Rock The City 2011 - Piaţa Constituţiei, Bucureşti, 1-3 iulie 2011 (prima zi)

Perioada: 01.07.2011
Loc de desfăşurare: Piaţa Constituţiei, Bucureşti

Trimite acest articol unui prieten

Trupe participante:
THE PRODIGY, THERAPY?, ULTRA TT

Oligo-friends

După cum se cunoaşte, sînt ţigan. Fiind ţigan, originez din India. Fiind indian, păduri cutreieram / Şi yoga practicam. Iar la orele de yoga am învăţat cum să fac să mă dedublez. Ceva foarte uzual la indieni. E plină Jilava de Pardalieni condamnaţi pentru spargeri de locuinţe, pentru care a depus mărturie juma' de şatră că „să-mi sară ochii, dom' judecător, dacă inculpatul nu ierea cu mine pă cal cînd s-a-ntîmplat să să spargă casa la românu' ăla!” Aşa că văzînd că în zilele de 1-2-3 iulie în Bucureşti au loc două festivaluri aproximativ mai mult sau mai puţin interesante, am decis să mă dedublez, ca să asist la ambele. Surpriză! Ghinion de neşansă, dedublarea n-a ţinut! Aşa că am avut de ales între două festivaluri diferite care se desfăşurau în acelaşi oraş, în aceeaşi perioadă. Şi mi-am pus şi eu o întrebare de, să zicem, bun simţ: Cît de oligo-friend poţi fii ca să organizezi un festival în aceleaşi zile în care concurentul tău tocmai şi-a plasat propriul festival? Războiul mediatic dintre D&D East Entertainment şi E-magic a pornit prin aprilie, fiecare tabără acuzînd-o pe cealaltă că s-a trezit a doua să-şi pună festivalul în zilele fixate de prima. Adevărul zace, bineînţeles, undeva la mijloc. Ambele echipe purtau negocieri cu trupele pe la sfîrşitul anului trecut pentru o anumită perioadă din 2011, fără să ştie unii ce fac ceilalţi. Şi totuşi E-magic a adus un argument beton: Bestfest este un festival care se ţine în mod tradiţional în Bucureşti în primul week-end din iulie (deşi anul trecut a luat pauză). Este foarte adevărat şi că JUDAS PRIEST şi WHITESNAKE n-au venit la Bucureşti special pentru Rock The City, respectivele trupe aflîndu-se în turneu şi atunci avînd zile libere, dar nimeni nu l-a obligat pe Marcel Avram să organizeze un festival în jurul concertelor acestor două formaţii, cu atît mai mult cu cît la o săptămîna distanţă era programat concertul BON JOVI, care ar fi putut fi nucleul unui festival. Ar mai trebui spus şi că iniţial Rock The City urma să se desfăşoare în zilele de 2-3-4 iulie.


Chiar concurenţi?

N-aş fi chiar atît de sigur. Anul acesta Bestfest parcă a făcut tot ce-a putut ca să nu concureze cu Rock The City. Bestfest n-a fost la nici o ediţie un festival rock 100%, dar a avut zile de rock sau dominate de rock şi oricum, mult mai mult rock decît anul acesta. Excluzînd formaţiile româneşti, rockul a fost extrem de timid la Bestfest, iar metalul a lipsit cu desăvîrşire. Cu PENDULUM, SKUNK ANANSIE şi HOUSE OF PAIN nu faci primăvară în lunca rockului. În rest, foarte mult electro. Şi extraordinar de multă publicitate. Şi Rock The City s-a jucat în prima zi cu gusturile rockerilor, oferind o seară complet nemetalică, dar cu o pronunţată tentă electro. Concurenţa s-a simţit în special la nivel de locaţie. Oricum, Bestfest s-a tot ţinut de-a lungul timpului la Romexpo, iar Rock The City mai întîi s-a anunţat în Piata Constituţiei, apoi la Romexpo, astfel încît Bestfest n-a mai putut să se desfăşoare în locaţia consacrată, organizatorii optînd pentru o variantă riscantă, în afara Bucureştiului. Abia cu opt zile înainte de startul festivalului, Rock The City a fost anunţat din nou pentru Piaţa Constituţiei, după ce organizatorii Bestfest deja investiseră prea mulţi bani şi prea mult efort ca să mai încerce relocarea pe ultima sută de metri. Marcel Avram le-a tras-o artistic. Şi e clar că rivalitatea dintre organizatorii celor două festivaluri va rămîne perpetuă.

