OST Mountain Fest 2011 - Valea Cetăţii, Râşnov, 22-24 iulie 2011 (prima zi)

Perioada: 22.07.2011
Loc de desfăşurare: Valea Cetăţii, Râşnov

Trimite acest articol unui prieten

Trupe participante:
● scena metal: THE FORESHADOWING, TAINE, DAMNED SPIRITS' DANCE, PIATRA, ACTION BASS TOM BAND, PUT SOLNCA, THE WAY OF PURITY, SPECTRAL, KA GAIA AN
● scena acustică: DORNENREICH

„Va să zică noi sîntem pentru violenţă? – ne vor întreba. Desigur – le răspundem noi. Dar noi sîntem pentru violenţa revoluţionară”. Astea sînt cuvintele lui Lev Troţki, nu ale lui Twop Tiril, dar am o vagă bănuială că la auzul lor membrii THE WAY OF PURITY ar zîmbi complice. În orice caz, imaginea scenică a trupei pare să sugereze ceva asemănător. Înainte să înceapă să cînte, Tiril a ţinut şi ea un discurs pe o voce destul de plîngăreaţă, de natură să-ţi provoace mai degrabă o erecţie decît să trezească revoluţionarul din tine. Să nu mai zic că de cîte ori Tiril se lăsa dusă de headbanging îşi expunea în mod generos decolteul, ceea ce a subminat în continuare mesajul mesajului politic.
 
Membrii THE WAY OF PURITY iubesc atît de tare animalele [vezi aici un interviu recent cu trupa], încît şi-au intitulat o piesă Eternal Damnation To René Descartes. Deci da, membrii THE WAY OF PURITY au o apetenţă reală pentru circ. Tiril a demonstrat la Râşnov că pe lîngă multiplele ei calităţi, mai este şi o înghiţitoare de flăcări de mare clasă. Să nu fiu însă acuzat că nu iau în serios activismul politic. Uite, nu sînt de acord cu Chuck Klosterman – scriitor şi critic rock american, pentru cine nu are chef să caute pe Google – care a fost în stare să afirme că animalelor le place să fie mîncate. Cică they think it’s fun. În problema asta eu sînt cu Tiril – pînă în adîncul decolteului ei. Refuz doar să cred că basistului THE WAY OF PURITY i-a crescut o burtă aşa de mare de la mîncatul de ierburi. Dar ce fain a fost cînd a fuckuit guvernul român. Nici nu mai are importanţă pentru ce.
 
THE WAY OF PURITY au cîntat aşa: Sinner, Anchored to Suffocation, Burst, Egoist, Lycanthropy, 23rd Circle Breeds Pestilence şi Deathwish. Au cîntat adică aproximativ două treimi din albumul lor de debut şi au dat cel mai bun concert al zilei. Pentru că sînt buni. Şi ei se iau în serios, eu n-o fac. Deşi lucrează (mai nou) cu o vocalistă, nu pozează în ARCH ENEMY, iar imaginea cagulată a celorlalţi membri face mult pentru a-i individualiza în zona aceasta suprapopulată a melo-death-core-ului.

 
Prima zi a OST Mountain Fest-ului a fost de altfel una fără headliner. Ar fi putut să fie DORNENREICH, dacă s-ar fi prezentat într-un efectiv ceva mai complet. Concertul DORNENREICH a şi fost conceput ca un fel de epilog al primei zile a festivalului, trupa austriacă urmînd să cînte pe „scena acustică”. Care era de fapt aceeaşi scenă pe care au cîntat toate celelalte formaţii, adică singura scenă existentă.
 
În noaptea adîncă ce căzuse între timp peste pădurea de brazi s-au insinuat aşadar pe scenă Eviga şi the other guy, cum ar zice Seinfeld, primul cu o chitară acustică, celălalt cu o vioară. Multă lume n-a fost curioasă de ei, dar nici că nimeni n-a auzit de DORNENREICH în România nu s-ar putea spune. Duoul a cîntat nu numai de pe In luft geritzt, care s-a născut gata acustic, ci şi de pe alte albume (de exemplu ultimul). Eviga a făcut-o într-o manieră atît de dramatică, încît ziceai că recită din Rilke. Cu toate acestea, după vreo patru cîntece producţia a devenit cam repetitivă. Poate că de vină era ora înaintată, deşi cred că a lipsit mai degrabă intimitatea necesară pentru ca o astfel de muzică să-şi facă efectul.
 
Cîştigători la categoria „surpriza zilei de vineri” au ieşit THE FORESHADOWING din Italia. Ei au cîntat ultimii pe „scena mare”. Chestia e că pînă la OST, idee n-aveam cine sînt THE FORESHADOWING şi ar fi putut să fie trupa ce trebuie suportată pînă să înceapă DORNENREICH. N-a fost aşa, dimpotrivă, concertul THE FORESHADOWING a fost mai atractiv decît cel de după. THE FORESHADOWING nu va revoluţiona probabil niciodată genul gothic-doom, dar măcar se pricepe la el. Plus că la OST au fost singurii care au cîntat aşa ceva. Vocea profundă a lui Marco Benevento face mult pentru a vinde muzica THE FORESHADOWING. Băieţii au apărut pe scenă într-o costumaţie neagră, care a mers foarte bine atît cu noaptea, cît şi cu doom-ul. Au încheiat cu Russians de Sting, care – spre deosebire de multe alte cover-uri metalice fără nici un sens, făcute în ultimii ani după piese pop şi new wave – a sunat foarte fain.

