MONARCHY, STONEBOX – Coyote Café, Bucureşti, 14 martie 2010

Perioada: 14.03.2010
Loc de desfăşurare: Coyote Café, Bucureşti

Trimite acest articol unui prieten

Trupe participante:
MONARCHY, STONEBOX

Coyote Café, club cu un aer select, situat în apropiere de Muzeul Naţional de Artă şi de Ateneul Român, pe Calea Victoriei, a găzduit în data de 14 martie concertul a două trupe diferite ca stil, dar în egală măsură interesante de văzut şi ascultat, amîndouă oferind o muzică foarte plăcută şi mai puţin întîlnită în rîndul trupelor româneşti.
 
STONEBOX este remediul ideal pentru nostalgicii perioadei grunge, muzica sa amintind puternic de anii ’90 şi mai ales de PEARL JAM sau BUSH. Grupul s-a format în 2009, susţinînd cel dintîi concert în luna decembrie, dar avînd în componenţă muzicieni cu experienţă (basistul Flavius, membru al trupei de thrash / death metal BOLTHARD sau chitaristul Felix, ex-SAHARA). Sînt cinci oameni ce cîntă din pură pasiune, fără vreo intenţie de a epata, făcînd muzică doar pentru că aşa simt ei că se pot exprima cel mai bine. Piesele lor, ce vor figura pe albumul de debut, Never Change Me, transmit multă căldură şi mesaje în general pozitive, personale, despre viaţă, oameni şi locuri.
 
Revenind la concert, primele două piese, Miracle Of Life şi Suburbia, nu s-au auzit foarte clar, sunetul limpezindu-se însă începînd cu Welcome To My World. Muzica celor cinci nu este pretenţioasă şi a ajuns cu uşurinţă la coarda sensibilă a fiecăruia, vibrînd pe acordurile calde ale unor piese ca It’s A Long Way, Everything Changed, City Of Angels sau Caribbean Lands. Sound-ul lor poate fi încadrat cel mai bine în acel unic şi memorabil Seattle spirit, prin vocea nazală a lui Cristi şi prin riffurile ce se întipăresc uşor în minte. Două dintre piese au fost ceva mai depresive comparativ cu optimismul celorlalte, Never Change Me şi I Miss You, cea care a şi încheiat recitalul STONEBOX. Punctele tari au fost chitara principală (Felix) şi basul (Flavius), acestea detaşîndu-se sonor pe parcursul celor aproximativ zece piese prezentate de tînăra trupă, ce propune un sound proaspăt, prea puţin explorat de trupele româneşti ale scenei alternative.
 

Ca o paranteză, am convingerea că STONEBOX se poate pune în valoare cel mai bine într-un cadru restrîns, într-un club mai mic, pentru ca publicul să fie cît mai aproape de scenă şi să simtă energia pieselor. Coyote nu a fost tocmai prielnic din acest punct de vedere, configurîndu-se printr-un coridor lung, la al cărui capăt se află scena, şi două aripi laterale, cu separeuri, astfel că mare parte din public a stat la mesele repartizate de-a lungul celor trei încăperi.
 
Situaţia s-a schimbat totuşi la MONARCHY, în faţa scenei concentrîndu-se ceva mai multă lume. Cea de-a doua trupă a serii s-a impus de la primele acorduri printr-un sound solid, creînd impresia unui grup închegat, bine sudat. În fapt, această trupă a apărut ca idee în 1990, la iniţiativa lui Iulian Rob (chitară) şi Marian Leuşteanu (bas), alăturîndu-li-se apoi şi al doilea chitarist, Eduard Moraru, urmat de bateristul Geani Matei, nucleul fiind consolidat în 1997. Pentru o scurtă perioadă şi-a asumat rolul de vocal în trupă însuşi Dan, liderul formaţiei BYRON, însă după plecarea sa a urmat pentru MONARCHY o lungă perioadă de pauză, din 1998 pînă în 2008. Reluîndu-şi activitatea după zece ani, trupei i s-au alăturat Dragoş Creţu (voce) şi Cornel Ştefan (claviaturi), iar concertul din Coyote Cafe a fost primul susţinut de ei în această formulă.
 
MONARCHY a cîntat un metal progresiv cu accente power şi heavy, remarcîndu-se prin virtuozitatea şi forţa degajate pe scenă. Ca să vă faceţi o idee, sună ca o combinaţie între Queensrÿche şi HELLOWEEN, dar nu se limitează numai la asta. Show-ul a fost alcătuit din două părţi, începînd cu şase piese proprii. A început cu Soul Capture, apoi Earthquake a dat tonul furtunii power, urmată de Soul Insanity, creaţie progresivă ce a pornit unduios cu măiestria claviaturilor lui Cornel, propunînd pe la jumătate un riff ce aminteşte mult de ANNIHILATOR şi al său Alison Hell pe la minutul doi aşa, dar care a fost plasat cu ingeniozitate în acel cadru progresiv, fiind dezvoltat şi completat de vocea lui Dragoş, a cărui timbru oscilează stilistic între Geoff Tate şi Michael Kiske. Tribute, Endless Journey şi Rise And Fall au completat tabloul compoziţiilor MONARCHY, fiind succedate de un excelent solo de tobe şi bass, unde Geani a „masacrat” tobele cu multă pricepere şi energie.


Publicul a fost alături de trupă şi răsplata nu s-a lăsat aşteptată, urmînd şi alte două preluări: un cover JUDAS PRIEST, Breaking The Law, care dă bine în orice conjuctură, şi apoi o surpriză, la care nu mă aşteptam, un cover DEEP PURPLE, după Perfect Strangers, unde s-a remarcat orga lui Cornel, un mic Jon Lord al românilor, aş putea spune. Şi aşa s-a încheiat show-ul de revenire a trupei progresive, în aplauzele publicului.
 
În cele din urmă, Coyote Café s-a dovedit un loc primitor pentru cele două trupe şi a fost o seară mai mult decît reuşită, începînd cu nostalgia pieselor STONEBOX şi culminînd cu recitalul MONARCHY.