GOD DETHRONED – Veşti bune de pe frontul de vest

Trimite acest articol unui prieten

Dacă îşi imagina Henri Sattler în 1991, cînd fonda, la doar 20 de ani, GOD DETHRONED, cît de departe va ajunge cu această trupă, n-o putem şti. Probabil că doar visa uneori succesul de astăzi, ca oricare dintre noi la acea vîrstă. Ei bine, noul album al olandezilor, Passiondale (detalii aici), o binevenită ofensivă după incursiunea de recunoaştere numită The Toxic Touch, înseamnă o victorie categorică, ce a atras valuri de noi recruţi în contingentele lor de fani. Privilegiul de a-i vedea desfăşurîndu-se pe scenă la noi acasă, pe 3 iulie la Bucureşti, în Club Fabrica, şi pe 5 iulie la Oradea, în Club Blue Monday (detalii aici), trebuia completat cu o discuţie, aşa că am profitat de amabilitatea lui Henri Sattler şi am aflat pentru voi unele lucruri noi despre el, despre GOD DETHRONED, despre album…      

 
Nu sînteţi genul de trupă care dă lovitura cu un album două şi apoi dispare sau se mulţumeşte să zacă în confortul dulce al fotoliului succesului, ci v-aţi construit poziţia album cu album, concert cu concert, reuşind în cei, iată, 18 ani de existenţă, să urcaţi suficient de sus încît să zăriţi vîrful ierarhiei genului. Nu mai e mult pînă acolo, iar constanţa cu care evoluaţi e aproape o garanţie. Se văd altfel lucrurile de sus, de pe pantă? Poziţia ţi-a schimbat cu ceva optica, atît ca muzician, cît şi ca persoană?
„Nu, numai că în sfîrşit se văd rezultatele, după atîţia ani de muncă grea. Se pare că am devenit un compozitor mai bun de-a lungul anilor. În ceea ce priveşte criticile primite pentru Passiondale, acesta s-a dovedit a fi cel mai bun album al nostru, ceea ce mă face foarte fericit, bineînţeles. Acum a venit vremea să promovăm albumul prin concerte şi să prezentăm lumii piesele în variantă live.”
 
Nu se poate spune că biografia trupei este una liniară. S-au petrecut numeroase schimbări de personal de-a lungul timpului, a existat chiar şi un hiatus, plus alte greutăţi ivite… Ca să nu mai vorbim de problemele personale… Compensează aprecierea de care se bucură muzica GOD DETHRONED toate aceste greutăţi, a căror depăşire înseamnă efort, consum nervos, uneori chiar suferinţă?    
„Da, dragostea mea pentru muzică şi mai ales pentru GOD DETHRONED m-au ajutat să trec peste problemele întîlnite de-a lungul timpului. Oricum, se exagerează puţin cînd se spune că am avut numeroase schimbări de personal în trupă. Sîntem doar la al doilea basist şi al treilea chitarist de la Grand Grimoire încoace. Bineînţeles, nu pun la socoteală perioada în care n-am activat, din '94 pînă în '96. Din fericire, am păstrat relaţii bune cu toţi muzicienii care au cîntat în formaţie.”
 
Despre recentul album, Passiondale, cvasiconceptual, a-ţi spus o mulţime de lucruri pînă acum, atît în declaraţii, cît şi în interviuri, aşa că n-are rost să ne repetăm, despre piese, despre cum au decurs înregistrările etc. Ai declarat însă că textele sînt importante pentru tine. Să considerăm acest al optulea album, despre Primul război mondial, o cotitură din punct de vedere liric pentru GOD DETHRONED, avînd în vedere că anterioarele şapte albume au avut ca temă centrală religia? Sau a fost doar o pauză, ca să zic aşa, iar în viitor veţi reveni la tematica devenită clasică? 
„Temele religioase erau mult mai importante la începuturi. Debutul nostru, The Christhunt, a fost gîndit să şocheze şi să ne spunem părerea. Declaraţia noastră era că sîntem împotriva religiei organizate. Mai tîrziu, subiectul s-a diversificat. Cred că pe Toxic Touch am lăsat deoparte subiectele religioase, iar Passiondale are ca temă istoria, subiectul meu preferat de altfel. Am mai utilizat subiecte din istorie în trecut, dar acesta este primul nostru album conceptual bazat în întregime pe un subiect din istorie, respectiv Primul Război Mondial. Cu acest album conceptual sîntem unici, fiindcă sîntem primii care au compus un album despre asta, ceea ce ne face remarcabili faţă de competiţie. Sînt foarte încîntaţi de rezultat şi poate că asta a dovedit că schimbarea direcţiei a fost o decizie bună pentru grup.”