THE FORESHADOWING

(galerie foto aici)

 
Marele merit al OST Mountain Fest-ului, din punctul meu de vedere, e că adună crema undergroundului metalic românesc. Trupele româneşti nu apar aici într-o poziţie subordonată, ca opening acts sau ca umplutură ci constituie substanţa festivalului. Pe vineri, crema aceasta a fost reprezentată de TAINE. Trupa a dat cel mai complet concert al zilei şi a reuşit să adune cel mai numeros public. Frumos. Concertul a fost suficient de lung încît să cuprindă întreaga lor activitate – de la Love And Hate la o piesă instrumentală nouă – şi a fost singurul cu proiecţii video. S-a cîntat şi Cosmos – probă de curaj – dar mai mult mi-au plăcut Three Days In Darkness şi The Genius Way. Pentru The Devil Inside a urcat pe scenă Fane, zis Gizăs, zis Bufnitz, zis„ăla de la Metalhead”, zis „ăla de la DWARF PLANET”, zis „ăla de la KISTVAEN” – mă rog, el. Tare-mi vine să spun că ar fi fost bine să cînte în toate piesele. Dacă la o trupă îţi plac mai mult părţile instrumentale decît cele vocale, înseamnă sau că instrumentiştii sînt foarte buni, sau că vocalistul nu este la înălţime. În cazul TAINE sînt valabile ambele.

TAINE

(galerie foto aici)

 
DAMNED SPIRITS DANCE au futut vremea cu „technical problems” şi în timpul care le-a rămas au cîntat la mare repezeală trei, maximum patru piese. În plus, trăiam cu impresia că trupa operează cu un show complex, că au nişte alter egouri scenice [vezi aici un interviu recent cu trupa], pentru ca la Râşnov să apară ca şi cum tocmai ar fi coborît din microbuz. Cîntăreţul a arătat ca o clonă Eddie Vedder. Pentru o trupă punk ar fi fost suficient, dar muzica rasată DAMNED SPIRITS DANCE are nevoie de mai mult pentru a se putea desfăşura. Concertul DSD a fost un eşec. Păcat.
 
PIATRA au avut şi ei un public destul de numeros – mai ales prin comparaţie cu DAMNED SPIRITS DANCE – de unde deduc că au fani. Eu nu sînt unul dintre ei şi nici nu vreau să pretind că aş fi. Îmi dau seama că sînt mai buni decît BUCIUM sau ASHAENA, dar, sincer, nu e greu să fii mai bun decît BUCIUM sau ASHAENA.
 
ACTION BASS TOM BAND e trupa care nu ştiu ce dracu’ a căutat la Râşnov. Action Bass Tom – adică vocalul, deşi nu sînt convins că se numeşte aşa – a purtat un tricou TANKARD şi a predicat despre bere. Ce potrivire! Nu că muzica ACTION BASS TOM BAND ar fi neapărat rea, dar face ca pînă şi TANKARD să sune a RIVERSIDE. Meritau parcurşi pentru asta cei 1400 de km pînă în România? Bine că Tom nu ştie româneşte, că părea un băiat simpatic şi n-aş vrea să-l supăr.
 
Pe CD, muzica PUT SOLNCA nu este lipsită de anumite rafinamente, pe scenă însă este. Live, PUT SOLNCA e un fel de variantă rusească de EKTOMORF, adică varianta rusească a variantei maghiare de SEPULTURA. Acum, la ce muzică scoate în ultima vreme SEPULTURA lui Kisser, SOULFLY şi CAVALERA CONSPIRACY nu e rău că cineva face muzică SEPULTURA bună, indiferent dacă se numeşte EKTOMORF sau ПУТЬ СОЛНЦА. Era clar că Miron a văzut prea multe la viaţa lui pentru a se lăsa intimidat de lipsa de entuziasm a spectatorilor, aşa că show-ul a avut tracţiune şi dacă PUT SOLNCA n-ar fi cîntat imediat după THE WAY OF PURITY, poate că ar fi lovit mai tare.
 
SPECTRAL săracii au trebuit să facă death metal-ul să pară convingător în soarele strălucitor de după masă. Faptul că au reuşit spune multe despre ei. Trupa arată ca una de studenţi şi nu m-aş mira să fie. Studenţi. La Universitatea Schuldiner.
 
KA GAIA AN a avut onoarea să deschidă ediţia din 2011 a festivalului. A făcut-o cu un spici despre vitejii traci trăitori în tărîmul de mijloc. Sau aşa ceva. Eu am crezut că acolo locuiesc hobbiţi. The dacs come from the tracs, cum zice Ion Iliescu şi the tracs come from the hobbits. În rest, cînd KA GAIA AN sună bine, sună cam ca BUCOVINA, cînd sună rău, sună foarte rău.
 
Despre (dez)interesul publicului nu prea merită vorbit. Mai ales că a făcut-o foarte la obiect Cel Cu Multe Nume într-un articol publicat pe Metalhead (v. Întrebare către public. De ce nu ne pasă?). Suficient de zis că la festivalul Rock pe Mureş de la Arad se adună mai multă lume. E adevărat că acela-i gratis.

(continuare)