BLOODY ROOTS, GRIMEGOD, BACKLASH – Club Flex, Arad, 7 ianuarie 2012

Perioada: 07.01.2012
Loc de desfăşurare: Club Flex, Arad

Trimite acest articol unui prieten

Trupe participante:
BLOODY ROOTS, GRIMEGOD, BACKLASH

De obicei nu se întîmplă mare lucru cînd o trupă bună – foarte bună – din Ungaria cîntă la Arad, acum a fost însă altfel. Flexul a fost plin, cele două (trei?) formaţii au dat concerte memorabile, atmosfera a fost sărbătorească şi tovărăşească – cine îşi poate dori un început de an concertistic mai bun?

Din motive obscure, dar fără îndoială obiective, BACKLASH a cîntat ultima. Asta s-a întîmplat bine după miezul nopţii, aşa că nu pot relata decît despre prima piesă, care – în ton cu sfîrşitul concertului anterior – a fost Territory. Degeaba, adevărată e vorba care spune să nu trimiţi nişte băieţi să facă treaba unor bărbaţi. Dacă BLOODY ROOTS a arătat cum se cîntă SEPULTURA în mod convingător, BACKLASH a arătat că deşi oricine poate cînta SEPULTURA, nu toată lumea ar trebui s-o facă. În principiu nu e nimic în neregulă cu faptul că membrii BACKLASH sînt liceeni – aşa sînt şi cei de la CROSSHAIR. Nu vîrsta e problema, ci că în timp ce ultimii sînt nişte copii-terorişti ai undergroundului, primii par a fi permanent între două baluri ale bobocilor. Oricum, pentru băieţii de la BACKLASH cele două concerte cu BLOODY ROOTS sigur au însemnat mult, căci e absolut imposibil să fii tînăr thrasher ungur şi să nu-l idolatrizezi pe Schmiedl „Smici” Tamás.

Pe GRIMEGOD am văzut-o de nenumărate ori – întîmplarea face că ultima dată tot înainte de BLOODY ROOTS, la festivalul de fericită amintire Monsters of Metal, organizat de aceeaşi persoană inimoasă care s-a ocupat şi de evenimentul despre care este vorba aici – dar niciodată într-o formă atît de mare. Serios, se simte cînd nişte muzicieni vor să dea maximul şi merită pentru asta tot respectul. O noutate pe frontul GRIMEGOD ar fi că au cîntat din nou cu o fată. Whos that girl, cum ar zice Madonna. I-am ascultat ultima dată într-o formaţie asemănătoare la ediţia din 2009 a festivalului Rock pe Mureş. Diferenţa e că amazoana de atunci – care accidental ştiu că se numea la fel ca răposatul preşedinte chinez (Mao) – era mai curînd un accesoriu, noua companioană a lui Tubi avînd de oferit mai mult din punct de vedere muzical.

Două concluzii după concertul din 7 ianuarie. Unu: în pofida faptului că SHEOL funcţionează în ultima vreme în zona Aradului ca un fel de rising stars, GRIMEGOD rămîne trupa arădeană definitivă. Doi: GRIMEGOD se bucură – vorba vine – în continuare de mai puţină atenţie decît ar merita. Şi în final o întrebare: what the fuck se întîmplă cu Roads?

La festivalul de care ziceam a cîntat nu numai BLOODY ROOTS, ci şi trupa-mamă a lui Schmiedl Tamás, MOBY DICK. Era deci normal ca Smici să tragă o linie de demarcaţie clară între cele două formaţii. Aici n-a fost nevoie de aşa ceva şi piesele de pe albumul de debut BLOODY ROOTS au putut fi amalgamate cu moştenirea MOBY DICK, respectiv cu cele două cover-uri uzuale SEPULTURA. Nu e vorba de faptul că BLOODY ROOTS n-ar avea suficient material propriu. Piesele MOBY DICK dau o dimensiune istorică celor BR şi continuitatea stilistică dintre cele două trupe poate fi interpretată în sens pozitiv. Asta e lumea muzicală în care Schmiedl Tamás se simte bine şi cu care publicul a ajuns să-l identifice. Apoi, chiar în varianta puţin probabilă că, pe baza albumului scos anul trecut, MOBY DICK ar deveni din nou de neoprit, BLOODY ROOTS tot nu şi-ar pierde raţiunea de a exista. Cea din urmă e trupa în cadrul căreia Tamás aruncă priviri peste graniţele lumii muzicale amintite. Iar în ceea ce priveşte hotărîrea de a prezenta în cadrul fiecărui concert două piese SEPULTURA – Roots Bloody Roots şi Refuse / Resist, nici mai mult, nici mai puţin – numai aşa merită să cînţi cover-uri, cînd publicul nu se bucură de ele mai mult decît de propriile tale piese.

Numiţi-mă idealist, dar cred că Schmiedl Tamás a reuşit ceea ce se pare că şi-a propus – să facă din muzică o punte între naţii.