CLAUSTROFOBIA, AFFLICTION -Taboo Rock Club, Arad, 6 noiembrie 2009

Perioada: 06.11.2009
Loc de desfăşurare: Taboo Rock Club, Arad

Trimite acest articol unui prieten

Trupe participante:
CLAUSTROFOBIA, AFFLICTION

De mare naivitate am dat dovadă cînd m-am plîns data trecută de numărul mic de spectatori la concertul MASTERPIECE, ţinut cu o săptămînă înainte în acelaşi loc. Păi, prin comparaţie cu concertul AFFLICTION-CLAUSTROFOBIA, acela a fost un fel de Live Aid. La un moment dat am numărat şapte (şapte) oameni în faţa scenei, dintre care cel puţin unul era fotograf pentru o publicaţie locală. De ce se întîmplă aşa, nu ştiu. Nu ştiu, de asemenea, cum au ajuns CLAUSTROFOBIA, o trupă din Brazilia care îşi scot albumele la Candlelight Records, la Arad. Mă  bucur însă că au făcut-o.
 
Iadul de vineri seara a fost dezlănţuit de AFFLICTION, formaţie de death metal din Turcia. Din Izmir, mai precis. Destinaţie turistică îndrăgită, după cum mi s-a spus. Fluturaşul-afiş al evenimetului promitea – cineva nu crede în elementul-surpriză – death metal „ca IN FLAMES”. În fapt, AFFLICTION practică varianta „culturată” a death metal-ului. Au ceva refrene melodice şi cîntă şi din laptop, deci comparaţia cu IN FLAMES e OK. Asta mi s-a confirmat, de altfel, la cîteva zile după concert, cînd din profunzimile Internetului am scos la iveală Execution Is Necessary, albumul din 2007 al trupei. Sună suedez şi conţine piese bine lucrate. Merită ascultat. Nu vreau să spun prin aceasta că muzica AFFLICTION nu putea fi urmărită live. Dimpotrivă, au avut un sound foarte curat, numai că ai nevoie de o ureche mult mai performantă decît a mea dacă vrei să-ţi faci o impresie corectă despre calitatea unei trupe death metal cînd primeşti muzica în figură live, pentru prima dată în viaţă. Băieţii au apărut în negru, cu un chitarist care arăta ca Marx în tinereţe şi cu maniere oarecum timide. În loc de conversaţie aruncau în jur semnul coarnelor în fiecare moment în care aveau o mînă liberă. Căutau permanent ceva din ochi - asigurări din partea publicului sau poate publicul însuşi. De pe albumul amintit au cîntat Hollow – zile întregi am crezut că se numeşte Hello – şi Raven.  Asta din urmă a început cu ceva croncănit de corbi, deci era uşor de identificat. Toată reprezentaţia a ţinut cam jumătate de oră, dar mie mi-a lăsat amintiri plăcute.

CLAUSTROFOBIA e tipul de trupă pe care ai fi putut s-o trimiţi în anii optzeci la CBGBs să deschidă pentru DRI . Ar fi ieşit nevătămaţi. La Arad au intrat pe scenă în maniera MOTORHEAD: we are CLAUSTROFOBIA from Brazil şi dă-i! Pînă să apuc să iau o gură de bere au trecut prin vreo trei piese. Vocalistul Marcus D’Angelo a rostit şi fraza esenţială a serii: „Deşi sîntem puţini, important e să ne simţim bine”. Aşa e. Acum, orice metalist care nu s-a născut ieri asociază Brazilia cu SEPULTURA. Afişul menţionat a ţinut totuşi să împrăştie orice dubiu: CLAUSTROFOBIA cîntă „ca SEPULTURA” scria acolo. Adevărul e că CLAUSTROFOBIA cîntă exact ca SEPULTURA pe Beneath The Remains-Arise. Nici o problemă cu asta. SEPULTURA au definit un stil acolo – cum să combini death metal-ul cu hardcore-ul fără să iasă deathcore – care merită dus mai departe. Poanta e că CLAUSTROFOBIA nu diferă mult de SEPULTURA nici din punct de vedere vizual. Basistul Daniel Bonfogo arată cam ca Paolo Jr. S-a prezentat într-un tricou IRON MAIDEN home-made. Cred că există rezerve de Paolo Jr. în Brazilia. În plus, şi în CLAUSTROFOBIA cîntă doi fraţi.

Trupa a intrat deci pe scenă ca un comando muzical, energie în stare pură, ce s-a propagat şi asupra unui ascultător care s-a lansat într-un număr singuratic de headbanging în faţa scenei. Marcus s-a arătat impresionat. Celălalt frate D’Angelo este tipul de baterist-păianjen: în cazul său, numărul total al mînilor şi picioarelor însumează opt. Cvartetul a cîntat de pe toate albumele lor, cel puţin aşa au afirmat, dar îi cred pe cuvînt. Momentul mai surprinzător al concertului a constat într-un intro jazzy la una dintre melodii, încă n-am reuşit s-o identific pe CD-uri. Poate era o improvizaţie spontană, deşi nu suna aşa. Retrospectiv mi-ar fi greu să identific melodii concrete, dar aş paria pe Terror And Chaos, Insane Reality sau Two Faced, pentru cine cunoaşte albumele. De pe noul lor disc au cîntat Raining Shit, titlu pe care n-ai cum să nu-l ţii minte.
 
Fain concert, deci. Şi gratis. În ceea ce mă priveşte, aş boteza o stradă după Boric în Arad.