 
Furatul miresei

Ăsta e primul lucru la care mă gîndesc cînd îmi amintesc de păţania celor de la THE PRODIGY. Vin băieţii senini de la aeroport la Romexpo, unde ştiau că vor trebui să se producă. Ofsaid, că nu se mai ţine nimic acolo. „Săru' mîna, vedeţi că v-aţi încheiat eronat la capot, nu vă supăraţi, noi sîntem băieţii ăia cu Smack My Bitch Up şi ne-a rugat cineva să cîntăm aici. Ştiţi cumva unde trebuie să ne ducem să semnăm condica?” „Nu ştiu, maică, că eu mă ocup cu salubrizarea trotuarelor.”„Aha, şi n-aţi auzit pe nimeni să cînte pe-aici?”„Ba da, să trăieşti, fluiera unu' a pagubă mai devreme, dar i-am dat două mături pă cocoaşă şi-a tăiat-o.” „Şi nu ştiti unde se ţine un festival mare? Că noi trebuia să fim capete de afiş şi să cîntăm aici.”„Maică, ăia care făcea aici cîntări acuma face pă islaz, la ţară, unde paşte oile Becali.” „A, da? Şi e un festival mare, aşa, cu multă lume, nu?” „Da, că a zis şi fiu-meu că vrea să se ducă şi mi-a cerut bani să cumpere cocaină, că cică fără să tragă pe nas nu înţelege nimic din muzica aia.” „Da, da! Acolo trebuie să cîntăm noi. Deci unde-aţi zis, unde paşte Becali oile? „Da, maică.” „OK, let's go! Romaniaaaa, Becaliiiii, here we come!”

Aşa au ajuns cei de la THE PRODIGY la locaţia Bestfest. Pentru că ei ştiau că trebuie să cînte la Romexpo (că acolo era anunţat Rock The City), iar cei de la Romexpo erau obişnuiţi cu Bestfest acolo. Aşa că i-au trimis pe prodigioşi la locaţia Bestfest. Unde au ajuns cu mare glorie şi unde au petrecut o noapte cu cei de la SKUNK ANANSIE. Pînă la urmă, prodigioşii au ajuns la locul potrivit, nu fără multe ironii la adresa origanizatorilor Rock The City, inclusiv o glumă care zicea că, după ce au ajuns pe cîmpul Bestfest, cei de la THE PRODIGY au şi cîntat la Bestfest. Eu personal n-am văzut gluma, dar am văzut reacţia impetuoasă a celor de la D&D, care au dezminţit vehement această informaţie, de parcă ea ar fost vreodată altceva decît o glumă.

