HARD (Hun) - Even Keel

Casa de discuri: BLP Music
Format: CD
Gen: hard rock
Ţara de origine: Ungaria
Data lansării: 25.03.2011
Distribuit in România de:

Trimite acest articol unui prieten

Playlist:
01. Truth or Dare (4:40)
02. Bitten by You (3:54)
03. Pretty Little Liar (4:06)
04. Promises (4:25)
05. I Wanna Rock You (3:58)
06. Speeding into Slow (3:51)
07. Somewhere (4:22)
08. Keep Out (4:48)
09. Scream Out to be Heard (4:13)
10. In your Arms (5:11)

Componenţă:

• Björn Lodin (voce)
• Zsolt Vámos (chitară)
• Gábor Mirkovics (bass)
• Zsolt Borbély (baterie)

Albumul hard rock al anului 2011 este Forevermore de WHITESNAKE. Asta, să zicem, nu e o surpriză. Căci, în pofida activităţii binecuvîntate a casei de discuri Frontiers, hard rock-ul n-o duce prea bine. Chestia e că, lăsînd la o parte excepţii ca SCORPIONS sau trupa tocmai amintită, nu te mai aştepţi în ziua de azi la albume hard rock „mari”. Cel mult, te bucuri de ele cînd apar. E cazul ultimului WARRANT. Un disc pe care l-am aşteptat totuşi este noul HARD. Sigur, ca nivel de celebritate, HARD n-are nimic de-a face cu WHITESNAKE sau măcar cu WARRANT, dar din punct de vedere muzical se poate conta pe ea. Cu abia un an în urmă, Time Is Waiting For No One a reprezentat prima colaborare dintre trupa maghiară HARD şi cîntăreţul suedez Björn Lodin şi a fost un album minunat. Ideea (mea) era că dacă prima dată le-a ieşit atît de bine, a doua oară vor crea ceva colosal. Nu s-a întîmplat aşa. Time Is Waiting For No One a fost mai bun decît Even Keel. Ceea ce nu înseamnă, desigur, că Even Keel e un album prost.
 
Ce s-a întîmplat totuşi? Unii – a se înţelege prin asta presa de specialitate din Ungaria – atrag atenţia că influenţa lui Lodin asupra procesului componistic a fost mult mai mare de data aceasta. Pare verosimil, căci Even Keel este mai apropiat ca stil de BALTIMOORE, trupa din care provine Björn, decît albumul HARD din 2010. Iată deci, Björn Lodin a reuşit să deturneze trupa maghiară HARD. Suedezul favorizează pesemne un hard rock mai direct, mai dur, cum ar veni, astfel că elementele blues care făceau discul Time Is Waiting For No One atît de atractiv, au dispărut aproape cu desăvîrşire.
 
Mi se pare apoi că HARD s-a concentrat de data aceasta prea tare asupra conceptului de album hard rock optzecist. E drept că asta a şi promis în interviuri. Oricum, intenţia va fi evidentă pentru toată lumea la un minut după pornirea CD-lui – acesta începe cu un efect sonor ce sugerează introducerea unei casete în casetofon. Or, casete ascultam pe vremea cînd DOKKEN şi TNT erau regi.
 
Să nu se înţeleagă din cele de mai sus că Lodin ar fi stricat HARD-ul. Dimpotrivă, vocea sa rămîne în continuare unul dintre punctele tari ale trupei. Problema – în măsura în care asta reprezintă o problemă – este că Even Keel e puţin cam prea unitar ca stil. Cine poate să-şi închipuie cum ar suna un DEEP PURPLE mai recent care ar încerca să-l suplinească pe Jon Lord nu printr-un alt clăpar ci prin îngrăşarea soundului de chitară, are o idee despre ce înseamnă Even Keel. S-ar putea aminti şi nume ca Y&T, dar exclusiv ca reper stilistic, deoarece HARD nu clonează pe nimeni. Şi nici nu lasă impresia, ca EDEN’S CURSE, că face muncă arheologică. Even Keel este un album optzecist în sensul că sugerează cumva extravaganţa hard rock-ului din perioada aceea, fără a avea însă ceva din lipsa de substanţă ce caracterizează multe muzici înregistrate atunci. Even Keel mai are şi o eleganţă pe care rar o găseşti la albumele din ziua de azi.
 
Există două compoziţii baladistice pe discul HARD din 2011, Somewhere şi In Your Arms. Dintre cele două, In Your Arms este cea mai sofisticată, dar asta nu înseamnă nimic, deoarece Somewhere este momentul sublim al albumului. Are simplitatea, naturaleţea, perfecţiunea unui strop de ploaie. A fost scrisă de Lodin, de altfel. În ceea ce priveşte celelalte piese, alegerea favoritelor e o chestiune de gust. Mie îmi plac de exemplu Keep Out şi Speeding Into Slow.
 
Sound-ul albumului merită de asemenea cîteva cuvinte. În genul acesta, după cîte se ştie, un sound slăbuţ poate să ucidă foarte uşor o muzică bună. Even Keel sună însă nu numai bine, dar, în locul unui sunet nostalgic, s-a optat pentru unul foarte la zi, ceea ce creează un efect de contrast interesant.
 
CD-ul apărut în Ungaria conţine ca bonus track varianta maghiară a cîntecului Somewhere, rebotezată Várj úgy. Clipul piesei este disponibil aici. Merită urmărit. Se vede acolo că Björn Lodin, pe lîngă multele sale calităţi, are un talent lingvistic extraordinar.