METALLICA - Rotundenplatz, Viena, Austria, 5 iulie 2007

Perioada: 05.07.2007
Loc de desfăşurare: Rotundenplatz, Viena, Austria

Trimite acest articol unui prieten

Trupe participante:
METALLICA, HEAVEN AND HELL, OOMPH!

Cînd le-am povestit prietenilor că merg la Viena la un concert, reacţia a fost una de admiraţie: „O, ce frumos... La un concert la Opera din Viena mi-aş dori să merg şi eu!...” Mda... Într-un astfel de moment am rămas fără replică. Cum să-i explic acelei persoane că de fapt eu nu urma să merg la Viena pentru un concert de muzică clasică, ci pentru unul de heavy metal. Ce-i drept însă unul de înaltă clasă, căci METALLICA şi HEAVEN AND HELL (nume nou - trupă veche: Dio & Iommi & Butler & Appice) sînt adevăraţi titani ai scenei metal, şi - dacă-ţi poţi permite acest lux - chiar că merită să dai o fugă pînă la Viena pentru a-i vedea şi asculta live.

Deşi se anunţase iniţial că Bullet For My Valentine va fi primul grup al serii, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată, căci vocalistul Matt Tuck a fost nevoit să se supună de urgenţă unei operaţii de extirpare a amigdalelor. Astfel că onoarea de a deschide mult-aşteptatul concert heavy metal le-a revenit celor de la OOMPH! Cu toate eforturile mele, din păcate am ajuns prea tîrziu la locul concertului, la ora cînd Oomph! deja părăsise scena.

HEAVEN AND HELL
Era trecut de 6 după-amiază, iar soarele strălucea încă pe cer, făcînd mai dificilă viaţa mulţimii de fani îmbrăcaţi în negru. La intrări, cozile de fani erau încă destul de lungi, şi a trebuit să caut bine pînă am găsit o coadă mai scurtă, la care se intra mai repede. Cu puţin noroc, am reuşit să ajung la timp în faţa scenei pe care tocmai îşi făceau apariţia Ronnie James Dio şi colegii lui de trupă.

Cu doar o oră de program, mi s-a părut că timpul rezervat lor pe scenă a trecut totuşi prea repede. Adevărul este că aş fi preferat, dacă ar fi fost posibil, să-i văd pe Heaven and Hell ca headliner, aşa cum li se cuvine unor maeştri de talia lor. Deşi aici n-au jucat rolul principal, Heaven and Hell a oferit 60 de minute de heavy metal de o calitate incontestabilă, aşa cum oricine se aşteaptă din partea sa. Cu piese precum The Mob Rules, Voodoo, Children Of The Sea sau fenomenala compoziţie care le-a dat şi noul nume de trupă, Heaven and Hell a propus cîteva momente reprezentative pentru „anii Dio”. Excelentă interpretare, atît instrumental, cît şi vocal, pentru care cei patru muzicieni merită un zece. Ronnie este şi în prezent una dintre cele mai mari voci care au existat vreodată în muzica rock, în profida anilor trecuţi, care - după părerea mea - nu i se pot citi nici pe faţă, nici pe trup.

Cît despre Tony Iommi, ce-aş putea să vă mai povestesc? În mîinile lui, chitara are un sound pur şi simplu perfect. Cu foarte puţină mişcare scenică, dar cu o concentrare profundă, maestrul Iommi a făcut să sune în Viena riffurile nemuritoare, atît de bine cunoscute şi apreciate de public.

Trebuie să mărturisesc că, cu tot respectul pe care-l am pentru marele Ozzy, întotdeauna i-am preferat pe Black Sabbath cu Dio... Nu de alta, dar Ronnie are o voce extraordinar de puternică, care se potriveşte mult mai bine cu stilul muzical Black Sabbath.

Nu credeam să mai am vreodată ocazia să-i văd live pe aceşti titani, reuniţi într-un concert. Şi totuşi minunea s-a întîmplat. Mă întreb acum dacă istoria se va repeta şi în acest caz... Bine-ar fi...

METALLICA
Şi a sosit punctul culminant al serii... Metallica... După un an de la concertul mamut, de circa două ore şi jumătate, susţinut pe scena festivalului Novarock, Hetfield & Co. au revenit în Austria, tot cu ocazia unui turneu de genul „evadare din studio”, de această dată intitulat Sick Of The Studio 2007.

Este deja binecunoscut faptul că Metallica lucrează intens la un nou album de studio, muncă deloc uşoară, şi de aceea este de înţeles faptul că băieţilor le cade bine cîte o „evadare din studio”, măcar o dată pe an, pentru cîteva săptămîni. S-a întîmplat şi de data aceasta că fanii europeni au fost mai norocoşi decît alţii. Miniturneul Metallica, pe a cărui listă s-au aflat doar douăsprezece concerte, s-a derulat numai în Europa. Şi astfel mi-a fost dat să văd din nou fani din toate colţurile lumii, veniţi pînă la Viena pentru a-şi vedea trupa favorită. Să nu vă mai spun că unii dintre ei nu se mulţumesc doar cu un concert, ci călătoresc prin Europa, folosind diferite mijloace de transport, de la călătoria în grup în microbuz, pînă la avion, pentru a asista la cît mai multe concerte Metallica. Şi Viena, cu toate frumuseţile sale, poate şi favorizată de poziţia geografică, este unul dintre locurile în care se pot întîlni, la un concert Metallica, mulţi fani din diferite ţări. Pentru eforturile şi dragostea lor pentru Metallica, călătorii, dar şi vienezii, au fost răsplătiţi şi de data aceasta, cu vîrf şi îndesat, Metallica oferind un nou superconcert: din nou două ore şi jumătate şi un setlist care a cuprins nici mai mult, nici mai puţin de 18 piese dintre cele mai cunoscute şi mai dorite de public, din întregul repertoriu al trupei.


