Costin Chioreanu – Zbor îndîrjit printr-un cer de plumb

Trimite acest articol unui prieten

La doar 27 de ani, Costin Chioreanu, personalitate complexă şi extrem de dinamică, este posesorul unui CV întins pe multe pagini, care ar debusola pînă şi pe o vajnică funcţionară de la Resurse Umane ajunsă în pragul pensiei. Implicat în numeroase domenii de activitate, de la arte vizuale pînă la muzică şi management, este cunoscut publicului în primul rînd ca realizator al coperţilor albumelor unor trupe precum GRAVE, DEMONICAL, FOSCOR şi ZEMIAL, ca să enumerăm doar cîteva (nici una românească, să nu-mi aud vorbe), dar şi pentru activitatea sa alături de CAP DE CRANIU, NIGHTPRAY, KANDAON, MY SHADOW etc. şi, nu în ultimul rînd, ca migălos creator a tot ce înseamnă imagine a celor de la controversatul SATANOCHIO. O prezentare cvasicompletă a lui găsiţi pe pagina de MySpace a studioului Twilight13 media, născut din şi prin propria sa voinţă în 2003, după patru ani de sîrguincios travaliu în underground. Deşi are un program cel puţin încărcat, Costin şi-a făcut timp şi ne-a răspuns, sincer şi fără fasoane, la cîteva întrebări, lucru pentru care îi mulţumim din nou. 

După cum bine ştii, îţi solicitasem acest interviu acum cîteva luni, dar din păcate pentru mine Fane de la Metalhead mi-a luat-o înainte... Ai spus o mulţime de lucruri în discuţia aia, aşa că plec cumva cu un handicap, pentru că n-aş vrea să te repeţi, ceea ce e destul de dificil, la un interval de timp aşa de scurt. Ce-ar fi atunci să începem cu o discuţie chiar despre acel interviu [disponibil aici]? Din ceea ce faci, în muzică, în arte vizuale, aş zice că ar trebui să fii un introvertit, dar dialogul tău cu Fane mi-a demostrat contrariul. Ţi-a făcut plăcere să vorbeşti despre tine, mai ales că vă cunoaşteţi bine, lucru evident din întrebări. Îţi place deci să te expui ca persoană sau a fost doar o răbufnire de moment?
„Deşi interviul lui Fane a venit ca o surpriză plăcută, mi-au trebuit vreo două săptămîni pînă să m-apuc să răspund la el. N-a fost deci vorba în nici un caz despre o răbufnire de moment. La urma urmei e un material destul de nostalgic, în care am vorbit foarte mult despre trecutul meu. Mă bucur că «citeşti» bine oamenii, chiar nu sînt nici pe departe vreun introvertit. Îmi place să mă simt liber, atît faţă de mine, cît şi faţă de ceilalţi, iar acest lucru cred că se vede destul de clar, atît în atitudinea mea, cît şi în ceea ce fac, fie că e vorba de artă sau de muzică. Sînt un etern luptător, atît cu toate dogmele din jur, cît şi cu cei care le întreţin. Nu-mi place atitudinea multor artişti, aşa cum nu-mi place atitudinea multor muzicieni în a-şi construi o imagine de «introvertit» sau de «ciudat», de «misterios». E normal ca fiecare dintre cei cu înclinaţii artistice să aibă secretele sale şi o lume vastă ascunsă pe tărîmul imaginaţiei, dar asta este altceva. De cele mai multe ori e vorba numai de aparenţe şi devine dramatic cînd întîlneşti ipocrizie în artă.”

Legat cumva de aceeaşi idee, modul tău de lucru, rapiditatea cu care te „lipeşti” de un proiect şi-l execuţi, pare să dezvăluie un individ care acţionează hormonal sau mai degrabă intuitiv, atribute considerate îndeobşte feminine. Mă înşel?
„Hahahahaha. Atribute feminine... interesant... nu m-am gîndit niciodată la asta. Da, lucrez foarte mult la modul ăsta. «Secretul» stă în ceea ce-mi transmite proiectul respectiv. De multe ori, în timp ce vorbesc cu «clientul» îmi vine în cap ce trebuie să fac şi i-aş zice «OK, gata, lasă-mă-n pace, am înţeles tot!» şi m-aş apuca imediat de treabă... Alteori nu-mi vine nici o idee şi-mi storc creierii destul de mult. Prefer lucrările pe care le simt. Pe restul am tot încercat să le răresc şi văd că, îmbucurător, în ultima vreme chiar am reuşit. Da, îmi place să lucrez la flow şi mă enervez destul de rău cînd clienţii nu se bucură de primul rezultat. Pentru mine, acela va fi întotdeauna cel mai bun, aşa sînt construit. Restul vor rămîne mereu rezultate alcătuite din lipituri şi diverse materializări bazate pe prejudecăţile lor, care înseamnă pentru mine doar nişte trişti copii malformaţi. În concluzie, nu ştiu cît de feminin e modul meu de lucru, e chiar cea mai bizară comparaţie pe care am auzit-o, dar cu siguranţă e un mod de lucru bazat în primul rînd pe sentimente şi pe încrederea în aceste sentimente.”