 
Festivalul din extravilan

Nu prea erau obişnuiţi bucureştenii cu festivaluri în aer liber pe cîmp. Au avut ocazia acum. La Bestfest. Conform lozincii organizatorilor, locaţia a fost „izlazul (sic!) comunei Tunari, pe malul lacului Pasărea”. E frumos să stai trei zile la rînd lîngă păsărică. Cum se ajunge? „Bestfest Park este situat în partea de nord a Bucureştiului, zona Pipera-Tunari, la doar 10 minute de Piaţa Presei Libere”. Dacă încercai să ajungi în 10 minute acolo în prima zi, trebuia să conduci cu o asemenea viteză, încît ştiai că ulterior o să conduci numai tramvaiul şi metroul vreme de trei luni. Doar nu puteau organizatorii să-ţi spună că-ţi trebuie cizme de cauciuc ca să ajungi la concert. Culmea, locaţia s-a dovedit foarte îngrijită. N-a fost doar reclamă deşănţată, ci cu mai multe scene şi cu oportunităţi de distracţie pentru toata lumeă, inclusiv pentru copiii sub 12 ani, care aveau acces gratuit. Cum puteai dovedi că aveai sub 12 ani? Simplu. Cu buletinul. Că dacă aveai buletin, era clar că ai minim 14. Au mai beneficiat de gratuitate la intrare, indiferent de vîrstă şi sex, aborigenii comunei Tunari, probabil concesie făcută de către organizatori primăriei care le-a pus la dispoziţie teritoriul. Tot line-up-ul de circa 60 de formaţii, gratuităţile pentru unii, zona de sport, cinematograful, transportul din/pînă în Bucureşti au făcut ca abonamentul pe trei zile să coste mai mult decît cel de la Rock The City, cu toate că Bestfest a beneficiat de sprijinul unui producător de bere şi a unuia de răcoritoare. Ceea ce a însemnat mult mai puţină lume. Şi de toate felurile. Nu ştiu ce-au înţeles cei de la E-magic – dacă trebuie să se axeze pe electro sau nu - dar ar fi bine să nu transforme festivalul într-unul pentru drogaţi şi retardaţi.

 
Rock The City nu este Sonisphere

Anul trecut, după succesul imens avut de festivalul internaţional Sonisphere, D&D – organizatorii din România ai festivalului - s-au apucat imediat să anunţe ce ediţie zdrobitoare de Sonisphere vom avea în anul următor, adică în 2011. N-a fost cazul. Anul acesta, D&D East Entertainment a organizat un festival sub numele Rock The City, nume folosit şi în 2009 pentru cel organizat cu QUEENSRYCHE, ASIA şi LIMP BIZKIT. Festival care n-are nici o legătură cu Sonisphere. Pentru a înţelege mai bine ce s-a întîmplat la noi, ne uităm la ei. Adică la vecinii noştri bulgari, superior organizaţi şi posesorii unui public mult mai devotat cauzei. La bulgari a existat festivalul Sofia Rocks, cu JUDAS PRIEST, WHITESNAKE şi MIKE AND THE MECHANICS. Cu ocazia asta s-a clarificat şi pachetul. Asocierea WHITESNAKE / JUDAS PRIEST nu e ceva bizar, dar MIKE AND THE MECHANICS n-are ce căuta la un festival rock. Aşadar n-a fost decizia celor de la D&D de a-i aduce la noi. Nu ştiu însă cine s-a gîndit că o formaţie disco trebuie să fie cap de afiş într-o seară a unui festival rock. E adevărat că JUDAS PRIEST şi WHITESNAKE au cîntat împreună la Sonisphere Elveţia, dar anul acesta Sonisphere s-a bazat pe IRON MAIDEN, ALICE COOPER, SLIPKNOT şi MASTODON. Bulgarii anunţaseră şi un Sonisphere. Spre ruşinea românilor, scoşi de pe hartă anul acesta. Meritul bulgarilor nu este însă acela de a fi avut Sonisphere anul acesta, ci de a nu fi avut! IRON MAIDEN, ALICE COOPER (care a fost şi la noi, dar singur), APOCALYPTICA şi MASTODON erau programate să cînte la Sofia pe 21 iunie. Bulgarii au considerat însă că organizatorul lor sare calul cu lăcomia, cerînd un preţ mult prea mare pe bilet şi alegînd o locaţie nepotrivită pentru un asemenea eveniment. Aşa că au boicotat evenimentul. Printr-o mobilizare exemplară, de invidiat. După ce s-au vîndut doar 2.500 de bilete în avans, organizatorul a anunţat că anulează evenimentul, ca să nu dea faliment. Deci bulgarii sînt atît de şmecheri încît îşi permit să întoarcă spatele Sonisphere-ului, iar noi nici nu sîntem în circuit.

