6 ANI DE ABNORGRINDCORE - Fire Club, Bucureşti, 25 februarie 2009

Perioada: 25.02.2009
Loc de desfăşurare: Fire Club, Bucureşti

Trimite acest articol unui prieten

Trupe participante:
ABNORMYNDEFFECT, GRAVE MAKER, FLOWERS FOR WHORES, DO DIEZ

Cei de la SABATON spuneau printr-un cîntec al cărui nume nu mi-l amintesc, „All that we need’s heavy metal” (parcă în Metalizer totuşi). Judecînd după ce-am văzut miercuri seara în Fire Club, tind să le dau dreptate: cele patru trupe au făcut un spectacol de zile mari, după cum o să vedeţi citind în continuare, dar şi în galeria foto.

Din păcate, ora anunţată (19:00) a fost depăşită sănătos, aşa că am stat pe bară mai bine de 60 de minute, dar a meritat, fără îndoială.

Prima formaţie care a cîntat a fost DO DIEZ, cu un total de şase piese. N-aş putea spune că-s tocmai pe stilul meu, însă dincolo de o oarecare repetitivitate, prestaţia s-a dovedit ireproşabilă. DO DIEZ a avut de toate, de la schimbări bruşte de ritm, la intro-uri discordante faţăde restul melodiei şi o alternanţă plăcută clar-ţipat (în principal pe The Perfect World). Mi-a părut rău pentru publicul amorţit de care au avut parte, dar fiind primii, mă aşteptam la asta. Totuşi pînă pe la piesa şase din playlist, Funeral (cea mai bună dintre cele cîntate de ei, în opinia mea), parcă-parcă cei aproape 100 de oameni au început să se încălzească. Era şi timpul, după ce Remains of the Day şi A Better Man aproape a implorat pletoşeala. Totul s-a terminat într-un zvon de Ozosep, interpretat de nişte oameni extrem de veseli de lîngă bar, care păreau să se distreze peste măsură.

Dacă de la DO DIEZ am reuşit să fac rost de o listă cu piesele, la FLOWERS FOR WHORES norocul m-a părăsit: vocalul cehilor mi-a refuzat favoarea asta, aşa că n-am reţinut prea multe titluri. Au compensat însă masiv cu show-ul oferit; coborît în public, colosul de la voce a început să se joace cu microfonul prin aer, după care a trecut la a-i aţîţa pe cei cîţiva metalişti dornici de împins şi sărit din faţa scenei la... la ce altceva dacă nu pogo? Mai mult, cuiva i s-a părut bună ideea de a-l lua pe braţe pe „instigator”, aşa că micul Fire a părut pentru o vreme rupt din perioada de aur a heavy metal-ului, cînd orice rockstar era adulat pînă la idolatrizare. Voi reveni la asta mai tîrziu. Din punct de vedere tehnic, am de notat virtuozitatea la chitară şi un tobar „uber”, ca să spun aşa. Vocea a cam suferit din cauza sonorizării, îndreptată însă pe parcurs. Ca piese, recomand 1-30 şi Show Me the Pussy, dacă am reţinut bine numele – ultima cîntată mi s-a părut genială, dar n-am idee care-i este titlul.


Ok, NU gust hardcore-ul, de obicei. De fapt, nu gust ‘core-ul în general, dar iată că seara asta a fost plină de surprize, GRAVE MAKER numărîndu-se printre ele. Să vedem… Cu ce s-a început? A da, cu pogo. Publicul prinsese deja gustul şi nu se mai sătura, ba chiar s-a decis la un moment dat că i-a plăcut şi plimbatul pe mîini, aşa că a repetat figura cu un spectator nebănuitor. Ce-am remarcat din punct de vedere muzical la canadieni e o agresivitate soră cu a thrash-ului, nişte treceri foarte reuşite de la un tempo molatic la unul alert (în sensul că nu bat la ochi, ci curg de la sine) şi o atmosferă de demolat pereţi. Piesa a treia a fost una grea, de tensiune, care a beneficiat de un pogo dus la extrem şi – da, din nou – crowdsurfing-ul de mai înainte, doar că acum cu doi oameni, în locul unuia singur. Pe Boatman, moshpit-ul s-a întins mai abitir decît un incendiu într-o căpiţă de fîn, antrenat fiind de o tobă bine lucrată şi două solouri notabile, primele demne de menţionat dealtfel. În treacăt fie spus, Confrunting Concrete a fost anunţat (în mod ironic?) ca „slow song”. Piesa e, într-adevăr, uşor mai lentă decît celelalte, dar dacă un sound de SEPULTURA veche poate fi catalogat ca „slow” şi nu în glumă, îmi înfulec instantaneu tricoul cu METALLICA. Recitalul s-a încheiat cu o piesă dedicată cehilor şi un îndemn pentru public, de a sprijini underground-ul. Dear Brother, ultima compoziţie, s-a dovedit un cîntec simplu, dur şi apăsător, cu o ţintă clar definită pe care a şi atins-o: moshpit-ul.

Revin la ce spuneam la început: spectacol de zile mari deci. Ei bine, atmosfera incendiară de pînă atunci a fost doar o pregătire pentru ce li se pregătise, de ziua lor, basarabenilor de la ABNORMYNDEFFECT, care-şi merită pe deplin eticheta de brutal death metal. Prima piesă, Punct de vedere, deşi cam scurtă, a fost primită cu moshăială din plin; tobarul s-a simţit puternic din spatele chitarei şi basului. Al doilea cîntec, În noapte, e dominat de un shriek de black şi nişte pasaje savuroase de bass, care se putea simţi vibrînd nervos în plămîni – foarte, foarte fain. S-a continuat cu trei piese cu mesaj politic, primite cu urale, pe care basul s-a simţit din nou din plin. Între timp solistul vocal a prezentat-o pe fiecare în parte, cu mici glumiţe ici-colo.


După Linia dură, care sună ca o drujbă tăind oase, în timpul lui InsideNowhere îl descoperim pe Coro zburînd pe deasupra capetelor spectatorilor, dus pe braţe de aceştia şi auzindu-şi numele scandat din toate părţile. Începeam să mă bucur că nu mai sînt prea multe cîntece (au fost zece în total), pentru că simţeam că am rămas fără sinonime pentru „agresiv”. Am păstrat totuşi în minte Outside Nowhere, o compoziţie electrizantă, zdruncinătoare de creier, ca să fiu sincer pînă la capăt şi un - da, iarăşi - pogo periculos. Pînă la piesa 10, Coro a instigat publicul la un „Mulţi ani trăiască!” - aşa s-a şi terminat, pe la 23:30, întreaga reprezentaţie.


Pe scurt, seara de miercuri a fost „METAL”( în sensul Metalocalypse, pentru cunoscători), cu tot ce ţine de asta: zgomot, headbanging, pogo, crowdsurfing, dar în primul rînd o atmosferă care să te facă să mai vrei - şi pînă la urmă cam asta şi urmăreşti venind la aşa ceva, nu? Ţin să felicit Axa Valahă pentru ce a adus în Fire şi, dacă o ţine tot aşa, cine ştie, poate mai răsare soarele şi pe uliţa undergroundului heavy / hard de pe la noi.