LABYRINTHIC METAL EVENING - The Silver Church Club, Bucureşti, 16 octombrie 2010

Perioada: 16.10.2010
Loc de desfăşurare: The Silver Church Club, Bucureşti

Trimite acest articol unui prieten

Trupe participante:
SHINING, NIGHTINGALE, THE VISION BLEAK, VULTURE INDUSTRIES, INDIAN FALL, KISTVAEN

În seara zilei de 16 octombrie, în The Silver Church Club a avut loc un minifestival, Labyrinthic Metal Evening, organizat de DonisArt. Spun minifestival fiindcă am avut parte de nu mai puţin de şase trupe, toate alese pe sprînceană. Mărturisesc că m-am dus special pentru a vedea una singură din cele şase şi nici nu mai participasem la vreun eveniment organizat de DonisArt, dar auzisem numai de bine despre ei. Preţul relativ mare al biletului (90 de lei nu e puţin, dar dacă ţii cont că e vorba de şase trupe, suma nu te mai sperie) a fost probabil una dintre cauzele pentru care vînzările anticipate au mers prost, însă lucrurile s-au reglat în seara concertului, în club adunîndu-se pînă la urmă, după propria-mi apreciere, aproximativ 350 de persoane. Să vedem însă cum s-a prezentat fiecare formaţie, cu obiectivitate, sper, mai ales că nu sînt cel mai avid fan al genurilor practicate de ele.
 
Foarte punctual, seara a debutat cu KISTVAEN, care este un nume de nişă în peisajul românesc, adepta unui black metal depresiv şi apăsător. Se observă de la bun început că băieţii au repetat multe ore şi vor să ajungă undeva cu acest proiect, fiindcă totul a sunat legat şi corect. Piesele oferite au fost extrase de pe albumul lor de debut, recent lansat, Unbekannte. Am avut şi un Fane bine intrat în rol, o apariţie decrepită şi zdrenţuită, sugerînd moartea, uitarea şi deşertăciunea, laitmotive ale genului practicat de bucureşteni. O surpriză (pentru cei care n-au citit interviul de aici) a fost apariţia pe scenă a lui Niklas Kvarforth de la SHINING, care a cîntat împreună cu ei pe Canitude. Avînd „binecuvîntarea” unui personaj atît de greu, nu ne rămîne decît să reţinem KISTVAEN şi să trecem mai departe.

INDIAN FALL a avut un recital scurt - black metal modern, uşor avantgardist, cu multă clapă, riffuri tehnice de chitară şi proiectii video interesante pe monitoarele plasate în lateralele scenei. A fost un show de promovare al noului Fear: 4 Stages, însă s-au cîntat bineînţeles şi favoritele publicului, Black Suite şi Serpent Whores of Salvation. Nu sînt foarte la curent cu discografia braşovenilor, însă mi se pare că se îndreaptă spre un stil dominat mai degrabă de agresivitate, decît de clape spaţiale sau bombastice. O trupă alcătuită din oameni serioşi, care-şi cunosc temeinic instrumentele şi încearcă (uneori cu succes) să fie originali. INDIAN FALL are şi o bază consistentă de fani, astfel încît publicul n-a dezertat la o ţigară sau la o partidă de socializare.
 
VULTURE INDUSTRIES e grupul pentru care venisem şi bine-am făcut, căci şi numai show-ul lor merita cei 90 de lei. Iar cuvîntul show nu poate fi mai plin de conţinut decît în cazul acestor norvegieni: de la stilul vestimentar al anilor ’30 (din care nu puteau lipsi bretelele), pînă la jocul scenic cu un ştreang a cărui funie a fost ţinută de public la un moment dat. Din fericire nu s-a tras prea tare de capătul ei, caz în care solistul Bjornar ar fi avut o serioasă problemă, ştreangul fiind cît se poate de real. Muzica lor, un metal avangardist şi tulburător, cu accente ale începutului de secol, a fost interpretată cu maximă precizie, energie şi teatralitate, aşa cum promiseseră într-un interviu de promovare (disponibil aici). Norvegienii au oferit piese de pe ambele albume, mai vechiul The Dystopia Journals şi noul The Malefactor’s Bloody Register, şi cred că cea mai mare parte a publicului mi-a împărtăşit opinia: VULTURE INDUSTRIES a fost revelaţia serii. Drept pentru care mulţi au apucat calea către standul lor cu merchandise, unde s-a stat la rînd pentru autografe. Ulterior, am aflat că şi ei s-au simţit excelent la noi şi vor reveni cu siguranţă.
 