 
Organizarea Rock The City

În principiu, organizarea a fost bună, nu prea ar fi nimic de reprosat, ci doar de observat. În primul rînd, merită remarcată intenţia de jecmăneală a metalistului convins, intenţie rămasă fără rezultat, adică neconcretizată. Metalistul pur nu are ce să vadă în prima seară, în a doua se gîndeşte la SABATON, iar în a treia la JUDAS PRIEST şi WHITESNAKE. Preţurile biletelor imediat înainte de concert: 133 lei/zi sau 197/trei zile. Vreau să văd doar JUDAS PRIEST şi WHITESNAKE, vin numai în ultima zi şi plătesc 133 de lei. 30 de euro pentru aceste trupe nu e deloc mult. Constat însă că dacă mai pun 64 de lei, intru şi la SABATON. Şi cu ocazia asta am dreptul să stau la toate cele trei zile. Dacă tot am dat banii, chiar vin în toate zilele. Şi vin şi mai devreme, să-i văd şi pe-ăia din deschidere. Cu ocazia asta cumpăr floricele şi hot-dogi la suprapreţ. N-au avut decenţa de a rezerva o seară metalului pur, cu SABATON, JUDAS PRIEST şi WHITESNAKE, ca să plătească metalistul doar pentru o zi. (Şi, vă rog să mă scuzaţi, au cîntat şi unii de-şi zic HATEBREED, dar ăia sînt core şi n-au legătură cu metalul, ba chiar, zic eu, n-au legătură cu muzica.)

Ei bine, ghinion de neşansă! Rockerimea n-a gîndit aşa şi n-a muşcat momeala întinsă de Marcel Avram. În seara a treia, la JUDAS PRIEST şi WHITESNAKE, au fost vreo 20.000 de oameni. La SABATON, puţin peste 1.000! Deci cei care au vrut să vadă JUDAS PRIEST şi WHITESNAKE, în marea lor majoritate n-au vrut să vadă şi SABATON, o formaţie mult prea nouă pentru cei care au încetat cu foarte mulţi ani în urmă să se pună la curent cu ceea ce se întîmplă în piaţa rock, dar şi o formaţie care a cîntat la Bucureşti acum doar o jumătate de an. Dacă SABATON n-ar fi concertat în 2010 la The Silver Church Club (detalii aici), poate că ar fi fost mai mulţi cumpărători de abonamente pentru trei zile. Aşa însă, se poate spune că au avut abonament cei care au venit în a doua seară, cea mai slabă din punct de vedere al participării. În prima zi s-au strîns la THE PRODIGY aproape 7.000, dintre care foarte puţini aveau legătură cu rockul. De fapt între THERAPY? şi THE PRODIGY nici nu s-a difuzat metal, ci electro. Aşa că se poate deduce că cei care au venit în prima zi au vrut să vadă doar THE PRODIGY (nu cred că a venit cineva special pentru THERAPY?) şi sînt suficient de întregi la cap ca să nu aibă fetişuri cu negrese chelioase, aşa cum aveau probabil cei care au preferat să meargă la SKUNK ANANSIE, care a cîntat la Bestfest simultan cu THE PRODIGY.

La SCORPIONS puteai cumpăra de-ale gurii cu jetoane de la o anumită bancă, la BON JOVI cu jetoane emise de altă bancă. La Rock The City au fost jetoane personalizate, din plastic roz în loc de hîrtie, pe care era scris în relief numele organizatorului. Şi am avut o revelaţie. Mi-am dat seama că Marcel Avram a devenit atît de puternic, încît a ajuns să-şi tipărească propria monedă. Care, surprinzător, este stabilă. Adică în toată perioada în care a fost în circulaţie, şi-a păstrat paritatea faţă de leu şi nici n-a înregistrat inflaţie, preţurile rămînînd aceleaşi, din prima şi pînă în a treia zi. Felicitări! Pentru numismaţii pasionaţi, D&D ar putea bate, în serie limitată, o monedă cu chipul şefului cel mare. Pentru că în această perioadă tulbure pentru pieţele valutare internaţionale, în România a apărut o monedă stabilă. Deja am în colecţie cîteva sute de asemenea monede, deoarece cînd oamenii îşi vor da seama de adevărata lor valoare vor începe să investească în monedele D&D, iar valoarea lor va creşte. Chiar am vorbit cu un prieten să mă ajute şi să-mi mai bată cîteva zeci de mii de asemenea monede. Sînt convins că în curînd D&D va organiza un nou concert, la care voi putea folosi monedele în care am investit.