Despre cum ai început să te apropii de muzică şi să te ocupi de grafică ai povestit. N-ai spus însă de ce. Reprezintă imagistica ta, fără îndoială întunecată şi chiar agresivă pe alocuri, o transpunere a lumii tale interioare, o defulare dacă vrei, o reflexie a ceea ce vezi în jur sau este doar o modalitate de expresie pe care ai adoptat-o pentru că pur şi simplu ai găsit-o interesantă. Altfel spus, este un mijloc sau un scop?
„La mine ce se vede sau se aude este ceea ce sînt. Cum lucrez aşa şi gîndesc… asta văd, asta simt. N-o să găseşti ceva făcut de mine care să nu respecte felul în care văd lumea. Spre deosebire de alţii, nu-mi place să mă folosesc de nimic, nici măcar de o modalitate de expresie. Îmi place să descopăr, pe cît posibil, lucruri şi în acelaşi timp să am o viziune cît mai largă asupra lucrurilor pe care le manipulez. Mereu încerc lucruri noi, în ideea de a-mi perfecţiona şi a-mi defini în acelaşi timp mai clar modalitatea de expresie.”

Ai idei destul de radicale, gusturi extreme, o coloană vertebrală rigidă şi opinii bine conturate, pe care nu eziţi să ţi le exprimi tranşant, atît ca formă, cît şi ca fond. Toate trăsăturile astea sînt considerate în general de ceilalţi drept cel puţin incomode. Nu-ţi creează ele probleme în relaţiile cu colaboratorii, în ultimă instanţă cu clienţii? Şi, dacă tot veni vorba, îţi selectezi cumva clienţii sau accepţi orice comandă? 
„Ba da… Mereu am avut probleme, ori datorită sincerităţii de care am dat dovadă, ori a agresivităţii anumitor afirmaţii sau discursuri. În primul caz am avut de suferit eu, în al doilea clienţii. Sincer, nu dau doi bani pe asta. De cînd mă ştiu am spus lucrurilor pe nume, sub o formă sau alta. Nu mi-a convenit ceva, am zis, indiferent dacă a fost tranşant sau nu. Că nu toată lumea aude mereu, asta e partea a doua. Nu sînt curva nimănui şi nu dau nici o importanţă banilor, atîta timp cît aceştia vin în urma nervilor sau a bătăii de joc la adresa muncii mele. Lucrurile astea nu se pot calcula în bani… pentru lucrurile-astea nu poţi «tăia chitanţă», cum se zice-n «lumea bună». Numai bunul simţ mă opreşte să devin şi mai incomod decît mi-e mie necesar, să spun ce vreau, atunci cînd vreau. Cu toate astea, m-am abţinut pe cît posibil să intru în polemici sau în scandaluri cu toţi pamfletarii. Twilight13 media nu caută nici expunere, nici clienţi, pentru că pe amîndouă ţi le asiguri singur, dacă munca ta e de calitate şi eşti serios şi consecvent în ceea ce faci.”

Te-ai implicat de-a lungul timpului, şi continui s-o faci, într-o mulţime de trupe sau proiecte muzicale, cariera ta de grafician se dezvoltă exponenţial, ba chiar mi se pare că te angajezi tot mai mult în alte arte vizuale, plus o mulţime de alte activităţi. Nu crezi că te risipeşti? Poate că dacă te-ai concentra asupra unei singure activităţi, evoluţia ar fi mai rapidă.   
„Viaţa e scurtă. Îmi plac toate în care m-am băgat. Nu mă pot abţine. Hahaha. Mi-a mai zis odată un prieten bun exact ce spui tu, poate că aşa şi este, poate că nu. Cu siguranţă n-o voi afla niciodată. Ţi-am zis, fac numai ce simt că trebuie să fac... şi din păcate n-am timp pentru cîte-aş vrea. Oricum, perioada de muncă la sînge e şi mai scurtă decît viaţa, vine un moment cînd trebuie să mai tai de-aici, să mai tai de dincolo, pentru că nu le mai poţi duce. Trebuie să recunosc că am ajuns deja să simt asta şi probabil că la un moment dat îmi voi concentra activitatea pe mai puţine domenii... dar asta nu înseamnă că-mi voi găsi drumul, că voi muri convins că am ales să fac doar ceea ce-mi permite timpul... şi-atît.”