Pe cei de la THE VISION BLEAK nu-i cunoşteam, însă şi ei au avut un show teatral şi corect, cu o imagine romantică, susţinută de machiajul palid. După unele cercetări ulterioare am aflat că gothic metal-ul lor cu accent horror, vampiric este foarte apreciat în Germania, ţara lor natală, unde intră şi în topuri. Markus Stock (da, acel Markus Stock de la proaspăt reînfiinţata EMPYRIUM), declara într-un interviu acordat înaintea concertului (aici) că nu ştie dacă va cînta şi Niklas Kvarforth cu ei pe piesa I Dined With the Swans. Ei bine, acest lucru s-a întîmplat, vocalistul de la SHINING urcînd pentru a doua oară pe scenă (machiat de asemenea palid şi fumînd un trabuc viguros) şi aducîndu-şi contribuţia printr-o voce lugubră, dătătoare de fiori. Alte vîrfuri ale recitalului au fost Kutulu, de pe albumul Carpathia – A Dramatic Poem, şi By Our Brotherhood with Seth de pe The Wolves Go Hunt Their Prey, bucăţi accesibile şi catchy. După cum spuneam la început, nu sînt un fan al genului, însă THE VISION BLEAK mi s-au părut atît de convingători, încît am ascultat şi acasă cîteva albume de-ale lor şi mărturisesc că voi fi prezent şi la un alt concert al lor, dacă vor reveni.
 
Pe la miezul nopţii a urcat pe scenă NIGHTINGALE, grup permanent însoţit de clişee de genul legendara trupă a lui Dan Swanö. Da, Dan Swanö are reputaţia de mare muzician şi de perfecţionist („defect” pe care şi-l asumă cu onestitate – vezi aici), iar asta s-a simţit şi prin indicaţiile pe care le dădea celor de la sunet la începutul recitalului. Mulţi au venit special pentru NIGHTINGALE şi sala era plină – în fond, cît de des ai ocazia să-i vezi live pe aceşti oameni care mănîncă muzica pe pîine? Pe lîngă piesele lor, de sine stătătoare, au fost şi bucăţi de pe Unorthodox, The Spectral Sorrows, Until Eternity Ends, Crimson II şi Purgatory Afterglow, aparţinînd grupului EDGE OF SANITY, alt proiect al prolificului Dan Swanö, devenit acum inginer de sunet. A remarcat cineva sincroanele vesele ale lui Dag Swanö, chitarist şi frate al liderului Dan?! În fine, fiecare îşi manifestă bucuria de a se afla pe scenă în manieră proprie. Oricum, un concert inedit, cam lung, după părerea unora, însă poate a fost vorba de o prevedere contractuală şi mai puţin de pofta egoistă de a cînta.
 
Pe la trei dimineaţa, după ce o parte a publicului deja plecase, a urcat pe scenă SHINING. Ora tîrzie, oboseala şi alcoolul au făcut atmosfera apăsătoare şi hipnotică, potrivită oarecum suicidal black metal-ului practicat de SHINING. Bineînţeles, Niklas Kvarforth (pentru a treia oară pe scenă în aceeaşi seară) fura mereu scena prin comportamentul său auto-distructiv şi personal nu m-am simţit deloc lejer cînd a urcat pe scenă plin de sînge pe mîini şi turnînd dintr-o suflare pe gît o întreagă sticlă de vin. De fapt, tot concertul a sorbit, ba din vin, ba din nelipsita sticlă de whisky... din care a pulverizat la început o gură peste public, în semn de salut.

”Jocul” său scenic a continuat cu o ţigară stinsă pe abdomen şi cu încercări repetate de a-l hîrjoni pe bietul basist, care, din spusele sale (vezi aici) se adaptează greu stilului SHINING. În fine, nu fac pe lupul moralist şi n-am nici o autoritate să dezaprob comportamentul cuiva, însă o să zic doar că e OK să faci lucrurile despre care cînţi doar dacă eşti TANKARD sau STEEL PANTHER, în ciuda conceptului practise what you preach.
Vorbind despre muzică, totul a sunat bine şi profesionist; mi-a plăcut mult tobarul Rickard Schill, posesorul unei tehnici excelente, asemănătoare cu a lui Hellhammer. Setlist-ul s-a axat pe albumul VI - Klagopsalmer, de pe care au cîntat cam jumăte din piese (Plagoande O, Helga, Plagoande, cover-ul Seigmen - Ohm, Vilseledda Barnasjalars Hemvist şi Fullstandigt Javla Dod Inuti) şi pe viitorul produs, VII - Fodd Forlorare (de pe care au prezentat Fortvivlan, Min Arvedel şi Manniska O'Avskyvarda Manniska). De pe albumele mai vechi au strecurat  Svart Industriell Olycka, Langtar Bort Fran Mitt Hjarta, Neka Morgondagen, Claws of Perdition şi Submit to Self Destruction.


Nu s-a cerut bis, toată lumea fiind obosită, oboseală (plus mult alcool) care l-a făcut pe frontman-ul SHINING chiar să uite pe moment cîteva versuri. Pe la patru trecute dimineaţa, toată lumea a plecat spre casă. Pe deplin mulţumită.