 
Dacă-mi aduc bine aminte, ai declarat într-un interviu că GOD DETHRONED nu este un grup satanist, nici măcar anticreştin, ci că încearcă să convingă oamenii că Biblia e o simplă carte, iar creştinismul o opţiune, ca şi politica, de pildă. Cu alte cuvinte, că orice om este obligat faţă de sine să cîntărească lucrurile înainte de a spune da sau nu. Avînd în vedere faptul că eşti singurul membru al trupei încă de la început, din 1991, o consider o opinie personală. Crezi că ai reuşit să schimbi ceva în minţile semenilor, sau, lărgind aria întrebării, trupele care promovează această ideea (şi nu mă refer aici la cele care fac prozelitism satanic sau care utilizează satanismul ca pe un vehicul pentru a-şi atinge scopurile) au vreun impact asupra minţilor ascultătorilor? Mai ales că satanismul nu e altceva decît un creştinism invers, adică problema de mai sus, a credinţei fără suport intelectual, rămîne.
„Ai dreptate cînd spui că este o opinie personală. Dar oricum, niciodată n-am încercat să conving oamenii să-mi urmeze ideile. Probabil din cauza asta numai primul album tratează acest subiect. După cum spui şi tu, oamenii ar trebui să gîndească pentru ei şi nu să urmeze drumul altuia, nici chiar pe-al meu. Sînt împotriva religiei organizate, ceea ce înseamnă, bineînţeles, că nu voi urma niciodată nici vreo credinţă satanică.”
 
Revenind la Passiondale, acesta este mai agresiv şi mai dinamic decît The Toxic Touch, însemnînd, într-un anume sens, o întoarcere la rădăcini, dar o întoarcere în spirală, adică pe un nivel superior, atît al structurilor muzicale, cît şi tehnic. Are vreo amestec în această alegere bateristul Roel Sanders, întors în trupă după o „rătăcire” de opt ani, sau pur şi simplu aşa ai simţit că trebuie să faci? Pe de altă parte, de vreme ce n-aţi continuat experimentele de pe The Toxic Touch, consideraţi că acestea n-au dat roadele scontate?
„The Toxic Touch a fost un experiment puternic influenţat de cei doi membri care acum nu mai fac parte din grup. Erau nişte muzicieni extrem de talentaţi, care au simţit că trebuie să contribuie la album. La acea vreme eram destul de deprimat din cauza bolii tatălui meu, dar şi foarte fericit că ei m-au ajutat să scot un album bun. De obicei scriu cam 95% dintr-un album, dar de data aceasta (pentru Toxic Touch) n-am putut-o face. Privind înapoi, trebuie să recunosc că albumele [vechi] sînt foarte departe de ceea ce înseamnă, de fapt, muzica GOD DETHRONED. Pentru a lămuri lucrurile, îmi doream foarte mult să compun un album care să readucă în prim plan ideile în care credem. Aşa că am decis să mă întorc la rădăcini. Revenirea lui Roel Sanders la baterie n-a însemnat aşadar principala cheie a acestui sound, dar bineînţeles că a ajutat mult. Stilul lui este tipic şi face conexiunea între Grand Grimoire şi Bloody Blasphemy, albumul după care a plecat. Aşadar, Passiondale ar trebui să fie albumul cu care demonstrez lumii că, după vremuri dificile în viaţa personală şi pierderea unor instrumentişti talentaţi din formaţie, sînt în stare să vin cu de departe cel mai bun produs GOD DETHRONED. Rapid, furios, brutal, dar conţinînd, în acelaşi timp, melodicitatea şi melancolia pe care v-aţi obişnuit să le auziţi la noi.”
 