Am această convingere, pentru că D&D a arătat respect faţă de mediu. Monedele nefiind biodegradabile, este bine să le reciclăm, aşa cum facem şi cu brăţările care asigură accesul în zona de concert. Ecologiştii de la D&D au păstrat brăţări de la alte festivaluri şi, ca să nu mai comande unele noi, le-au folosit pe acelea. Acelaşi lucru l-au făcut o grămadă de alţi investitori metalişti, care n-au distrus brăţările după terminarea concertului, ci le-au scos cu atenţie şi le-au economisit. „Azi la CEC un leu depui / Mîine el va scoate pui”. Aşa eram învăţaţi în comunism. Iar unii chiar au învăţat ceva din treaba asta şi din curentul ultramodern de luptă împotriva poluării şi risipei. Cum spuneam, acele brăţări n-au fost aruncate, ci refolosite. De către cei cu spirit de observaţie şi de iniţiativă. Aşa că în prima zi s-a intrat într-o veselie pe baza brăţărilor detaşabile. Organizatorii s-au prins însă şi au introdus din a doua zi obligativitatea prezentării şi a biletului. S-a rezolvat şi asta, pentru că au existat totuşi numeroşi plătitori. Ieşea unul cu biletul lui şi cu încă un bilet, pe care-l împrumuta celui care avea doar brăţară. Au existat şi extrem de mulţi bişniţari care ofereau biletul întreg pentru doar 100 de lei. Cele mai multe erau invitaţii, cu care s-au făcut mari şmenuri. Cu sau fără acordul conducerii D&D, dar cu certitudine fără acordul sau ştiinţa celor mai mărunţi. Care şi-au făcut meseria de paznici, încercînd să-i oprească pe cei care erau cu biletul / brăţara în neregulă.

A existat şi un foarte mic şi discret afiş, care atrăgea atenţia epilepticilor că vor avea parte de jocuri de lumini, tocmai bune pentru declanşat crize. S-a interzis folosirea aparatelor cu laser, nu pentru că ar exista mulţi români posesori de aşa ceva, ci pentru că JUDAS PRIEST a avut ceva jocuri de lumini pe Casa Poporului şi n-ar fi fost frumos să asistăm la interferenţe de unde laser. S-a mai atras atenţia că muzica o să fie foarte tare, aşadar se recomanda purtarea de dopuri antifonice. Corect, dar n-ar fi stricat totuşi să existe o taraba unde să se vîndă asemenea dopuri.

Cine se plictisea şi avea simţul umorului, putea citi primul număr al revistei Caţavencii, editată de cei care pînă de curînd au format echipa de la Academia Caţavencu. Societatea care edita respectiva publicaţie a intrat în faliment, iar Dan Grigore Adamescu, care a dus la faliment cotidianul Romania Liberă, s-a gîndit că ar face o afacere să cumpere şi cel mai bun ziar de umor din România. De la lichidatorul societăţii aflate în faliment a reuşit să cumpere marca Academia Caţavencu şi are dreptul s-o folosească aşa cum vrea şi să editeze o publicaţie cu acest nume, în care să se scrie ce vrea el. Dar jurnaliştii nu erau proprietatea mărcii, iar caţavencii n-au suportat ideea ca patronul lor să fie un individ cu  o moralitate atît de îndoielnică, drept pentru care şi-au luat bagajele şi au plecat să-şi facă ziarul singuri. Ba mai mult, ca să fie distracţia maximă, pe site-ul vechi al săptămînalului era postată o reclamă la viitoarea publicaţie! Adamescu a aruncat cîteva sute de mii de euro pe un nume care nu mai are nici o legătură cu ceea ce a fost pînă acum o lună, iar caţavencii şi-au lansat revista şi la festivalul Rock The City, distribuind gratis primul număr. Bravo lor şi succes în continuare. Şi un mesaj pentru întregul popor român: nu cumpăraţi Academia Catavencu; lăsaţi-l pe Adamescu să-şi dea seama că nu poate cumpăra şi oamenii o dată cu firmele.
 

