ROCK PE MUREŞ - Port Arthur, Arad, 22-24 mai 2009

Perioada: 22-24.05.2009
Loc de desfăşurare: Port Arthur, Arad

Trimite acest articol unui prieten

Trupe participante:
vineri, 22 mai - LUNA AMARĂ, KRYPTON, TROND HOLDER & GUESTS, GRIMEGOD, THE OTHERS, NOCTURNA
sîmbătă, 23 mai - CELELALTE CUVINTE, TRIGGER, LOCATARII, LOADING DATA, PEET, THE JOJYS
duminică, 24 mai - POKOLGÉP, ALTAR, SUBSCRIBE, ARIA, FEBOSIX, NARVAL

Port Arthur, festivalul care este

Despre festivalul Rock pe Mureş, desfăşurat la Arad, la începutul verii, pe Mureş, cum îi spune şi numele, lîngă un vechi port (Arthur), cel mai sigur lucru ce se poate spune e că este (gratis). Da, e gratis, şi ăsta e un lucru important. Determină întregul feeling al evenimentului. Nu-s şanse să regreţi banii pe care i-ai dat. Pentru că n-ai dat. Tot ce ţi se cere e să show up. Iar asta creează un sentiment de solidaritate între toţi cei care au făcut-o. În vremurile astea văduvite de comunism, este cel mai apropiat eveniment de vechile sărbători de 1 mai.

Acum (22-24 mai 2009) s-a ţinut a treia oară. Au existat zvonuri că va veni RAMMSTEIN. Să păstrăm un moment de ilaritate. Pentru a evita neînţelegerile: n-au venit. Au venit în schimb POKOLGÉP. E drept, ei joacă într-o altă ligă decît RAMMSTEIN, dar şi-aşa a fost un gest drăguţ din partea organizatorilor. O intenţie drăguţă, mai precis. Şi nici măcar n-a fost singura formaţie maghiară care-a cîntat. Cineva, nu spun cine, să-l trezească pe Vadim!

A existat o singură firmă vendoare de mici & stuff şi (practic) o singură marcă de bere. Ţine probabil de pilele pe care le ai la Consiliul Local. A fost bine şi-aşa… soarele şi iarba (aia verde) sînt gratis. Festivalul ăsta are un aspect în mod clar comunitar. Te loveşte chestia asta cînd realizezi că recunoşti incredibil de multă lume pe care n-o cunoşti după nume. Ciudaţii locali apar punctual. Preferata noastră e o fetiţă de vreo şaişpe ani care apare întotdeauna machiată în alb (sau nu doarme nopţile?) îmbrăcată ca un transsexual care cochetează cu dezastrul. „Gothic”, adică. Dansează singură. Anul ăsta a venit şi unul dintre cerşetorii locali, cu tot cu scaunul său cu rotile.

Este un festivalul organizat amatoristic şi în acelaşi timp arogant, fără respect pentru public. Nici pentru muzicieni, bineînţeles. În ultima seară, numita formaţie maghiară, headlineri anunţaţi, trebuiau să cînte între 10 şi 11 (oră la care muzica trebuie oprită). Numai că la zece şi un sfert s-au tîrît pe scenă dinozaurii scenei muzicale arădene (Există aşa ceva? În mod paradoxal, nu!), membri ai unei formaţii de muzică uşoară care a luat pesemne naştere din singurul motiv că un anume Virgil Iuga se crede Jon Lord în fanteziile sale erotice de senectute. Astfel că la unşpe şi un sfert au apărut POKOLGÉP – unii au venit de departe să-i vadă – anunţînd, în mod halucinant, că li s-au acordat 15 minute de show. Spre lauda lor, au făcut din ele 35. În general, timpul acordat trupelor depindea de relaţiile pe care le aveau cu personajul respectiv (Iuga). GRIMEGOD a pierdut din asta, alţii, al căror nume nu merită amintit, au cîştigat. Noi am înjurat printre dinţi.

În prima zi au cîntat LUNA AMARĂ, pe care i-am aşteptat a lot, acuma cu noul abum. Iată părerea inevitabilă: cred că albumul reprezită pentru ei un breakthrouh artistic şi, să fim serioşi, nu diferă chiar aşa de mult de maniera lor mai veche de a face muzică. Roşu aprins, albastru? Ce să zic, în variantă unplugged chiar şi Gri dorian ar fi putut intra pe noul album. Mara a şi intrat. Sper că peste cîţiva ani vor reuşi să îmbine această nou-găsită măiestrie cu ceva riffuri mai musculoase. Am fost curios cum vor combina materialul nou cu cel vechi. Au făcut-o simplu: au împărţit show-ul în două, nou-vechi. În prima parte au cîntat cam jumate din noul album. Cred că la Floodmoses unii şi-au pierdut răbdarea. Dar au fost Deadends, Chihlimbar şi Hunt the Wire, cele mai bune piese de pe album, în ordinea asta (adică asta e ordinea bunătăţii lor). Cele două părţi ale concertului au avut în comun o investiţie incredibilă de energie şi emoţie. În forma asta, performanţa lor n-a mai fost egalată de nici o trupă a festivalului. Luînd în considerare şi proiecţiile ce-au însoţit concertul (filmuleţe artistice, imagini cu protestatari din Moldova şi cu aberaţii familiare din România) se poate spune că au avut show-ul cel mai impresionant în trei zile cu mult amatorism.

