LMC-ROCK MARATON EDIŢIA A IV-A - Live Metal Club, Bucureşti, 30 ianuarie - 1 februarie 2009

Perioada: 30.01-01.02.2009
Loc de desfăşurare: Live Metal Club, Bucureşti

Trimite acest articol unui prieten

Trupe participante:
30.01. 2009 - HIGHLIGHT KENOSIS, RISING SHADOW, TRUE MIND, INOPIA, TARANTULA, 9,7 RICHTER, BALKAN

31.01.2009 - PROMETEU, LOTUL NAŢIONAL DE HARDCORE, CADAVRUL, MG 42, PROOF, DWARF PLANET, VEPRES

01.02.2009 - BLACK MAGIC, SPITFIRE, CRYPTAL, INTERZIS, CONSPIRACY, NO ANTIDOTE, OPEN FIRE

Iată-ne ajunşi şi la cea de-a patra ediţie LMC - Rock Maraton, anunţat de noi ca „un adevărat tur de forţă”... Da, aşa a fost, pentru cei cu nervii tari. Să mă explic: ca în cazul majorităţii festivalurilor ce se întind pe mai multe zile, problema nu este numărul trupelor participante, ci pur şi simplu calitatea lor. Este dificil să faci act de prezenţă şi să asculţi toate formaţiile dintr-o seară fără a fi părtinitor, indiferent de gen? Păi, hai să vedem...


PRIMA ZI
Nu ştiu cît de mult vă place în Live Metal Club (organizatorul festivalului), însă mie îmi creează impresia de loc de întîlnire pentru rockeri, fără prea multe decoruri inutile pe pereţi sau fasoane de etichete scumpe. Este ceea ce e şi trebuie luat ca atare.

Trecînd de paza oarecum zeloasă (ceea ce nu e neapărat rău) de la intrare, ne-am aşezat confortabil la una dintre mese, ne-am alimentat cu bere din plin (căci aici berica e ieftină şi bună, pe buzunarul tuturor) şi am aşteptat să înceapă...

La 18:10, BALKAN (folk / hard rock), o trupă cu un chitarist bunicel, dar care din păcate nu dovedeşte că este şi un vocalist la fel de bun. La Nu e greu am remarcat o construcţie foarte interesantă a piesei, însă nimic peste medie, deşi trupa are poţential. Poate o a doua chitară, băieţi? Tot chitaristul a făcut o impresie bună şi pe piesa Pe un picior de plai, dovedind o mînă dezgheţată, dar după această piesă (a patra, dacă nu mă înşel), lucrurile au luat-o la vale: compoziţii slăbuţe, fără imaginaţie şi prost interpretate - adică fix restul de şase piese, căci organizatorii au pus la dispoziţia fiecărei trupe cîte o oră, de rău augur pentru unii şi mană cerească pentru alţii.


După probele de rigoare, pe la 19:15 a intrat 9,7 RICHTER (heavy metal, rock, thrash), care, chiar dacă n-au avut un sunet bine făcut, au sunat beton, iar vocalul, nene, ştie să urle ca lumea, de mi-a făcut pielea de găină. Sursele de inspiraţie sînt evidente (JUDAS, PRIMAL FEAR), iar piesele au fost executate curat şi cu forţă. Clasic. Au ieşit în evidenţă Feed My Veins, Kneel To God şi Payback Time - cu o notă pentru ultima: sună mult mai bine live decît ce am auzit pe MySpace. Oricum, la taraba de cd-uri, doi rockeri au concluzionat setul: „Supertrupă, frate, nu înţeleg ce caută la turneul rataţilor?!?” Sinceri în ceea ce fac, Richter-ii au arătat că sînt buni şi că se poate.


A urmat TARANTULA (metalcore, thrash metal). După primele acorduri deja mă simţeam de parcă aş fi nimerit într-un malaxor de ciment. Cu un tobar brici, băieţii au reuşit să încingă atmosfera, în sală agitîndu-se ceva plete. Ba, după (doar) opt piese, au reuşit să smulgă şi un bis de la rockerii prezenţi. Extaz în sală, însă clar nu pe gustul tuturor. Piese de rezistenţă mi-au părut Blood God, Defekter şi Brickstore. Aş vrea să-i mai ascult live, totuşi, în lipsa unor piese pe MySpace.


Trăgînd cu urechea prin jur, am aflat că toată lumea aştepta INOPIA (symphonic epic metal) ca fiind trupa serii. Din cîte am înţeles, au ceva experienţă live, mai ales în LMC. Atunci de ce mi-au lăsat impresia de vikingi invadatori împiedicaţi în scoicile de pe mal? Da, într-adevăr, sunetul este elaborat, instrumentiştii sclipesc pe alocuri, dar asta nu-i îndeajuns. Acolo unde trupa trebuie să zboare, se poticneşte şi pică ruşinos. Poate au avut ei o seară mai proastă sau poate nu şi-au făcut sunetul cum trebuie, dar mai toate pasajele de voci mi-au părut neconvingătoare. Poate e doar părerea mea, de vreme ce „războinici” (după cum îi numea trupa) se aflau în sală şi trăiau catarsisul la maxim.


