AARNI - Un hibrid de Moomintroll / Cthulhu

Trimite acest articol unui prieten

Prin definiţie, un album AARNI înseamnă nonconformism muzical, un amestec cel puţin ciudat de doom, progresiv, psihedelic şi cine mai ştie cîte alte elemente, care fac din trupa finlandeză un produs foarte greu accesibil. Muzica lor se adresează unui grup foarte restrîns de utilizatori, care au timp şi chef să asculte pînă la capăt ideile mai greu de definit ale lui Master Warjomaa. Omul în cauză continuă să vorbească despre trupa lui ca şi cum ar fi mai mulţi acolo, folosind pluralul de cîte ori vine vorba despre componenţi. Nu cred că pînă la urmă ar avea vreo importanţă dacă AARNI este sau nu un one man project, mai important fiind mesajul transmis de nişte compoziţii uşor deraiate de pe linia considerată normală. Normalul are o altă definiţie pentru Master Warjomaa, iar interviurile cu acest personaj aparte sînt savuroase.

Salut, Master! Întrucît noul album, Tohcoth, a apărut, sper că în ultimul timp ai fost extrem de ocupat cu răspunsurile la interviuri...
„Eh, nu prea... am acordat doar cîteva interviuri pînă acum, dar toate merg bine, aşa că nu prea mă interesează acest aspect.”

De fapt nu este numai un nou album, ci un album AARNI. Albumul AARNI.
„Putea să iasă şi mai bine. La următorul ne vom strădui să facem aşa.”

De obicei, cînd o trupă schimbă casa de discuri, există şi nişte motive pentru asta. De ce-ai ales pentru noul material un label din Cehia şi nu unul din Finlanda?
„Pentru că nici una dintre casele de discuri din Finlanda nu ne-a făcut vreo ofertă, lucru care nu este absolut deloc surprinzător, pentru că AARNI nici măcar nu căuta un nou contract. Distractiv, nu? Totuşi întîmplarea a făcut ca Epidemie Records, din Republica Cehă, să ne ofere nişte condiţii mutuale care să satisfacă cerinţele ambelor părţi, iar acest lucru contează cel mai mult pentru noi. În afară de asta, casele de discuri din Finlanda mereu încearcă să-şi plătească artiştii cu coarne de reni, nu cu bani, iar noi ne-am cam săturat de procedeul ăsta. Metodele tradiţionale de a face şi lansa pe piaţă muzică s-au schimbat radical în ultimii ani din cau­za tehnologiei, internetului etc., aşa că, dacă eşti artist, niciodată n-ar trebui să faci primul pas pentru obţinerea unui contract. În cele mai multe cazuri, cea mai bună soluţie pentru tine ar fi doar un contract de distribuţie. Dacă ai posibilitatea, cea mai bună alterna­tivă ar fi să poţi să-ţi produci şi distribui propria muncă, astfel încît să poţi fi plătit, chiar şi cu sume infime, în mod direct de cei care-ţi apreciază discurile. Din fericire, vremurile în care artiştii vor impune toate condiţiile unui contract sînt din ce în ce mai aproape.”

Au trecut mai mult de doi ani de la ultimul CD, dar asta n-ar fi o mare problemă, căci există trupe cărora le trebuie mult mai mult ca să facă un disc. În tot timpul care a trecut, inspiraţia divină a fost alături de tine?
„Ca să fiu exact, timpul scurs între Bathos şi Tohcoth este de trei ani şi trei luni. Ne-ar plăcea foarte mult să fim în stare să facem cîte un CD pe an, însă inerţia mea personală cred că a ajuns la balansul absolut. Mai încet de-atît nu cred că sînt în stare să mă mişc. Cred că am destulă inspiraţie şi-mi trec prin cap grămezi de riffuri, idei pentru noi mu­zici şi versuri, multe lucruri acumulate în ultimii zece ani de cînd există AARNI. Partea grea este realizarea practică a acestor idei, dar promit să fac tot posibilul să-mi dau singur un şut în cur.”

