HATEWORK FEST II - Studio Martin, Bucureşti, 6 septembrie 2008

Perioada: 06.09.2008
Loc de desfăşurare: Studio Martin, Bucureşti

Trimite acest articol unui prieten

Trupe participante:
NILE, GRAVE, BELPHEGOR, AMON DIN, NECROVILE, LOUDRAGE

Cu puţin timp înainte de începerea festivalului, mai exact cu vreo trei ceasuri, a fost postată pe internet informaţia că nebunia s-a amînat cu două ore. Fiind anunţaţi destul de tîrziu că autocarul cu cei care urmau să urce pe scenă în acea seară a întîmpinat ceva probleme la graniţă în Slovenia, ceea ce însemna, fireşte, o întîr­ziere, organizatorii au reuşit totuşi în timp util să aducă faptul la cunoştinţă. Unora. Nu şi celor care nu veneau direct de-acasă sau nu accesaseră internetul în acea zi.

Am ajuns în Studio Martin cu zece minute înainte de ora anun­ţată oficial de cîteeva săptămîni, aşa că m-am numărat printre nefe­riciţii care au aşteptat mai bine de două ore. Am preferat să ne mobi­lizăm din faţa clubului, motiv pentru care am şi pierdut jumă­tate din concertul trupei LOUDRAGE. N-am fost foarte sigură dacă se întîmpla ceva înăuntru, pentru că, în momentul în care ne-am întors, în faţa clubului se afla cred că mai bine de jumătate din public. Bun… O sur­priză plăcută a constituit-o sunetul. Pentru mine a fost probabil cel mai „greu“ concert de anul acesta. Una peste alta, am încercat să înţeleg sau să găsesc ceva care să-mi placă la des­chidere, dar, în ciuda sunetului foarte bun, nu pot spune decît că prestaţia a lăsat de dorit. Catalogaţi ca trupă de groovy death metal şi avînd ceva activităţi scenice în ultimii doi ani, aştep­tam de la LOUDRAGE un concert măcar acceptabil, dar bateristul a dat-o serios în bară, pierzînd pe ici, pe colo cîte-o mă­sură, două, ceea ce s-a simţit destul de tare.

Brutal death metal am primit de la NECROVILE, care m-au surprins oarecum prin prezenţa lor tenace. Înfiinţată în 2001 la Cluj, trupa în discuţie a devenit des­tul de repede un nume cunoscut pe segmentul ei, iar de cînd am văzut-o prima oară a evoluat semni­ficativ. Fără a mă număra printre fanii genului, muzica lor a reuşit să mă prindă, iar prezenţa scenică şi costumaţia ingenioasă (basista purta, de pildă, un halat plin de sînge) chiar m-au impresionat.

După trupele româneşti, am fost rugaţi cu amabilitate să părăsim sala sau să facem un culoar pentru a putea trece formaţiile străine care tocmai ajunseseră. În faţa clubului, agitaţia a crescut simţitor, izbucnind chiar aplauze şi urale cînd de după colţ a apărut un auto­car cu număr de Polonia.

Setul „de-afară“ a început cu sîrbii de la AMON DIN, adepţii unui melodic death metal accesibil. Deşi nu-mi place să spun asta, s-a văzut clar diferenţa dintre prima trupă şi aceasta. Au reuşit să întreacă LOUDRAGE, dar tot NECROVILE a rămas în vîrful topului. Publicul n-a părut prea interesat de sîrbi, aşa că mulţi au ieşit să ia o gură de aer la scurt timp de la urcarea lor pe scenă.

În altă ordine de idei (sau în aceeaşi), spaţiul de desfăşurare nu m-a încîntat deloc. Prea strîmt pentru atîţia oameni, m-a obligat să ies cam la o jumătate de oră pentru a nu-mi pierde suflul.

Am intrat din nou, curioasă să văd BELPHEGOR, mai ales că afară auzisem laude la adresa lor. Slab. Foarte slab. Mai mult de patru piese n-am rezistat. Dacă nu făceau din cînd în cînd pauze, nu cred că mi-aş fi dat seama cînd se termina o piesă şi cînd începea alta. Do­mina aceeaşi linie melodică, doar ritmul schimbîndu-se puţin. Pe deasupra, sunetul a devenit destul de prost, totul transfor­mîndu-se într-un zgomot continuu. Doar bateria ieşea în evidenţă din cînd în cînd, cu nişte pasaje care din punctul meu de vedere nu prea aveau ce căuta acolo. Se pare însă că pentru unii nu conta decît faptul că se aflau la un concert, aşa că s-a încins în mijloc un mic pogo, anemic, ce-i drept.


La GRAVE n-a rămas nimeni afară. Nici eu n-am de spus decît lucruri bune despre grupul suedez. Nici o greşeală, prezenţă scenică activă, comunicare adecvată. Pînă şi sunetul şi-a revenit, ceea ce i-a ajutat foarte mult. Experienţa acumulată în cei douăzeci de ani trecuţi de la înfiinţare şi-a spus cuvîntul. Am rămas cu ochii ţintă la scenă, chiar cu un zîmbet în colţul gurii, în ciuda căldurii insu­portabile – singurul motiv de disconfort existent. Faptul că anumite pasaje amintesc de DEATH (ce-i drept, nu la acelaşi nivel tehnic), împreună cu aroma old school a primei generaţii de death metal, îi face diferiţi.


A urmat o nouă pauză în program, cum era de aşteptat, însă imediat după ora douăsprezece cei de la NILE şi-au făcut cuminţi apariţia pe scenă. În aer plutea liniştea de dinaintea furtunii. Am auzit pe cineva susţinînd sus şi tare că la ora actuală NILE este peste CANNIBAL CORPSE. După părerea mea se află cam la acelaşi nivel, deşi mi-e greu să fac o comparaţie onestă, pentru că n-am asistat la concertul celor din urmă petrecut acum aproape un an şi jumătate în acelaşi club. Acest turneu de promovare a albumului Ithyphallic, primul lansat la Nuclear Blast şi foarte bine primit de presa de specialitate, le-a demonstrat şi românilor calităţile trupei şi talentul muzicienilor. În cei 15 ani de activitate, trupa a reuşit să ajungă la standarde ridicate, ameninţîndu-i pe cei situaţi în vîrful ierarhiei. Un concert excepţional deci, din toate punctele de vedere. O trupă ce merită văzută nu numai a doua oară, ci şi a treia sau poate a n-a oară. Dacă înainte de prestaţie toţi vorbeau de bine, la sfîrşit se foloseau numai superlative.


Deşi au existat probleme ca la fiecare concert din România, de data aceasta a fost clar că organizatorii nu s-au făcut vinovaţi decît de condiţiile din club. Pentru Hatework Fest III mă aştept la trupe la fel de bune ca la primele două şi sînt convinsă că la capitolul extreme metal nu vom fi dezamăgiţi.

Bravo, GRAVE! Bravo, NILE!