Şi aşa, la TRUE MIND (symphonic metal) din Braşov, care au intrat pe la 22:20 (destul de tîrziu), rockerii din sală, acum mai mulţi, erau deja încălziţi bine. Deşi au avut parte de un sunet bun, piesele au fost cîntate cam fără convingere, la asta adăugîndu-se şi inegalităţile din construcţia lor. Vocea Annei se afunda printre celelalte instrumente, dînd impresia de lipsă de putere şi suflu. De fapt cam întregul set de piese a dus lipsă de, cum spunea Gabi Gomboş, „coaie, moşule” în interpretare, de parcă le era frică să cînte. Piesele suferă şi din cauza lungimii, dînd impresia de diluţie inutilă. Dreams of a Child şi Angel or Sin s-au ridicat peste medie, la fel pot spune şi despre Outro - ultima piesă, dar... cam atît.


RISING SHADOW (melodic death metal) şi-au făcut apariţia pe scenă pe la 23:30, susţinuţi şi de cîteva fete mîndre de tricourile lor cu „groupie”. Nice touch, guys! După un intro energic, dar cam lung, băieţii au dat tot ce au mai bun, secţia ritmică mergînd ceas. Nu m-a convins însă vocea: melodic şi death metal vrea să însemne plaja pe care o acoperă calităţile vocale sau compoziţiile? Să spunem că instrumentiştii, foarte buni de altfel, n-au treabă cu muzica death (nici chiar melodic), însă vocea lasă de dorit. Mult. Preluarea Symphony of Destruction a sunat bine. La fel şi Smoke On The Water, transformată într-un sing-a-long de toată suflarea. Dar Rock, care sună extrem de dubios a Sweating Bullets - MEGADETH, este, eufemistic vorbind, cel puţin amuzantă. Altfel stau lucrurile cu Eyes Of A Shadow sau Moscow's Burning, după mine, piesele de vîrf ale recitalului lor. Sau, mă rog, cele care au sunat cel mai bine.


Ultima trupa din prima seară a fost HIGHLIGHT KENOSIS (symphonic progressive rock). Mişto nume. Au sunat bine şi piesele sînt destul de atrăgătoare. Vocea cred că poate mult mai mult, probabil Oana n-a fost în cea mai bună zi a ei. Chitaristul, Matei, e chiar bun! Pe întreg setul a dat doze mari de solouri surprinzătoare, executate cu uşurinţă şi intensitate. Flying Machine este o mică bijuterie, însă n-a sunat chiar atît de bine pe cît sună înregistrarea de pe MySpace. La fel şi Change The World. Păcat, potenţial este cu carul.



ZIUA A DOUA
Sîmbătă, LMC-ul a avut parte de cei mai mulţi fani din toate cele trei zile. Dar parcă şi muzica a fost un pic mai bună.

Prima formaţie anunţată pe afiş, RIFF RAFF, n-a mai concertat, n-am aflat motivele. Astfel, după o sesiune destul de lungă (pînă la obsesie) de reglare a sunetului, pe la 17:50 a intrat VEPRES (death / thrash metal, hardcore). Carne de tun, prima piesă, chiar sună bine, atunci cînd tobarul are coerenţă. A urmat o preluare CREMATORY, Yourself, exemplar interpretată, hipnotică şi bine. Chiar foarte bine. Prin sală se aflau o doamnă şi un domn mai în vîrstă care nu s-au sfiit chiar să dea amuzaţi din cap. A treia piesă a fost dedicată fostului tobar, care a murit de cancer la 25 de ani. Şi iarăşi tobarul se împleticeşte sau este prea timid în execuţie, ceea ce mă face să cred că are pantofi mari de umplut. Nici cover-ul SEPULTURA n-a sunat rău. La Vasile Brutaru', o piesă haioasă foc, a început şi prima moshăială din seară şi maraton. Mi-ar plăcea să-i mai văd pe cei de la VEPRES, căci au dat dovada de seriozitate şi consistenţă. Rock on, bro!


DWARF PLANET (hardcore, punk), a doua trupă a serii, a livrat piese destul de bine închegate, incisive şi compacte, chiar dacă, după cum a anunţat Fane (voce): „noi nu cîntăm chiar metal supărat”, însă ceea ce-au cîntat, au cîntat bine. Piesa Love Song a avut parte de un final demenţial, cu un minus pentru a doua voce, care sună a Brian Molko de la PLACEBO şi strică tot ce construieşte Fane pe-acolo. Cît despre versuri, puternic încărcate de referinţe social-politice, Fane zice: „Noi nu cîntăm despre cadavre şi sînge, ci aşa... despre partea bună a vieţii”. Hmmm... Hardcore, social-politic, partea bună a vieţii - ceva nu merge în ecuaţia asta.


