BUCOVINA (Rom) - Duh

Casa de discuri: autoeditat
Format: EP
Gen: folk metal
Ţara de origine: România
Data lansării: 13.11.2010
Distribuit in România de:

Trimite acest articol unui prieten

Playlist:
01. Vuiet de Negru Izvor (2:18)
02. Duh (5:05)
03. Straja (5:51)
04. Mestecăniş (5:59)
05. Bucovina, Inima Mea (Acoustic Reprise) (4:37)

- înregistrat în studioul Ţara de Sus (Iaşi) între februarie şi septembrie 2010. Excepţie face piesa "Bucovina, Inima Mea (acoustic reprise)", care a fost înregistrată de Cristi Rangu în Suceava.
- piesele au fost mixate şi masterizate de către Dan Swanö, în studioul Unisound din Örebro (Suedia) în octombrie 2010
- piesele şi textele sînt compuse de Crivăţ şi BUCOVINA, mai puţin "Straja", care este o creaţie populară anonimă. Aranjamentele corale sînt făcute de Maanu & BUCOVINA.
- artwork design: Costin Chioreanu / www.twilight13media.com.


Componenţă:

• Florin "Crivăţ" Tibu (chitară, voce)
• Bogdan Luparu (chitară, voce)
• Bogdan "Vifor" Mihu (baterie)
• Manuel "Maanu" Giugula (clape)

Mare păcat că folk metal-ul n-a apărut ceva mai repede. Cel puţin din perspectiva formaţiile româneşti. În România anilor optzeci, folk metal-ul ar fi putut deveni cel mai mare fenomen pop-cultural al naţional-comunismului. Nu din răutate zic asta – chiar dacă nimeni n-o să mă creadă – mă minunez doar în cîte moduri diferite poate fi instrumentat ideologic folclorul. Iar procesul prin care heavy metal-ul a ajuns în ultima vreme vajnicul apărător al tradiţiilor naţionale este cel puţin interesant. N-aş ezita să afirm că are ceva de-a face cu însăşi natura heavy metal-ului. În cazul în care punk-ul o ia spre valori naţionale, de exemplu, este foarte posibil să nici nu se oprească pînă la fascism. Heavy metal-ul a fost însă întotdeauna mai pur, mai naiv, mai infantil. Aici nu s-a întîmplat altceva decît că universalismul kitschului pseudo-eroic, pseudo-mistic şi hollywoodiano-istoric a fost înlocuit cu un particularism etno-folcloric (la fel de pseudo-eroic-mistic- istoric). Nu se mai cîntă despre demoni şi vrăjitori, despre masacrarea dragonilor sau a indienilor din America, ci despre cuculeţ, despre lupul sur, paserea văzduhului şi mura cîmpului. Un Julien Benda al metalului s-ar ţine de cap. Eu nu sînt el. Prefer să mă gîndesc la multitudinea de noi posibilităţi. O Europă a naţiunilor prin folk metal! Şi în ce priveşte BUCOVINA, o cîntare la Wacken tot e mai faină decît una la Cenaclul Flacăra.
 
Cei care au ascultat cu acribie Ceasul aducerii aminte, albumul de debut BUCOVINA – unul dintre cele mai bune albume de debut româneşti, de altfel – s-au aşteptat poate să găsească şi pe Duh cîteva urme de black metal. S-au aşteptat degeaba. Ce a pierdut însă BUCOVINA în negreală, a cîştigat în bogăţie, în profunzime. Departe de a fi întunecată, muzica de pe Duh este chiar foarte însorită, o mare afirmare a vieţii trăite pe munţi cu creasta rară, lîngă izvoare susurătoare şi în armonie totală cu fauna locală.
 
EP-ul începe asemănător cu Ceasul aducerii aminte, adică cu un intro instrumental, ce se prezintă ca promisiunea unor desfătări metalice ulterioare. Pe Duh, însă, Vuiet negru de izvor rămîne una dintre cele mai metalice compoziţii. Şi nici măcar ea nu este atît de METALLICA ca Valea plîngerii. Duh (piesa) şi Straja o cotesc deja spre PHOENIX, adică spre un gen de muzică pe care PHOENIX ar fi putut – ar fi trebuit – s-o facă în secolul al XXI-lea dar n-a făcut-o niciodată. Adevărata valoare a EP-ului este dată de Mestecăniş, ultimul cîntec de pe disc, Bucovina, inima mea (acoustic reprise) fiind un fel de outro.  Fără să fie foarte lungă, Mestecăniş este o piesă amplă, teatrală, luată parcă dintr-o oper(et)ă rock. Conţine în acelaşi timp riffuri mai musculoase decît precedentele două. Aş fi curios dacă poate fi considerată un indicator al stilului următorului album.
 
Sound-ul şi designul EP-ului se datorează lui Dan Swanö, respectiv Costin Chioreanu, ceea ce înseamnă că Duh sună bine şi arată bine. Este un obiect frumos, pe care ţi-ai dori să-l ai. Eu, cel puţin, mi-aş dori. Dacă nu l-aş avea.