Periodic fac o trecere în revistă a albumelor pe care le-am ascultat de-a lungul anilor și cu această ocazie le reevaluez în funcție de noile apariții. Oarecum uimitor e că unele noi îmi lasă sentimentul că ar fi trebuit să apară cu ceva timp în urmă și să devină clasice. Despre unul dintre acestea voi scrie în continuare. Cu siguranță că sînt numeroși cei care așteaptă un nou disc MORBID AN...
Liniștea o sursă de mare putere este, cum ar zice maestrul Yoda. APOCALIPS și-au lucrat al doilea album în mare liniște și, dacă e să crezi pe cuvînt recenziile despre primul, au reușit să-l depășească pe acela cu cîteva nivele calitative. Cei nouă ani, cîți au trecut de la precedentul disc, ar fi fost suficienți pentru maturizarea muzicală a membrilor trupei, dar în loc de aceasta APOCALIPS s-a...
Dacă o trupă își botează albumul In Motion, asta în mod normal ar trebui să însemne că mari schimbări se conturează la orizont. Sau măcar schimbări. Și iată, în cazul de față e chiar adevărat. Acum, dacă schimbarea e în bine sau în rău, asta depinde de ce așteaptă fiecare de la INTERITUS DEI. Eu zic că e bine și mă întreb cine ar fi fost cu adevărat curios de lamentouri goticoide nouăzeciste reî...
Slaughtered este al cincilea album al olandezilor de la SEVERE TORTURE în aproape doisprezece ani de existență. Mulți s-au grăbit la începuturi să acuze tînărul (pe atunci) grup că ar fi o clonă CANNIBAL CORPSE, pe nedrept oarecum, pentru că trupa invocată nu era singura influență, la ea putîndu-se adăuga MORBID ANGEL, IMMOLATION, MALEVOLENT CREATION și ceva grind pe deasupra. Poate că asoc...
Iată, se dovedește încă o dată că Tim Owens nu e o mare personalitate muzicală, dar în mediul potrivit este capabil de lucruri mari. Paradoxul stă în faptul că, cu cît mai strălucitori sînt muzicienii care îl înconjoară, cu atît mai eclipsat este Ripperul. Charred Walls Of The Damned a apărut la nici un an după Play My Game, primul album solo al lui Owens, și este incomparabil mai bun decît acel...
Brazilienii de la KROW au ajuns primăvara aceasta și în România pentru a-și promova primul album de studio, Before the Ashes (detalii aici). Pentru o trupă oarecum nouă (2006) a scenei thrash/death metal, materialul este o adevărată revelație, prin faptul că îmbină tehnici old school cu multiple elemente noi, care asigură acea senzație de diversitate – nu plictisește. Omogenitatea celor no...
Charlemagne este fără îndoială unul dintre cele mai ieșite din comun albume din istoria muzicii heavy metal. Ceea ce nu înseamnă că este neapărat bun. Sau poate că este bun, dar nu este neapărat metal. Este fără îndoială prima oară cînd cineva înregistrează un album de metal simfonic – aceasta este, în orice caz, caracterizarea oficială – la vîrsta de 88 de ani. Este, de asemenea, în...
Se pare că metalul tip „sînje și glie” ia tot mai mult aspectul de mișcare muzicală în România. Este nu numai un fenomen, dar și un stil interesant: „tradițional acestor meleaguri” – cum spunea dl. Vuiet într-un interviu – și în același timp cu șanse bune pe piața internațională a metalului păgîn. Acum, chestia cu genul acesta e că un mesaj atît de greu de...
Sala de repetiții a trupei WATAIN, aflată în Stockholm, este decorată cu tot felul de mărunțișuri din cariera sa dezgustătoare și blasfemică, de la flyere pînă la premize de turneu, între care tronează nici mai mult nici mai puțin decît un disc de aur, obținut pentru vînzările din Suedia ale single-ului Reaping Death, care a precedat noul album, Lawless Darkness. Încă de prin 2004 era clar ...
Și grunge-ul n-a murit totuși. Moirele media care, printr-o lovitură jurnalistică de geniu, au creat fenomenul în doar cîțiva ani, l-au abandonat la fel de repede. Trupele au părăsit apoi una după alta corabia grunge pe cale de a se scufunda, dar asta ține mai degrabă de integritatea lor artistică – în ultimă instanță fuseseră îmbarcate cu forța. A fost, în istoria recentă a muzicii rock, ...
Between The Lines, primul titlu de pe noul album STONE TEMPLE PILOTS, este un cîntec rock n’ roll ușurel, deghizat destul de superficial într-o piesă grunge. În calitate de primă compoziție nouă STP în nouă ani are darul să te descumpănească. Mie îmi place genul, de altfel, dar parcă nu aici aș fi vrut să-l găsesc. Se vorbea nu demult că STP se va întoarce la stilul său de pe Core. Păi, nu...
Trupa HARD a fost ctitorită în urmă cu vreo cinci ani de către veterani ai scenei rock-metal din Ungaria. Din primul line-up făcea încă parte marele Iosif Kalapács, figură iconică a metalului maghiar. În a doua fază a fost scos, în 2008, un album în limba engleză (Traveler), avîndu-l la microfon pe BZ (Bátky-Valentin Zoltán), membru al talentatei trupe de metal experimental-progresiv WENDIGO. As...
Una dintre cele mai spectaculoase reveniri ale anului trecut este legată de numele trupei americane STRYPER. Nu că ar fi observat-o cineva. STRYPER n-au mai avut album din 2005, iar înainte de aia în 1990. În măsura în care căutăm sound-ul STRYPER clasic însă, trebuie să mergem înapoi pînă la albume ca To Hell With The Devil și In God We Trust, adică pînă la mijlocul anilor optzeci. Titlul ultim...
Sincer vorbind, o trupă death metal care-și intitulează albumul Quantum Catastrophe creează premizele multor ironii din partea criticilor sau fanilor, care se vor putea lega cu ușurință de noțiunea de catastrofă. Inițiați în știința fizicii cuantice n-or fi membrii acestui cvartet californian, însă la fel cum unele trupe black metal se cred pătrunse de spirit, bănuiesc că au voie și cei de la BR...
Ideea lui Lee Dorrian de a forma o trupă de doom metal, în timp ce era încă frontman-ul grinderilor de la NAPALM DEATH, în 1989, n-a fost deloc în contradicție cu orientarea sa stilistică din acel moment, pentru că inițial CATHEDRAL avea doar statut de proiect, iar Lee era convins că piesele de maximă agresivitate, executate într-o viteză amețitoare, și cele foarte lente, pline de afect, erau do...
Navigare dupa nume:
A
B
C
D
E
F
G
H
I
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
T
U
V
W
X
Y
Z
Navigare dupa data aparitiei:
1960
1961
1962
1963
1964
1965
1966
1967
1968
1969
Navigare dupa data aparitiei:
1970
1971
1972
1973
1974
1975
1976
1977
1978
1979
Navigare dupa data aparitiei:
1980
1981
1982
1983
1984
1985
1986
1987
1988
1989
Navigare dupa data aparitiei:
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
Navigare dupa data aparitiei:
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009