Munceşti mult şi trăieşti extrem, după normele europene, ca să zic aşa. În treacăt fie spus, personal îmi sugerezi un personaj cyberpunk. Ce te întreţine? Dorinţa de afirmare, furia, neastîmpărul celui care vrea să se exprime...
„Dorinţa de afirmare în nici un caz. Îmi place să fac lucruri, să dau naştere la tot felul de chestii, dar nu mă iubesc în aşa hal încît să-mi doresc să ajung să spun «eu, gigi chioreanu…», «eu am făcut x…», «dacă nu eram iooooo…» şi aşa mai departe. Îmi place să vorbesc despre mine şi despre ceea ce fac, dar n-o să mă vezi vreodată umflîndu-mă-n pene. Sînt mulţi specialişti în asta şi nu vreau să le iau pîinea de la gură. Sînt conştient permanent că nu sînt singur pe lumea asta, există tone de oameni talentaţi şi de cîte ori voi depăşi un nivel îmi voi dori să-l ating pe următorul... Cam la asta se rezumă tot. E o combinaţie de dependenţă şi da... cum ai zis şi tu... neastîmpărul celui care vrea să se exprime. M-a distrat teribil asta cu cyberpunk-ul... aşa se defineau VOIVOD pe vremuri... hehehe… thanx!”

Ca pictor îl apreciezi pe Bosch, din muzică te-au impresionat în ultima vreme albumele unor trupe precum CODE, SMOHALLA sau DEATHSPELL OMEGA (între noi fie vorba, nu ştiu cîţi români au auzit de ele), dar n-ai spus niciodată ce graficieni din aria în care te învîrţi îţi plac. Eu ştiu… Travis Smith, Andy Green…    
„Sînt mult prea mulţi. Cîteodată, destul de rar, stau pe MySpace şi zbor din pagină-n pagină şi tot descopăr artişti, care mai de care mai interesanţi. Sînt mulţi, mult prea mulţi. Ce zici tu sînt nume mari, dar găseşti o suită de tineri care desenează de-nţepeneşti... iar eu am început să apreciez mai mult modalitatea asta de exprimare. Este o adevărată explozie de artă tradiţională în America (mă refer mai ales la grafica de produs / eveniment muzical), care, fie ea născută dintr-o combinaţie de modă back to the roots şi o oarecare criză a regulamentelor impuse de băncile de imagini de tip stock, este extrem de benefică şi o găsesc foarte bine ancorată în prezent. Sînt efectiv puştani cu o grămadă de idei interesante, multe neaşteptate, care mi se par mai actuali decît arta digitală de care vorbeam mai devreme. Mai nonconformişti... iar asta-mi place la nebunie. Admir tupeul, cînd e vorba de cel creativ, bineînţeles, şi mai cred că fără astfel de atitudini nu vom trece prea uşor prin alambicata şi nehotărîta perioadă «post» pe care o traversăm. Cum nimic nu e perfect, au început deja să apară clişee şi în zona asta... lucru care mă întristează şi anunţă, din ce în ce mai des, că trecem printr-o criză creativă sau printr-o diluare a înţelesului sintagmei «creaţie artistică».”

Din rezultatele de pînă acum, se pare că grafica ţi-a adus mai multe satisfacţii sau mai bine zis mai multă recunoaştere. Colaborezi cu trupe tot mai cunoscute, ceea ce pe de o parte îţi creşte cota de piaţă, iar pe de alta te împinge la un alt nivel. Dacă la un moment dat, ceea ce e foarte posibil, ba chiar probabil, comenzile vor tinde să-ţi umple tot timpul, vei renunţa la muzică?
„Nu! Nu voi renunţa la muzică pentru nimic în lume. Am ajuns la momentul în care numărul comenzilor mi-a depăşit timpul alocat pentru aşa ceva. Am vrut să mă ţin viteaz şi să-ncerc să le fac faţă, dar am clacat. Soluţia a fost cea de care vorbeam undeva pe la începutul interviului şi anume să renunţ la o grămadă de proiecte sau de lucrări care mă excitau mai puţin pe plan creativ. Viaţa oricum e grea, cu un full time job, cu Twilight13 media ca un job numărul doi, cu trei trupe de întreţinut şi cu una de promovat ca manager… sincer, mă mir că-mi fac timp să mă mai întîlnesc şi cu prietenii la un vin şi să mai îmi văd şi de viaţa personală. Cu multă ordine în toate şi cu înţelegerea celor apropiaţi se poate trăi aşa mult şi bine. Cu Twilight13 media poate că m-am afirmat mai mult decît pe plan muzical. Este adevărat. Dar mai mult decît lucrez acum sub numele ăsta nu pot fizic, aşa că nu văd nici o problemă în a păstra timp şi pentru muzică, oricît de lipsită de succes ar fi ea, hahaha!

