HAGGARD – The Silver Church, Bucureşti, 18 aprilie 2010

Perioada: 18.04.2010
Loc de desfăşurare: The Silver Church Club, Bucureşti

Trimite acest articol unui prieten

Trupe participante:
HAGGARD

Ansamblul muzical din München a revenit în România pentru a susţine două concerte, la Cluj şi Bucureşti, cu ocazia turneului aniversar Era Divina, celebrînd douăzeci de ani de existenţă a formaţiei lui Asis Nasseri, un fel de Christofer Johnsson al Germaniei, care a reuşit în acest răstimp să adune o seamă de muzicieni valoroşi în jurul său. Interesul publicului pentru concertul de la Bucureşti a fost foarte mare, acesta fiind sold out chiar şi după suplimentarea numărului de bilete, de la 500 la 600.
 
După ce am trecut de sălbaticul parc al Operei, am dat peste coada mare de rockeri ce aşteptau calmi să le vină rîndul la intrarea solicitatului club The Silver Church. Din păcate, concertul a început cu o întîrziere de o oră şi jumătate, pentru că porţile s-au deschis pentru public mai tîrziu de ora anunţată, din cauza probelor de sunet prelungite. Pînă să intre toţi rockerii de afară, am contemplat instrumentele de pe scenă, aflate în semiîntuneric, ieşind în evidenţă două chitare Jackson şi o frumoasă acustică pe stative, cu un RAMMSTEIN insistent în fundal, care n-avea altceva în comun cu HAGGARD în afara naţionalităţii.
 

Nemţii nu puteau urca pe scenă pînă nu intra toată lumea în sală, dar aşteptarea a meritat din plin, fiindcă HAGGARD a oferit fanilor un supershow de două ore, cu un setlist foarte echilibrat, incluzînd în jur de patru piese de pe fiecare album, ceea ce cred că a mulţumit pe fiecare dintre cei prezenţi. Deşi trupa este compusă în acest moment din optsprezece membri, era de aşteptat să apară într-o formulă restrînsă pe scena unui club, pentru că n-ar fi încăput atîţia oameni acolo, formula întreagă fiind rezervată festivalurilor. Aşadar, pe scena din Bucureşti au performat doar nouă muzicieni, grupaţi în două tabere: cea „clasică” – alcătuită din Suzanne Ehlers, o soprană plină de farmec, cu atitudine de scenă, Fiffi Fuhrmann, tenor şi showman, manevrînd diverse instrumente şi obiecte pe parcursul serii, de la tamburină pînă la o torţă aprinsă, Johannes Schleiermacher la violoncel, o violonistă cu părul blond şi extrem de lung, Ingrid Nietzer la pian şi orgă, dar şi o româncă din Cluj, care a preluat părţile de flaut – şi cea „metalică” – formată din Asis Nasseri, chitară şi growl, Claudio la chitară şi Luz Marsen, membru fondator al trupei, la baterie.
 
Muzica lor este plină de rafinament, păstrînd mereu vie tensiunea dintre agresivitatea metalului şi armonia sonorităţilor medievale, baroce (provenind de la Vivaldi şi Corelli) sau clasice, ce dau o rezonanţă istorică pieselor, în completare venind şi versurile, scrise în mai multe limbi, ce asigură măreţia compoziţiilor. Aceasta s-a simţit şi în concert, fără îndoială, publicul întîmpinînd cu mult entuziasm fiecare piesă. Introducerea s-a făcut prin The Origin, urmată în mod firesc de Tales Of Ithiria, ce a reprezentat momentul de ieşire la iveală din acel semiîntuneric iniţial a fiecărui membru HAGGARD, începînd cu soprana Suzanne şi tenorul Fiffi.
 
The Observer a făcut trecerea de la lumea fantastică a Ithiriei la Italia şi fascinanta personalitate a lui Galileo Galilei, cel care a revoluţionat mentalul european prin teoria heliocentrică. Dinamismul a fost creat de tensiunea permanentă dintre vioară, violoncel şi riffurile năvalnice de chitară, iar pasajele de clape au creat un echilibru delicat între acestea. Per Aspera Ad Astra a continuat povestea lui Galilei, completată spre final de Eppur Si Muove, aceasta culminînd cu momentul superb în care Asis Nasseri preia o chitară acustică şi recită în italiană – Nato al lume guizzante della candela/ Scritto in tempi oscuri/ Sulla vecchia pergamena/ Scorre la penna/ E dal suo braccio nasce/ Il disegno delle volte celesti/ E’ l’inizio dei tempi/ E cambierà il mondo (acestea redînd, pe scurt, demersul lui Galilei de a reconfigura imaginea asupra lumii impusă pînă atunci de Biserică).
 
Deşi nu mă aşteptam să fie şi piese de pe primul album, And Thou Shall Trust... The Seer, acestea n-au lipsit, publicul nostru însufleţit avînd parte şi de momente consistente de metal ceva mai extrem, prin De La Morte Noire, In A Pale Moon’s Shadow, sau The Day As Heaven Wept. Una dintre părţile cele mai interesante ale serii a constituit-o aprinderea torţei mînuite de Fiffi pe Statement Zur Lage Der Musica, o piesă-manifest pentru muzicanţii de stradă din Evul Mediu. M-am bucurat să aud şi Herr Mannelig, frumoasa baladă medievală suedeză, interpretată în italiană de Suzanne, ce a jucat rolul unei femei troll, cerîndu-l de bărbat pe cavalerul Mannelig, preluat de Fiffi, ce are datoria creştinească s-o refuze, pe motiv că trollii sînt spirite diabolice. Mi-ar fi plăcut să cînte şi Hijo De La Luna, cover-ul MECANO, mult mai bun decît varianta originală, dar în locul acesteia a fost doar The Sleeping Child. Mai am de adăugat doar Heavenly Damnation şi Upon Fallen Autumn Leaves, unde s-a remarcat dramatismul puternic creat de dialogul dintre muzica clasică şi death metal. Este incredibil cît de natural s-a alăturat armonia agresivităţii, rezultatul fiind impunător.
 
Pentru a încheia, atît mai am de spus: a fost un excelent concert organizat de Promusic Prod. şi Maximum Rock Magazine, HAGGARD strălucind pe scena clubului The Silver Church. Pe nemţi îi mai puteţi (re)vedea la Bistriţa, în luna august, în cadrul unui festival medieval ce se desfăşoară anual acolo, unde formaţia se va prezenta în formulă completă (detalii aici).