WHITE WALLS, COINS AS PORTRAITS, I STARED INTO THE FOREST - Szabad az á, Budapesta, 6 octombrie 2011

Perioada: 06.10.2011
Loc de desfăşurare: Szabad az á, Budapesta

Trimite acest articol unui prieten

Trupe participante:
WHITE WALLS, COINS AS PORTRAITS, I STARED INTO THE FOREST

Iată, iată, concert românesc în inima Budapestei. Că m-am mirat ar fi puţin spus. Deoarece nu se întîmplă prea des. Româneşti au fost nu numai trupele, ci şi mare parte a publicului (cam family & friends). Ceea ce a fost bine, căci rar am văzut o atmosferă atît de tovărăşească ca în seara aceea la Szabad az á. Ceea ce n-a fost, totuşi, bine, căci ar fi meritat ca mai multă lume să facă cunoştinţă cu undergroundul românesc prin intermediul acestor trei formaţii, care sînt cît se poate de potrivite pentru aşa ceva. Ne-au reprezentat ţara cu mîndrie şi onoare, cum ar veni. Sînt curios dacă ICR-ul ar fi vreodată dispus să se compromită cu aşa ceva. GRIMUS şi MONO JACKS sînt OK, alea-s trupe manierate, au trecere şi la burjoazie, dar de formaţii de metal nu s-ar atinge probabil nici cu un băţ. Nu că ar lipsi cuiva.
 
Mult profesionalism din partea trupelor însă. S-a vorbit numai în engleză, deşi n-ar fi fost necesar. La intrare a fost aşternută o masă de merch, generoasă atît ca ofertă, cît şi ca preţ. Cu ruşine mărturisesc că despre COINS AS PORTRAITS n-am ştiut mai mult decît că există, iar despre I STARED INTO THE FOREST nici măcar atît. N-am ştiut aşadar că ambele au scos nu demult cîte un EP (Form and Structure. Storm and Fracture parcă e considerat album). Faptul că am aflat atari lucruri tocmai la Budapesta înseamnă că undergroundul românesc se amestecă încetul cu încetul cu cel european, situaţie fără îndoială fericită.
 
Încă mă întrebam dacă I STARED INTO THE FOREST este într-adevăr o trupă post-rock, cum sugerează numele, cînd au apărut dintr-o dată băieţii, cu mult elan tineresc şi literal in your face. Vocalistul ? [n-am reuşit să-i aflu numele] n-a prea ţinut distanţa faţă de public. Au apărut cu o muzică instinctuală, dar în acelaşi timp cumva clean-cut. Acolo şi atunci muzica ISITF mi-a sunat ca ceva între MEDIOCRACY şi CARCASS. Acum, că am ascultat CD-ul Society Discontinued (pentru care mulţumesc şi pe această cale) nu-mi mai sună chiar aşa. Pe scurt, ISITF a venit, a cîntat şi a lăsat o impresie puternică.
 
Ce a pierdut concertul COINS AS PORTRAITS în intensitate, a cîştigat în complexitate. Nu vreau să spun că trupa se ocupă cu metalul meditativ, doar că piesele Ce-A-Pe păreau ceva mai evazive decît cele ISITF. COINS AS PORTRAITS lucrează cu doi vocalişti, unul răspunzător pentru chestiile deathoide, celălalt pentru ţipetele isterice şi ceea ce au făcut împreună pe scenă, respectiv ceea ce fac pe Form and Structure. Storm and Fracture, cere nervi de oţel. Atît din partea lor, cît şi a ascultătorului. Pasajele jazzistice (v. The Curator’s Brush) contribuie în mod paradoxal la agresivitatea sound-ului. La nivelul referinţelor antice, am avut uneori impresia că Ce-A-Pe e un dublu EXTREME NOISE TERROR.
 
Există probabil un consens în legătură cu faptul că WHITE WALLS produce o muzică „inteligentă” – o descriere pe cît de idioată pe atît de inconturnabilă. S-a putut verifica şi în cazul acestui concert. Nu încerc să sugerez că ISITF sau Ce-A-Pe ar cînta o muzică mai puţin inteligentă, dar odată ce a apărut WHITE WALLS pe scenă lumea a început să dea din cap cu mai puţin elan şi să reacţioneze la muzică la un alt nivel decît cel al inconştientului. Din punct de vedere stilistic, ISITF şi Ce-A-Pe au mai multe în comun decît fiecare separat cu WHITE WALLS şi gruparea lor în această formaţie a fost o idee cu adevărat îndrăzneaţă din partea organizatorului. Din punct de vedere calitativ, însă, s-au potrivit foarte bine.
 
De cînd am scris despre Mad Man Circus s-au întîmplat multe lucruri frumoase cu WHITE WALLS (GBOB, ProgPower etc.) şi acum nu pot decît să sper că peste cîţiva ani am să-mi aduc aminte cu nostalgie că am văzut trupa încă pe vremea cînd nu era atît de cunoscută. Dincolo de asta, concertul s-a lăsat cu frustrări de partea mea. Muzica WHITE WALLS este prea mare pentru un club atît de mic. Părea pur şi simplu înghesuită într-un spaţiu neîncăpător. Se adaugă la asta şi scurtimea concertului, deşi bănuiesc că aici motivele au fost obiective. S-a început cu Friends For A While – care în capul meu trăieşte ca „hitul” WW şi s-ar putea ca ideea să aibă corespondent în realitate – şi s-a încheiat cu Curtains, exact ca pe album. Adevărul e că la cît am aşteptat concertul, Mad Man Circus ar fi trebuit să fie prezentat în întregime. Nu s-a întîmplat desigur aşa, am avut însă parte de o piesă nouă – bonjour-metal (hahaha) – care a dat de înţeles că albumul doi va fi şi mai bun. Dar cine se mai miră?