Hai să o luăm şi altfel. Ce să fac mai mult cu Twilight13 media, decît să schimb numele cu care lucrez acum cu nume mai mari? Să angajez oameni? Nu şi-ar mai avea rostul nici măcar titulatura. Cu trupele la fel. Cînt ce-mi place cînd apuc, pe unde apuc, înregistrez, mă zbat. Dacă m-aş lăsa de muncă pentru muzică ce-aş face? Aş ajunge după trei ani de cîntat pe banii mei prin străinătate, ca stage hands şi open act artist simultan la tot felul de trupe mediocre în deschidere ca să ce? Să plătesc ca să cînt alături de o trupă mai mare într-un turneu de-o lună, să scot album la wacken records şi să ce? Da, ca român cel mai departe poţi să te gîndeşti că o s-ajungi să te muţi într-o altă ţară, mai aproape de studiourile şi festivalurile la care te trimite casa de discuri, să trăieşti de pe-o zi pe alta din merchandise şi să transpiri mult. Astea sînt dorinţe de rockstar, fie el şi unul mic, acolo. Pe mine nu mă interesează aşa ceva. Pasiunea e OK, dar vine o vîrstă cînd, dacă ai ales drumul ăsta, foamea te va mîna să semnezi şi contracte de căcat şi să cînţi şi «ceea ce trebuie». Şi în final nu ştiu care dintre noi ăştia posibili doi ar fi mai împăcat cu el. Dacă mă năşteam în Suedia de exemplu, discuţia ar fi fost cu totul alta. Acolo un studio de design nu-i aşa fairytale ca aici, aşa cum şi o trupă n-are şanse chiar atît de triste ca una de aici. Problema e că trăim mult prea departe de civilizaţie, iar dacă nu vrei să fii AMON AMARTH sau SEEMPIECES chiar nu trebuie să te agiţi prea mult.”

Te ocupi de tot ceea ce înseamnă imagine la SATANOCHIO şi o faci, se vede asta, cu pasiune. Cuvîntul cheie al trupei mi se pare a fi „identitatea”, o temă de altfel „zemoasă” şi inepuizabilă. Nu eşti oare implicat mai mult decît o recunoşti public?
„ Mă ocup de imaginea SATANOCHIO din ianuarie 2005 şi sînt manager la SATANOCHIO din 2007. Vrea sau nu lumea să accepte, trupa asta este o entitate puternică, care s-a dovedit extrem de fiabilă şi de creativă în aceşti ani. Dintotdeauna mi-am dorit să văd la noi în ţară o trupă care poate călca în picioare bariere şi transmite un mesaj cu greutate. Avînd în vedere datele problemei, cred că rezultatele, vizibile de altfel, vorbesc de la sine. Da, SATANOCHIO a fost mereu o mare înjurătură la adresa lumii şi mai ales a României, în oribilitatea goliciunii ei. De asta m-am implicat atît de mult şi continui s-o fac, pentru că este aceeaşi lume pe care eu o «pictez». Mulţi vor să citească răspunsul la întrebarea asta. Dacă în trecut mă enerva teribil, acum nu face decît să mă distreze. Cred că de răspuns am răspuns de mult.”

Întrebarea cu planurile de viitor este stupidă în general, iar în cazul tău capătă chiar o notă hilară, avînd în vedere ritmul în care lucrezi. Nu pot totuşi să nu te întreb ce crezi că vei face săptămîna viitoare?
„Săptămîna viitoare mă duc să-mi cumpăr un cort nou, în special pentru festuri, pentru că pe cel vechi l-am abandonat la [festivalul] Brutal Assault într-o stare mai mult decît avariată... ca să zic aşa. Am de terminat vreo trei lucrări, de mers la muncă, trebuie să treacă un prieten vechi pe la mine să bem şi să discutăm nişte planuri pentru o eventuală expoziţie, vineri şi duminică am repetiţii cu CAP DE CRANIU, am de filmat un spot şi de desenat nişte chestii… Sîmbătă poate ies şi prin oraş, deşi nu mă mai atrage gîndul ăsta în ultima vreme... Cam asta... dacă nu mai apare ceva.”