După nouă piese DWARF, la 20.05, trecute fix, au urcat pe scenă PROOF (hardcore, punk, thrash metal) care au continuat pe stilul celor dinainte, cu un plus de atitudine şi forţă, ceea ce a dus la a doua moshăiala a serii. Blood Money şi Metal Sky (?) au sunat cel mai bine, ba chiar au reuşit să creeze atmosferă de concert reuşit. Şi cum atitudine fără mesaj nu înseamnă nimic, Mihai (voce) mi-a spus că „mesajul are trimitere atît locală, cît şi globală, fiind alimentat de frustrările rezultate din contactele cu produsul majoritar al societăţii: tîmpiţii.” Tare.


MG 42 (hardcore, metal, thrash) au început în forţă, în faţa scenei stîrnindu-se activitate, nu glumă. Din păcate, pe la a patra piesă, Născut mort, publicul a cam amorţit. Şi, sincer, nici eu nu m-am lămurit foarte tare ce fel de marfă vinde MG 42. Dar uite, pentru cine vrea să-i mai vadă şi să se convingă, pe 28 februarie vor cînta iar, tot în LMC.


Iată şi prima formaţie din maraton (urăsc cuvîntul ăsta) care cîntă grindcore, nu tocmai genul meu. E vorba de CADAVRUL (death metal, grindcore). Mi-a părut că trupa sună precum un masacru cu cozi de topor şi, dacă asta este un compliment pentru ei, înseamnă că şi-au atins scopul. Pentru cunoscători doar, altfel, muzică cu forţă brută, fără prea multă imaginaţie. 11 piese într-o jumătate de oră şi, cînd am auzit că se cere şi bis, m-am dus să mai iau o bere. Chiar aveam nevoie. Dar, iarăşi, nu e tocmai genul meu.


Penultimii pe seara asta au fost LOTUL NATIONAL DE HARDCORE (hardcore, ce altceva...), cu o prestaţie destul de vînoasă, dar care s-a cam pierdut pe drum. Să spunem doar că dintre toate trupele care au cîntat genul ăsta sîmbătă, LNH au fost cel mai puţin convingători. Or fi ei naţionali, însă nu reprezintă hardcore-ul ascultat de mine. Şi cam aşa au răspuns şi cei de prin sală, publicul nefiind nici el chiar pe gen.


Din păcate (sau din fericire?) la ultima formaţie, PROMETEU, n-am mai stat din motive... tehnice. A trebuit să plecăm, dar a doua zi l-am întrebat pe Titus de la standul de cd-uri (da, acel Titus) cum au sunat. „Bine, chiar bine. Deşi cîntă rock optzecist, au reuşit să-i trezească chiar şi pe rockerii mai înrăiţi... ”


ZIUA A TREIA
Mult mai puţină lume în LMC şi, cum fiecare formaţie a venit cu prietenii (şi ei puţini), pe măsură ce terminau de cîntat, strîngeau şi plecau, lăsînd sala din ce în ce mai goală.

OPEN FIRE (heavy metal) au început seara de duminică cu un public nu prea numeros, dar cu un chitarist în formă, deşi solourile au fost cam anemice şi nicidecum revoluţionare cum, poate, se voiau. Interesantă a fost preluarea SCORPIONS (cred că am auzit bine), livrată într-o manieră DANZIG destul de convingătoare. În fine, mi-a părut genul de trupă care ar putea cînta cu succes orice hit heavy metal.


Au urmat NO ANTIDOTE (alternative rock / metal) din Craiova. Măi băieţi, vouă chiar vă place să vă căraţi cu sculele de colo colo şi să cîntaţi AŞA? Vocea a fost muuuult pe lîngă şi asta pentru că vocalul se îndepărta de monitor şi probabil nu-şi auzea elucubraţiile, care s-au dovedit a fi de cele mai multe ori chestii triviale gratuite. Oricum, după fo’ trei piese m-am lămurit cum stau lucrurile: băieţii cîntă piese prea complicate pentru binele lor. Şi clapa! Putem trage în pianist? Face ca toată şarada să sune a DURAN DURAN. Cele mai proaste tonuri de clapă pe care le-am auzit la vreo trupă de rock. Nu glumesc. Neexperimentaţi. Nerepetaţi. De nereascultat.


