SIEGES EVEN - Reigen, Viena, Austria, 13 octombrie 2007

Perioada: 13.10.2007
Loc de desfăşurare: Reigen, Viena, Austria

Trimite acest articol unui prieten

Trupe participante:
SIEGES EVEN, CONxIOUS

Şi iată că am trăit s-o văd şi p-asta! Pentru mine, SIEGES EVEN este Taj Mahal-ul muzical al rockului progresiv, combinînd cu gustul cel mai rafinat elemente din rockul şi metalul progresiv, din jazz, din muzica clasică... Fiecare album are o semnificaţie aparte pentru mine. Acoperind o arie de la Rush, Watchtower, Allan Holdswarth şi King Crimson pînă la Fates Warning, Pain Of Salvation, Tool şi Dream Theater, Sieges Even este, după părerea mea, formaţia perfectă de rock progresiv, şi ar putea foarte bine să fie reprezentanţii principali ai genului, dacă n-ar fi promovate în exces alte formaţii care nu deţin nici un sfert din feeling-ul emanat de aceşti nemţi.

Cadoul principal de ziua mea, anul acesta, a fost un weekend la Viena, ca să văd, în sfîrşit, Sieges Even live. O formaţie pe care mi-am propus să n-o ratez live, pe lîngă Atheist şi Cynic. Ora 19:00 se tot apropia, iar entuziasmul meu mai avea un pic şi imploda. În sfîrşit, am ajuns la locul gig-ului, un restaurant/local foarte drăguţ numit Reigen, am procurat bilet şi aşteptam primele acorduri ale formaţiei de deschidere.

Iniţial fusese programată pentru deschidere DREAMSCAPE, o altă formaţie nemţească excepţională, pe care aş fi vrut s-o văd separat. Cînd am auzit că sînt trupa de susţinere a turneului Paramount cu Sieges Even, am sărit literalmente în sus... de repetate ori. Ulterior însă o altă trupă (din Viena) a organizat concertul de-acolo, iar condiţia a fost ca ea să cînte în locul celor de la Dreamscape... N-a fost deci să fie ambele, dar sper că o să apară altă ocazie.

Concertul a început aşadar cu trupa locală CONxIOUS. Sincer, speram să sune prost, ca să am de ce să mă plîng la sfîrşit, că i-am văzut pe-ăştia în loc de Dreamscape, însă primele acorduri n-au sunat rău deloc. Nici a doua melodie. Nici a treia. Fir-ar, sună bine! O combinatie între Spock’s Beard, un Kamelot mai lent, un Dream Theater mai relaxat şi neîncărcat cu atîta îndemînare instrumentală şi un Porcupine Tree modern, tinzînd spre un progresiv alternativ, cu multe piese lente şi vreo două balade. Bine, după vreo cinci cîntece deja am prins ideea şi abia aşteptam să urce veteranii pe scenă. Am mai rezistat însă, mai ales datorită sunetului impecabil. O acustică clară în micul restaurant/bar... parcă mîngîia auzul, şi chiar la părţile mai ŤOBNOxIOUSť, tot era o plăcere... Părea o înregistrare live de calitate, nu un concert. Aşadar, profitînd de sunetul acesta, nerăbdarea mea creştea continuu.

În sfîrşit, CONxIOUS se retrage de pe scenă. Trupeţii îşi strîng echipamentul... mă uit în jur... Membrii grupului pe care-l aşteptam cu toţii priveau spre scenă, iar în ochi li se citea dorinţa de a începe recitalul. După vreo 15 minute de sound check, instrumentele testate revin deţinătorilor de drept şi, da, se întîmplă: începe recitalul SIEGES EVEN!

Se aude sintetizatorul de la începutul cîntecului When Alpha And Omega Collide... Se întîmplă. „Puteţi veni mai aproape de scenă”, zice Arno Menses (voce), iar eu sînt deja rezemat de scîndură. În spatele meu se strînge şi restul lumii... probabil ceva mai mult de 70 de persoane, deci se poate şi mai slab decît la Atheist sau Cynic în România.

Intră în cîntec... un sunet Bonux - impecabil de curat! Se aude fiecare detaliu, ca pe album. Urmează Tidal, al doilea cîntec de pe Paramount, cu un sound de asemenea impecabil. Chiar dacă melodiile Sieges Even sînt mai soft din 2005 încoace, pe freturile de bass, chitară şi beţele de tobe degetele se vedeau aproape voalat, atît de repede se mişcau.

Urmează A Sense Of Change... deci s-au întors la al treilea album, cu numele omonim, preferatul meu! În timp ce cîntam în culmea fericirii, pe la mijlocul cîntecului Arno îndreaptă microfonul spre mine şi mă aud cîntînd cu formaţia! „Aplauze pentru tipul din faţă”, zice Arno mîndru că publicul cunoaşte şi versurile vechi. Nu multe formaţii oferă fanilor din public această ocazie. În general se găseşte cîte unu’ care vine beat pe scenă şi ia microfonul de la vocal cu forţa, să-şi manifeste bucuria, necazurile, sau să facă cu mîna tovarăşilor care îl filmează, ca să aibă ce să pună pe YouTube...


Recitalul continuă cu Iconic, urmată de Empty Places, o altă operă muzicală de pe A Sense of Change din ’91. Ultima parte a piesei am cîntat-o cu ei, fiindu-mi oferit din nou microfonul, cu încurajarea membrilor şi chiar a audienţei. Pentru mine, noaptea nu putea deveni mai bună. Să nu mă mai lungesc cu vorba, alte cîntece din repertoriu au fost Eyes Wide Open, Leftovers, Duende şi The Lonely Views Of Condors. A fost şi un bis, introducerea albumului din 2005, Navigating by the Stars, urmată de melodia The Weight.

Concertul s-a terminat, însă mie muzica încă îmi răsună în urechi. Ce-i drept, n-a fost foarte multă lume, dar trupa a stat să vorbească cu fiecare fan în parte, abordînd toate detaliile posibile şi răspunzînd la toate întrebările, relevante sau nu… După comportament, nu-ţi puteai da seama că sînt într-o trupă, ci tot fani ai muzicii, ca restul din încăpere. S-au arătat extrem de impresionaţi cînd le-am mărturisit că am venit din România ca să-i văd şi susţin că pentru ei este o mare onoare c㠄cineva iese din casă pentru un concert de-al lor, dacă e în apropiere, darămite din altă ţară...”

Am promisiunea că vor lua şi România în considerare de acum încolo, însă ar trebui să ne antrenăm cumva pentru un astfel de concert. După cîţi au fost la Atheist, Cynic şi Evergrey, aş putea spune că de public nu se va pune problema, căci şi în Austria au fost puţini. Dar, dacă ar fi să fie, poate am lăsa, doar pentru două ore, berea şi strigătele fără noimă. Slavă rockului, o să mai urmeze concerte unde Ťtradiţiať asta va putea continua, dar la aşa un concert reuşit cum am văzut în Austria, ar fi indicată atenţia neîntreruptă către ceea ce se petrece de fapt pe scenă. Doar pentru două ore...