Citez: „Nu va mai avea loc nici o petrecere legată de aniversarea tw13. Nu e nimic de sărbătorit.” Ce-a fost asta?
„Asta am simţit, asta am scris. Prin aprilie-mai se împlineau şase ani de cînd am început să lucrez sub numele de Twilight13 media şi am făcut prima lucrare oficială şi mă gîndeam că ar fi mişto să mă aciuez printr-un club şi s-o pun de-un party, să pun muzică şi să invit pe toată lumea care mă cunoaşte şi nu numai ca să ne distrăm. La numai o săptămînă după ce am anunţat pe blogul meu că s-ar putea să fac aşa ceva, s-au întîmplat nişte lucruri care m-au făcut să văd altfel lucrurile. Brusc, n-am mai avut starea de spirit de care mă bucuram atunci cînd am dat micul anunţ. În consecinţă, nu pot să fac nimic de complezenţă, nici măcar un party. Aşa s-a născut textul ăsta. Nu pot fi nesincer cu mine însumi, iar starea de spirit de-acum nu se pretează la aşa ceva. Aşa am fost toată viaţa, nu m-am putut niciodată bucura de ceva, că imediat a apărut o «întîmplare» care să-mi taie tot cheful.”

Te exprimi coerent, ai darul de a şti să povesteşti, ideile nu-ţi lipsesc deloc... Ai încercat vreodată măcar să cochetezi cu literatura, sub o formă sau alta?
„Mulţumesc. Scriam mult cînd eram în liceu, cred că am cîştigat şi nu ştiu ce premiu pentru poezie, la nu mai ştiu ce concurs. În timpul facultăţii am lăsat-o mult mai moale, iar după n-am mai scris aproape deloc. Nici măcar la NIGHTPRAY nu mi-am făcut singur versuri... Poate în curînd o să m-apuc din nou de scris, nu ştiu, habar n-am.”

Din tot ceea ce faci, se vede clar că nu eşti un depresiv, ci un luptător. Te înfurii pe lume, o scuipi, o înjuri, o dai cu capul de pereţi… Îi reproşezi o mulţime de lucruri, o arăţi cu degetul, o faci de ruşine… N-o ignori, nu vrei s-o părăseşti… Ceea ce în ultimă instanţă înseamnă că ai vrea să fie altfel. Adică pînă la urmă iubeşti viaţa…
„Cred că eşti unul dintre puţinii oameni care mi-au zis asta în 27 de ani... că nu sînt depresiv, ci luptător. Am impresia că mulţi mă cataloghează «depresiv» mai mult ca să pară în faţa mea mai puternici decît sînt. Da, trebuie să recunosc, îmi place viaţa, îmi place la nebunie şi mi-aş dori să fie pentru toţi atît de fascinantă şi de intensă cît este pentru mine. Încerc s-o caut în orice şi în oricine. Depresia vine din două surse: de la acei oameni şi acele lucruri în care ai căutat şi n-ai găsit nimic şi de la acei oameni în care ai refuzat să accepţi că ai găsit. Sînt multe lucruri pe care mi-aş dori să le pot schimba. Prin felul meu de a aborda problemele nu fac decît să încerc. O să mă străduiesc pe viitor să-mi folosesc îndemînarea şi în aceste scopuri. De fapt realizez că nu pot schimba ceva, e prea mult rahat în jur, dar nu pot să stau şi să-nghit. Nu pot să stau doar să-mi treacă ziua la muncă, nu pot ignora ordinarii din jur, nu pot să tac, nu pot să plec capul şi nu-i pot accepta nici pe cei care-o fac sau care au făcut-o şi acum s-au resemnat. Am metodele mele, puţin agreate chiar şi de cei apropiaţi, care într-un final se pare că dau rezultate. Cel puţin în mintea mea.”

În încheiere, n-am să-ţi cer să spui cîteva cuvinte fanilor, nici cititorilor, ci eventualilor clienţi.
„În primul rînd vreau să-ţi mulţumesc ţie pentru interviul ăsta, a căzut extrem de bine, într-un moment în care eram cu toate pînzele jos. Ceva pentru eventualii clienţi? Twilight13 media nu mai este de mult mama răniţilor, există doar pentru cei care doresc o imagine specială şi apreciază la adevărata lor valoare lucrurile speciale.”