PSYCHO SYMPHONY - Club Suburbia, Bucureşti, 21 februarie 2010

Perioada: 21.02.2010
Loc de desfăşurare: Club Suburbia,Bucureşti

Trimite acest articol unui prieten

Trupe participante:
PSYCHO SYMPHONY, ILLUMINATI, PILLFED

Pe 21 februarie a avut loc un eveniment cu totul aparte în clubul Suburbia, revenirea pe o scenă bucureşteană a singurei trupe de psychedelic metal din ţară, după o absenţă de aproape trei ani. Pauza şi-a spus cuvîntul prin numărul destul de mare de oameni strînşi în inima Bucureştiului pentru a lua parte la un show de clasă, în maniera specifică cvartetului din Carei.
 
N-am reuşit să prind prima trupă de deschidere, PILLFED, aşa că voi începe cu cea de-a doua, ILLUMINATI, tînăr grup de progressive death metal care de vreun an încoace concertează destul de frecvent în Bucureşti, făcînd o treabă foarte bună pe segmentul său. Au cîntat în formulă de două chitare plus tobe şi, chiar dacă a lipsit basul, impresia generală a fost plăcută. Un trio ambiţios, ce tinde spre o muzică mai complexă şi pune suflet în ceea ce face. Cel mai clar ca sunet s-au auzit piesele dinspre final, două preluări, după PESTILENCE şi ATHEIST, trupe admirate de tinerii iluminaţi.
 
După o scurtă pauză pentru probe de sunet s-a dat tonul muzicii schizoide, neobişnuite, oferite de cei patru maeştri ai metalului progresiv şi psihotic, PSYCHO SYMPHONY. Cu atît mai mare s-a dovedit bucuria regăsirii - de ambele părţi, trupă şi public - cu cît a fost lipsa mai îndelungată. Pentru aproximativ o oră, Suburbia a devenit regatul progresivului sau, ca să folosesc numele unei compoziţii PSYCHO SYMPHONY, clubul Şelarilor s-a metamorfozat într-un Temple Of The Delight!
 
Deşi piesele psycho sînt în general întinse ca durată, concertul mi s-a părut prea scurt, iluzia regatului purpuriu pierzîndu-se mult prea repede. Cu cîtă bucurie am reascultat Temptations, The King sau Strange Illusion, ultima introducîndu-mă în lumea suprareală a grupului de şamani ai lucidităţii evanescente, în plină destrămare, ce se abandonează trăirilor abisale. Puţine lucruri se pot reda în cuvinte dincolo de vîrtejul spectacolului total: tehnica instrumentală desăvîrşită, prezenţa scenică expresivă, adecvată muzicii psihotice, vocea sui generis, diversitatea temelor, tempoul în continuă schimbare şi ritmurile năucitoare.
 
Au fost piese mai vechi, dar şi ceva mai recente, ca The Abyss, Instr-mental sau Fever, însă, aşa cum spune poetul, „toate-s vechi şi nouă toate”, căci compoziţiile de pe primul album, Silent Fall, din 1997, sînt de actualitate în 2010 şi oricînd, iar celor noi nu le lipseşte cîtuşi de puţin magnetismul rockului psihedelic clasic. Acum cîţiva ani erau nelipsite din playlist cover-uri MEGADETH sau VOIVOD, însă de această dată au triumfat creaţiile proprii, spre încîntarea fanilor.
 
Sînt convinsă că cei care i-au văzut pentru prima dată la acest concert pe Emil Gherasim (chitară şi voce), Attila Mogyorós (chitară), Róbert Gindele (bass) şi Gábor Gindele (baterie) doresc să retrăiască experienţa, dacă au o deschidere cît de mică pentru progressive, fie el rock sau metal, pentru că nici o altă trupă din ţară nu aduce, nici măcar vag, cu sound-ul grupului din Carei.