PRIMA ZI
Ultra Nimic

Prima zi a festivalului îi avea anunţaţi pe THERAPY? şi THE PRODIGY. „Foarte puţin”, au comentat unii. Doar două formaţii într-o zi de festival e prea puţin, mai ales că în celelalte seri erau cîte cinci trupe. Şi ce s-au gîndit organizatorii? Bă, nene, am pus o formaţie de electro ca cap de afiş? OK, dă-i încolo de metalişti, să băgăm în deschidere tot o trupă de electrocutaţi, ca să vină consumatorul mai devreme la festival şi să mai cumpere şi de-ale gurii, nu doar de-ale seringii.

“There is no such thing as bad publicity”, zice o vorbă americană, deci îl aştept pe gigelul de la ULTRA TT cu 10.000 de euro şpagă pentru că l-am făcut de doi lei în această cronică. Fiţi atenţi, pentru că omul e inteligent cu capul, are mintea cultă şi e intelectual în gîndire. Că aici avem de-a face cu un joc de cuvinte cum n-am mai întîlnit vreodată. ULTRA TT e o specie de pantofi sport. În acelaşi timp, dacă citeşti TT englezeşte şi scrii apoi în română ce-ai citit, îţi dă ULTRA TITI. Unde Titi e Titi Bălteanu, talentatul muzician al acestei formaţii. ULTRA TT, cu Ultra Titi la voce, Mega Gigi la bas, Hiper Fane la tobe, Extra Nelu la clapă şi Super Gica la chitară. Nu, să nu exagerăm. La chitară se află, în mod abuziv, un muzician. Cosmin a nimerit greşit formaţia, aşa cum THE PRODIGY a nimerit greşit festivalul. El chiar cîntă la chitară, în timp ce ceilalţi nu fac decît să enerveze lumea.

ULTRA TITI e varianta electro a lui ROMEO FANTASTIK. Probabil copil de bani gata, fiu de cîntăreaţă de muzică populară şi de impresar, care face o muzică a cărei valoare este zero barat, a absolvit cu brio Şcoala Vedetelor. Şi a înfiinţat anonima trupă cu care a lansat în 2002 albumul Kamikaze. Şi a mai lansat recent un videoclip pe nume Ambuscada, în care ţopăie şi partenera lui de viaţă, o respectabilă doamnă publicată integral în Playboy. Cică mesajul clipului este că toţi avem în viaţă pe cineva care ne poartă sîmbetele, dar căreia pînă la urmă reuşim să-i dăm peste bot! Băăăăă, m-am udat tot! Deja trebuie să mă împrietenesc cu stomatologii, pentru că tocmai m-am apucat să mă iau de intelectualul ăsta şi să-i transport sîmbetele. De azi înainte nu mai semnez nici un articol Miron Panaitescu, ci Panaitescu Miron, ca să nu mă poata identifica; altfel vai de botul meu. Cu toate astea, mă ambiţionez să mă întreb cine şi de ce i-a plătit 14.000 de euro ca să facă un videoclip în care, după ce că nu e nici urmă de muzică, mai apare şi femeia îmbrăcată; şi cine şi cu cît l-a convins pe Marcel Avram să-i bage formaţia în deschidere la THE PRODIGY, ca să se facă de rîs şi să ne enerveze pe toţi. Pentru că asta s-a întîmplat.