Hai să luăm drept exemplu The Sound Of One I Opening, piesă ale cărei versuri conţin aluzii nu tocmai ortodoxe la porumbelul alb care i-a adus Fecioarei Maria vestea despre venirea pe lume a Pruncului Iisus. Acelaşi porumbel ţi-a făcut şi ţie o vizită aducîndu-ţi inspiraţia de a scrie versurile noului album?
„Atîta timp cît am fost conştient, nu-mi aduc aminte de nici o discuţie cu porumbeii. Tot cîntecul face mişto de faptul că religia a ajuns un clişeu plictisitor şi banal în muzica metal. De aceea şi piesa în sine este plictisitoare. Am încercat să-i încurajez pe credin­cioşi să se căiască şi să se îndrepte cu toţii către acelaşi ţel. Uită-te cît de filantropi sîntem noi, cei de la AARNI! Vrem să ajutăm toţi creştinii din lume! Evident că «locatarii» celor trei mari credinţe ale lumii, respectiv creştinismul, iudaismul şi islamismul, nu vor asculta niciodată AARNI, dar tocmai asta este poanta. Încercăm să ne adresăm celorlalţi.”

Pe Tohcoth se găseşte o variantă a cîntecului All Along The Watchtowers, iar în urmă cu ceva timp ai omagiat trupa SKEPTICISM cîntînd Untitled. Vă plac cover version-urile?
„Cover-urile au marele avantaj că nu eşti obligat să vii cu o compoziţie originală. Anul acesta o să apară şi versiunea noastră a unei piese THERGOTHON. Ştii, inerţia de care ţi-am zis... Dar, spune-mi, ai observat că to­tuşi nu e un cover version sută la sută, chiar dacă începe cu acelaşi riff ca cel compus de Bob Dylan pentru All Along The Watchtower? În titlu, varianta noastră are un s în plus, li­teră care permite accesul în elementele cele mai ascunse ale turnului de control ce dezvăluie apocalipse precum singurătatea ori fericirea. Sau cel puţin aşa credem noi în megalomania noastră.”

Văd că pe Tohcoth te exprimi într-o varietate largă de limbi. Eşti de părere că unele idei pot fi exprimate mai bine într-o anumită limbă?
„Da, şi de cele mai multe ori alegerea limbii depinde de tema cîntecului. Cred că limba reflectă mentalitatea unică a fiecărui popor sau cultură şi de cele mai multe ori anumite subtilităţi nu pot fi traduse cu rezultate satisfăcătoare. Foarte mult se poate pierde prin traducere, făcînd ca rezultatul final să fie unul fără sens şi insipid. Ca să-ţi dau un exemplu, în aparenţă limba engleză şi cea latină par a avea multe lucruri în comun. Cu uşurinţă aş fi putut folosi engleza în locul multor versuri în latină, însă regula numărul unu este ca pentru o vreme să nu mai folosesc engleza decît dacă este strict necesar, şi asta din cauză că această limbă este deja ca o curvă cu prea mulţi kilometri la bord. Cred că afectează orice atmosferă utilă lucrului, în special dacă nu este limba maternă a compozitorului. Eu zic să cîntăm numai în limbile moarte ale pămîntului.”

Piesele de pe Bathos par atît de diferite între ele, însă cele de pe Tohcoth lasă impresia unui disc mult mai apropiat de o idee unitară, iar per total, în termeni muzicali, discul este mult mai compact.
„Cu Tohcoth am experimentat metoda care se numeşte «live in studio», adică am cîntat toţi în acelaşi timp, cu o aşezare uniformă a microfoanelor. Din punctul meu de vedere, Tohcoth e mult mai plictisitor şi a însemnat o lecţie importantă pentru mine. De-acum înainte nu voi mai lucra decît la o singură piesă o dată, fără să mă gîndesc că aceasta face sau nu parte dintr-un întreg. O idee singulară care să conducă către un produs unitar e o idee proastă din start şi am acţionat ca şi cum n-aş fi ştiut asta. Poate am dat dovadă şi de puţină schizofrenie cînd am ales această cale, pentru că se ştie clar că AARNI n-a ţintit niciodată către valori comerciale şi, implicit, neoneste, atunci cînd a făcut muzică.”

Îmi place foarte mult imaginea micuţului balaur de pe disc, mai ales poziţia sugestivă în care stă.
„Da, este Dragon Schmragon! Am intenţio­nat ca imaginea să reprezinte un hibrid de Moomintroll / Cthulhu, iar CD-ul să se învîrtească în gaura curului lui, nu de alta, dar o mare parte din muzică este ca un căcat de Cthulhoid.”

Cînd facem următorul interviu cu AARNI?
„Mîine?”


Componenţa Aarni: Master Warjomaa (Markus Marjomaa) (toate)

Titlurile pieselor de pe Tohcoth: Coniuratio Sadoquae, The Hieroglyph, Riding Down The Miskatonic On A Dead Thing, Arouse Coiled Splendour, Hoyos, All Along The Watchtowers, Chapel Perilous, The Sound Of One I Opening, The Battle Hymn Of Eristocracy, Baebelith, Iku-Turso.