În aceeaşi seară, Mihnea-LUNA AMARĂ a cîntat şi cu THE OTHERS, pe care-i respectăm deoarece cîntă funk în România. Da, şi în prima zi au mai cîntat GRIMEGOD, pe care îi respectăm deoarece perseverează de atîţia ani şi de care ne place deoarece cîntă fain, indiferent că sînt sau nu din Arad. De anul trecut şi-au făcut rost şi de o cîntăreaţă, care nici nu arată rău, nici nu cîntă rău.

Gluma serii a fost un anume Trond Holder (?) pe care l-au importat de cine ştie unde şi pe care au încercat să ni-l vîndă ca „unul dintre primii 20 de chitarişti din lume”. N-a fost el de vină (sper). Oricum, şi-a făcut treaba corect şi a avut atîta umor cît să cînte Andrii Popa cu un accent cine ştie de unde.

A doua seară a fost deschisă (de fapt, s-ar putea să fi fost a doua trupă) de PEET, din Pécs parcă, foarte profi, rock alternativ-funk, cel puţin aşa a sunat la prima audiţie. Au tras şi un Another Brick in the Wall foarte percutant. În categoria importurilor intră şi LOADING DATA, care n-or fi cea mai cunoscută formaţie din lume, dar la cît sînt de cooool, ar putea foarte bine să fie. Asta se referă la atitudine, nu la muzică. E cool şi-aia, de altfel. Provine de la KYUSS şi QOTSA.

TRIGGER au apărut din Serbia şi au făcut ceva ce se numeşte veni, vidi, vici. Nu-i cunoştea nimeni şi-au mai cîntat şi-n sîrbă, dar au cîntat atît de bine – tehnic vorbind – atît de complex, încît a fost o plăcere să-i asculţi. Au cîntat cu o fată, mai puţin arătoasă decît Mao-GRIMEGOD, dar şi mai puţin timidă. Strict la nivel de heavy metal (gothic-progresiv) au fost no.1 ai festivalului.

În seara a doua, ultimii au cîntat CELELALTE CUVINTE. CELELALTE CUVINTE sînt o trupă care trebuie respectată. De exemplu pentru că deschid un concert cu o piesă instrumentală. Pentru că scot un album la cinci ani, dar ăla e mai lucrat decît aproape orice material muzical produs în România. În acelaşi timp, CELELALTE CUVINTE sînt o trupă care-şi savurează cam prea mult clasicitatea. Dacă eşti David Gilmour sau YES poate că merge şi-aşa. CC nu sînt nici una nici alta. Hai, băieţi, încă n-aţi murit! Prin comparaţie cu LUNA AMARĂ, cam aşa arătau.

În a treia seară au cîntat SUBSCRIBE (din Ungaria) şi nimic nu se compară cu ei. Nimic. Cine-i cunoaşte după albume (eu) nu-şi poate închipui de ce sînt în stare live. Dezlănţuire totală, haos perfect organizat pe o scenă de maxim patru metri pătraţi. Cei cinci membri mobili ai formaţiei erau într-o mişcare continuă, parcurgînd traseuri labirintice, armonizate în mod misterios. Oricum, s-au aflat într-o stare de graţie (permanentă?), vocalistul Bálint procedînd la cele mai riscante figuri – să sari sus şi jos pe o bancă de aceea de lemn lată de 30 de cm cu două picioare de metal pliante nu e puţin lucru! – din care scăpa de fiecare dată teafăr. Că SUBSCRIBE se află în prima linie a muzicii metal internaţionale (mondiale, universale) e clar. Metal nu e nici cel mai bun cuvînt. Live au sunat în acelaşi timp mai dur şi mai jazzy decît pe CD.


ALTAR au reuşit performanţa să nu pară banali după SUBSCRIBE. Au fost ajutaţi şi de cel mai curat sound al celor trei zile. Asta cum le-a ieşit?

Festivalul s-a terminat cu un fiasco numit POKOLGÉP. Mă rog, poate fiasco e mult spus, dar a fost un sfîrşit lipsit de glorie. Cu toate că puţinul metal de modă veche, NWOBHM, FWOHHM (First Wave of Hungarian Heavy Metal) pe care ni l-au servit a sunat foarte plăcut în noaptea de mai. Luînd în considerare imbecilitatea absolut incredibilă a organizatorilor, n-are sens să ne întrebăm cum ar fi sunat POKOLGÉP dacă...