A venit mai întîi îmbrăcat ca un servitor de la un hotel de două stele, ulterior s-a dezbrăcat de tunică, dar şi-a lăsat manuşile roşii, că era frig şi trebuia să se asorteze cu tricoul. A interpretat la două microfoane deodată, s-a dus şi la clapă, s-a dus şi la baterie, ca să ne arate ce artist desăvîrşit este. A avut un cîntec despre clopoţele şi a apărut pe scenă purtînd la brîu vreo 10 talăngi, ca să fie mesajul în ton cu starea lui spirituală. Atîta îl duce capul pe acest impostor care se vrea muzician. Nu neg capacităţile interpretative. Dacă cineva l-ar tunde omeneşte şi l-ar machia în aşa fel încît să nu mai aibă aspectul ăla de bătăuş de stadion, poate chiar ar putea să aibă o prestaţie scenică decentă şi rezonabilă. Dar nu trebuie lăsat să aibă iniţiativă. Pentru că odată ce începe să ia decizii cu privire la ce şi cum trebuie să se cînte, formaţia îşi schimbă numele din ULTRA TT în ULTRA PP. Gindiţi-vă numai că în videoclipul piesei Kamikaze apare el dîndu-se cu o maşină bengoasă, cu numărul de înmatriculare B-00-UTT. Nepoate, întreabă-ţi părinţii ce se scria pe vremuri pe uşile de la toalete. O să-ţi spună că se scria 00. Inspirat ţi-ai ales numărul fictiv de la maşină. Te reprezintă 100%. Eşti un zero pe toate planurile, eşti un 00 muzical. Am greşit cînd m-am gîndit la numele de ULTRA PP pentru proiectul tău. Vezi că unul dintre chitariştii de la JUDAS PRIEST, K.K. Downing, tocmai a părăsit trupa. Imaginează-ţi că, la cît eşti de bun, îl meriţi la tine în trupă pe K.K. Downing. Şi redenumeşte-ţi proiectul ULTRA KK. ULTRA TT este o ultra porcărie, este o jignire la adresa tuturor celor care au coeficientul de inteligenţă scris cu 3 cifre, o antimuzică, cu cele mai idioate texte pe care le-am auzit pînă acum şi cu o atitudine extrem de enervantă pe scenă. Artistule, ţi s-a părut că te-a aplaudat sau te-a aclamat cineva la Rock The City? Îţi spun eu: nu. Ai reuşit să-i enervezi pe toţi. Dar te poţi lăuda prin gaşca ta că ai cîntat în deschidere la THE PRODIGY. O să agăţi mult mai uşor. Şi poate scoţi o piesă cu textul despre maşina ta bengoasă, ca să urci pe scenă cu vreo 10 Audi prinse de brîu, aşa cum ai făcut cu talăngile cînd ai cîntat despre clopoţei.

 
The Rapy?

Au mai fost la Bucureşti şi n-au impresionat. THERAPY? nu e o formaţie care să cînte în România în aer liber în faţa unui număr mare de persoane. Şi nici n-a fost un număr mare de persoane, pentru că aglomeraţia s-a produs înainte de THE PRODIGY. Nu sînt în turneu, s-au deranjat (sau ne-au deranjat) doar pentru Bucureşti şi Atena la interval de două zile şi atît. Nu cîntă în stilul celor care au fost cap de afiş. Nu ştiu ce au căutat. Aveau şi ei o piesă mai răsărită, care nici nu era compusă de ei, Diane, şi pe care au cîntat-o la finalul concertului în maniera lor alternativă, deşi piesa la origine e baladă. Au avut însă bun simţ şi l-au omagiat pe fostul lor colaborator, Keith Baxter, decedat în 2008. Nu merită spus nimic despre această trupă, care are succes în zona anglo-saxonă alternativă, dar care în România nu reprezintă decît un nume de care au auzit mai mulţi.