Înainte ca mult-aşteptaţii americani să urce pe scenă, aceasta a primit mai întîi o altă înfăţişare. Decorul Heaven and Hell din fundal, cu cei trei îngeri „fumători” a dispărut, lăsînd loc unui fel de ecran uriaş. S-a lucrat intens la instalaţia de sunet şi la aranjarea scenei, pînă în cel mai mic detaliu, acordîndu-se o atenţie mărită pînă şi poziţiei microfoanelor. Cu fiecare minut, cele 35.000 de suflete adunate în Rotundenplatz deveneau tot mai nerăbdătoare, nerăbdare care a crescut la maxim odată cu începutul celebrei teme muzicale din nu mai puţin celebrul film western The Good, the Bad and the Ugly, care serveşte de mulţi ani ca intro la concertele Metallica.

Nu este greu de imaginat euforia publicului în momentul în care James Hetfield, Lars Ulrich, Kirk Hammett şi Robert Trujillo au apărut pe scenă. Fără prea multă vorbărie, băieţii au trecut la fapte şi au început, la fel ca anul trecut, la festivalul Novarock, cu Creeping Death. De altfel, 11 titluri de pe setlist-ul de anul trecut s-au regăsit pe setlist-ul din acest an, la care s-au adăugat alte şapte piese „clasice”, toate împreună alcătuind un program de adevărate bijuterii Metallica. De data aceasta, nici un titlu de pe St. Anger şi nici o compoziţie nouă. Interesantă mi s-a părut includerea în program a piesei ...And Justice For All, care, dacă nu mă înşel, n-a mai fost cîntată live de Metallica din 1989. O surpriză plăcută a fost şi Stone Cold Crazy, cover version al piesei aparţinînd celebrului grup Queen.

În mod deosebit m-a impresionat One, care-a început însoţită de o adevărată explozie de efecte pirotehnice şi joc de lumini, încît aveam impresia că mă aflu pe un adevărat cîmp de luptă, în mijlocul unei bătălii. Ca de obicei, deşi pentru unii fani mai "duri" de neînţeles, mare parte a publicului s-a bucurat în mod special de piesa Nothing Else Matters (chiar mă întreb dacă această piesă, de la apariţia sa, a lipsit sau ar putea lipsi vreodată dintr-un concert Metallica... sincer, mi se pare imposibil). Nici „rugăciunea serii”, Enter Sandman, n-a fost omisă din program.

În final, s-a auzit din nou un cor de 35.000 de voci alături de cea a lui Hetfield: Seek and Destroy. Trupa s-a aflat într-o formă excepţională: Lars, plin de vitalitate, ca întotdeauna, a bătut tobele cu furie (respect mai ales pentru contribuţia la piesa One), Hetfield, ca de obicei, foarte activ şi comunicativ, dar în acelaşi timp şi foarte concentrat pe chitara sa, Kirk, mereu cu zîmbetul pe buze, colindînd pe tot timpul spectacolului scena dintr-un capăt în celălalt, oprindu-se, din timp în timp, pentru un solo de chitară. La fel de activ şi concentrat Rob, la bass.

Kirk Hammett (METALLICA)

Adevărul este că mă bucur pentru Metallica, deoarece la ora actuală se pare că, alături de Rob, trupa este din nou compactă şi s-a refăcut deplin după perioada dificilă prin care a trecut după ce Jason Newsted a plecat. Metallica a găsit în Rob un extraordinar coleg de trupă şi un foarte bun basist, lucru pe care îl demonstrează din plin în fiecare show, cînd îşi susţine solourile pe bass.

La multe dintre titlurile serii trebuie remarcată şi participarea publicului în cor - hmm... trebuie să se fi auzit în mai toată Viena - un cor de 35.000 de persoane... plus tonele de echipament de sunet... În orice caz, a fost un spectacol fantastic, în care băieţii au dat tot şi poate chiar mai mult decît mulţimea aştepta de la ei. Interpretare perfectă (aşa cum o ştim de pe albumele de studio ale trupei), sound impecabil, lumini extraordinare, excelentă comunicare cu publicul (lucruri dealtfel absolut normale, la concertele Metallica), cam acestea ar fi atributele principale, care au calificat întregul spectacol, de la început pînă la final. Cînd se află pe scenă, Metallica se dedică total publicului, fără îndoială, şi după părerea mea, acest lucru îl fac cu plăcere. De ce spun asta: pentru că nu-i uşor să oferi publicului un program muzical interpretat cu măiestrie şi în acelaşi timp să alergi pe o scenă extrem de lungă şi de lată timp de două ore şi jumătate şi să menţii euforia spectatorilor la cele mai înalte cote. La urma urmei şi băieţii din Metallica sînt doar oameni, care la finalul spectacolului, deşi extenuaţi, se bucură pe deplin de fiecare dată de aplauzele şi aprecierile publicului.

Să sperăm că anul viitor vom avea parte de un nou turneu (ar putea, oare, să includă şi România?) şi un setlist cu totul nou, avînd în vedere faptul că trupa pregăteşte un nou album. Pînă atunci, spor la muncă, Metallica!


Setlist Metallica:
01. Creeping Death
02. For Whom The Bell Tolls
03. Ride The Lightning
04. Disposable Heroes
05. Welcome Home (Sanitarium)
06. ... And Justice For All
07. The Memory Remains
08. The Four Horsemen
09. Orion
10. Fade To Black
11. Master of Puppets
12. Whiplash
-----------------------------------------
13. Wherever I May Roam
14. Nothing Else Matters
15. One
16. Enter Sandman
-----------------------------------------
17. Stone Cold Crazy
18. Seek and Destroy