Au urmat CONSPIRACY (heavy / thrash metal) la 17:05. Altă trupă neexperimentată, cu un chitarist bunicel dar care nu prea poate salva restul. Intraţi pe pagina MySpace şi citiţi cartea de vizită... Ascultaţi şi pisa... pardon, piesa! Şi, nu găsiţi în tot oraşul ăla alt ciudat de luat la voce? Habar n-avea cînd trebuia să intre pe măsură. Tot chitaristul l-a scos de cîteva ori. Pe scenă a urcat şi o flautistă care nu s-a auzit deloc şi asta datorită sunetului făcut prost, fiindcă trupeţii n-au ştiut să comunice cu sunetistul. În plus, după cîteva piese cam leşinate, am fost anunţaţi că „este o neînţelegere între două trupe care au aceeaşi piesă”. Poftim? La ultima bucată (a şasea, dacă nu mă înşel) s-au făcut simţite nişte pasaje orientale care, din cîte ştim, nu prea au mare succes prin muzica rock. Dar, mă rog, vreţi să sunaţi bine? Puneţi mîna şi repetaţi, nene, sau nu vă mai prezentaţi la chestii de genul ăsta, pentru că o fi LMC-ul crîşmă de cartier, dar cu siguranţă nu e balul bobocilor.


La 18:00 fix au început să cînte INTERZIS (alternativ), care nu anunţau nimic bun, de vreme ce prima piesă a fost o preluare BLUR. Şi preluări au fost cam patru piese din zece: Bloodhound Gang, un Rape Me - NIRVANA (la ani lumină de simplitatea şi impactul originalului), dar şi o piesă PROCLAIMERS. Ieftin rău. Restul pieselor au fost trei originale, iar celelalte trei, fără voce. Ce să înţelegem de aici? Că vocalul nu e capabil (ceea ce e foarte probabil) sau chitaristul are un ego foarte mare? Un plus pentru chitarist, că tot sîntem aici, şi un plus pentru piesulica Ăsta e un cîntec trist. Pentru cît de veche e trupa, mă aşteptam la un setlist ceva mai original. Şi, dacă vreţi să vă extindeţi publicul participînd la un maraton rock, cu ce vreţi s-o faceţi? Cu preluări şi piese fără voce?


Surpriza serii, cel puţin pentru mine, a venit de la CRYPTAL (death / black metal) din Tîrgu-Mureş, o trupă cu tehnică şi execuţie impecabile. Chiar dacă nu este un gen prea gustat de mine, băieţii m-au surprins prin (aproape) perfecţiune, dar şi prin lejeritatea cu care au servit piesele. Tăios, unitar şi curat, precum o lamă chirurgicală. Vorbind după concert cu Cătălin (chitară), am aflat că tobarul - impecabil - cîntă cu ei de doar trei săptămîni! Nu mi-a venit să cred! La cît de bine a punctat toate piesele, tipul îşi merită locul în trupă. CRYPTAL au avut şi ei preluări (IMMORTAL, HYPOCRISY şi SIX FEET UNDER), care au sunat la fel de bine ca piesele proprii - fără greşeală. Sînt curios să ascult albumul care, din cîte am înţeles, este gata în proporţie de 80%. De departe cea mai bună trupă pe care am auzit-o în astea trei zile.


SPITFIRE (alternative metal, grunge) mi-au fost prezentaţi ca „o gură de aer” încă de cu o zi înainte şi eram tare curios să-i aud. Şi chiar m-au surprins plăcut, dar preluarea RAGE AGAINST THE MACHINE, Killing In The Name Of, n-a convins pe nimeni, fuck you-ul din coada piesei, şi nu numai, sunînd (asta e, băieţi) patetic. În restul pieselor a ieşit în faţă clar chitaristul, Leo, care „alunecă” cu o lejeritate de invidiat între grunge şi un stoner rock foarte convingător. Dacă asta este amprenta lui în interpretare, atunci este una deosebită şi mi-ar plăcea să aud mai multe despre ei. Dar nu preluări.


Ultima formaţie a zilei a fost BLACK MAGIC (metal) o trupă cu un heavy metal cam molicel, dar cu un vocal bun. Nici tobarul nu sună rău. Cu toate astea, pe diferite piese s-a simţit o neconcordanţă între trupeţi (probabil iarăşi lipsa repetiţiilor).


Cam atît. Este ciudat cum unei trupe îi lipseşte exact ce au celelalte din plin. Am auzit/văzut formaţii lamentabile. De asemenea, am văzut şi auzit instrumentişti foarte buni traşi în spate de restul formaţiei. Şi am mai văzut şi cîteva formaţii care cîntă de ani buni fără să evolueze deloc, dar şi formaţii neaşteptat de bune. Chiar nu cred că e de ajuns ceea ce faci acasă pe calculator sau în studio (pe o grămadă de bani) ci contează foarte mult şi ce faci pe scenă. Sau mai ales. Aşa am văzut eu lucrurile din sală şi părerea generală n-a diferit prea mult.


În galeria foto există numeroase imagini cu aproape toate trupele participante.