 
Digi Pro

Dacă încerci să cauţi „digi pro” pe Google, ţi se oferă 29.800.000 rezultate. Dacă dai căutare avansată în limba română, sînt doar 2.060.000 rezultate. Şi nici unul nu sesizează anagrama de la PRODIGY. Credeţi-ma, am verificat!

Îmi amintesc cît de mult duşmăneam această formaţie acum 15 ani, făcind-o vinovată de declinul muzicii rock de calitate, pentru că spăla creierele tineretului cu ritmurile sale electro-nebuneşti, cu vagi influenţe rock. Formaţia e în declin, oricît s-ar chinui să mai scoată albume după pauzele care au scos-o din circuit (dacă n-ar fi fost în declin, nici n-ar fi cîntat atît de des în România în ultimii ani, încercînd s-o depăşească pe omniprezenta ANATHEMA). Dar românul e prin definiţie old school, adică e old la school, pentru că nu reuşeşte să ia bacul, deci o trupă expirată, care a avut succes acum 15 ani, este reţeta perfectă pentru un concert de succes în România anului 2011.

Între THERAPY? şi PRODIGY s-a auzit din fundal doar muzică electronică, doar eram la Rock The City, nu? Şi au început să se adune pastilaţii. Cred că s-au umplut de bani vînzătorii de cocaină şi ecstasy în ziua de 1 iulie. Pentru că au fost probabil 7.000 de oameni în public. Cei mai mulţi cu brăţări de o zi. Adică „am venit doar la PRODIGY, nu ne intereseaza TROOPER”. Şi au intrat şi demenţii pe scenă. 3+2. Adică un vocalist de culoare, ca să nu facem discriminare, dacă Bestfest are cap de afiş în prima seară o trupă cu o vocalistă de culoare; un evadat de la ospiciu care dansa în ritm de şocuri electrice, folosind uneori şi microfonul; unul la computere – muzician care cînta la tastatură, cred că a şi executat un solo de mouse; un chitarist de împrumut - noroc cu el, că altfel chiar mă simţeam ca la Bestfest; un baterist de împrumut care bătea o dată şi se auzea de cinci ori, dar nu de la ecou, ci de la playback-ul de tobe. Evadatul de la ospiciu a fost identificat de autorităţi ca fiind Keith Flint. Ăsta pe vremuri se tunsese în aşa fel, încît arăta ca Traian Băsescu dimineaţa, înainte să se pieptene, doar că se vopsea în orice culoare găsea prin apropiere. Ulterior am văzut poze cu el blonzit şi cu un păr aproape normal, dat într-o parte şi ras în părţi. Pentru ca acum să se prezinte cu două şine de tren în cap pe post de pilozitate coafată. Omul a venit îmbrăcat cu pantaloni roşii şi sacou şi s-a mişcat tot timpul în ritmurile pe care le simţi numai cînd eşti „hai” de tot. M-a dezamăgit vocea lui, foarte anemică şi răguşită. Dar am avut parte de o surpriză. Repet: urăsc formaţia. Detest stilul de muzică. Şi nici nu m-am drogat. Cu toate astea, m-am pomenit că-mi place. Ce anume – nu ştiu. Pînă la urmă muzica prodigioşilor este una bine făcută, iar atmosfera creată, atît de către ei, cît şi de către public, mi-a dat o stare aparte. Da, muzica asta chiar te prinde, fără să fii un fan adevărat. Cu condiţia să te concentrezi asupra ei. Că de ascultat acasă nu merită. Am avut parte de Firestarter, Breathe, Smack My Bitch Up, Poison, dar şi de Invaders Must Die, Omen, Voodoo People, Run With The Wolves, Warrior’s Dance, Their Law şi, mai ales, Take Me To The Hospital, dedicaţie clară pentru Keith Flint – din ciclul „ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se întîmple”. Am plecat cu gîndul la concertul MIKE AND THE MECHANICS de a doua zi. Şi la cum trebuie să arate şi să cînte un headliner.

(continuare)