În ultimii ani, prezenţa feminină pe scena metal este tot mai pregnantă. Se poate spune că GOD DETHRONED urmează valul, pentru că a recrutat-o de curînd pe chitarista Susan Gerl, prea tîrziu însă pentru ca aceasta să poată participa la realizarea albumului. Crezi că femeile aduc ceva aparte, ceva specific, în aria metalică, schimbă ceva în evoluţia genului, după chipul şi asemănarea lor, sau doar preiau din sarcinile bărbaţilor, aplicînd pur şi simplu egalitatea în drepturi?    
„De fapt, a fost mult mai simplu. Ne-am hotărît să înregistrăm albumul în formulă de trei şi abia după aceea am căutat un nou chitarist. Cînd înregistram, s-a aflat că am avea nevoie de un chitarist nou în viitorul apropiat, aşa că unii ne-au trimis cîte un mail. Printre aceste persoane s-a aflat şi Susan. Sînt cîteva reguli pe care nu trebuie să le uiţi atunci cînd cînţi într-o formaţie. De exemplu, că rămîn 23 de ore din zi după ce-ai cîntat o oră pe scenă. Aşa că e extrem de important să ai în trupă oameni care să interacţioneze între ei într-un mod pozitiv, pentru că altfel turneele devin foarte dificile. Toţi o ştiam pe Susan de foarte mulţi ani, ştiam despre ea că este şi o bună profesionistă, o mare fanatică şi că are atitudinea potrivită. Deţine şi echipament bun şi, poate cel mai important, cîntă la chitară foarte bine. Faptul că este femeie n-a contat deloc pentru noi. Acum avem un nou tip de fani: cei aduşi de ea. Pentru mine contează doar că le place şi muzica noastră. Cum ajung s-o asculte chiar n-are nici o însemnătate, rezultatul mă interesează...”

 
Pe 28 iunie, cînd se împlinesc 95 de ani de la asasinarea Arhiducelui Frantz Ferdinand al Austriei (succesorul la tronul imperiului Austro-Ungar), eveniment care a dus la declanşarea Primului Război Mondial, veţi susţine un concert la Sarajevo, adică exact în oraşul în care s-a petrecut atentatul. Mi se pare o idee excelentă, care serveşte cum nu se poate mai bine subiectului albumului. Ce semnificaţie sau încărcătură are pentru voi acest concert?    
„M-am gîndit că dacă am putea face ceva, după terminarea albumului, ca să extindem conceptul şi mai mult, l-am împlini cumva. E o ocazie unică să putem cînta chiar în acea zi. La fel de specială ca aceea de a cînta la Ypres, în Belgia, pe 11 noiembrie, exact în ziua în care s-a semnat pacea, punînd capăt Primului Război Mondial. Şi ce crezi? Am mai cîntat la Ypres, tot pe 11 noiembrie, în 2007, la exact 89 de ani de la sfîrşitul războiului.”
 
În cadrul turneului Storming the Balkans Tour 2009 veţi susţine şi două concerte în România, pe 3 iulie la Bucureşti şi pe 5 iulie la Oradea. În 1914 Oradea se afla într-un teritoriu aparţinînd Imperiului Austro-Ungar, care a constituit unul dintre principalele motive ale intrării României în război de partea Antantei în 1916. Ştiu că este o coincidenţă, dar trebuie să recunoşti că e una interesantă. Turneul de promovare al lui Passiondale acoperă întreaga Europă, adică ţări care s-au aflat atunci în tabere diferite. Crezi că a trecut suficientă vreme încît pasiunile să se stingă şi toţi europenii să perceapă acel război în acelaşi fel, cumva contemplativ, ceea ce ar însemna să recepteze textele voastre la fel, fie că sînt francezi sau germani, de pildă?
„Ceea ce descrii tu acum este exact motivul pentru care am decis să compun versurile dintr-un punct de vedere neutru. Nici un soldat nu intră într-un război pentru beneficii personale. Poţi numai să pierzi într-un război, nicidecum să cîştigi. Bineînţeles că Primul Război Mondial a fost rezultatul tensiunilor din Europa de la începutul anilor 1900. Asasinarea lui Franz Ferdinand a fost doar scînteia care a aprins focul ce a dus la război. Acum, noi sîntem o trupă apreciată în multe ţări şi, din moment ce ne respectăm toţi fanii, indiferent de ţara lor natală, n-aş vrea să arăt vreodată lipsă de respect nici unora dintre ei. Pentru asta am scris versurile dintr-un punct de vedere neutru. A fost foarte greu să fac asta şi am avut momente cînd am crezut că nu mă voi descurca, dar acum lumea mă laudă pentru aceste versuri...”
 
Din interviurile citite de mine, am reţinut că ai gusturi muzicale variate, de la EMPEROR la PINK FLOYD şi de la HYPOCRISY la SMASHING PUMPKINS. De ce ai ales atunci ca să te exprimi tocmai aria death/black metal? Cine a decis la vremea respectivă, afectivul sau intelectul?
„Unele lucruri nu pot fi explicate. Îmi ascult inima cînd compun. Faptul că ascult uneori trupe care nu cîntă death sau black metal m-a ajutat să-mi dezvolt abilitatea de a compune pe chitară melodii şi armonii. Nimic mai mult, nimic mai puţin. Dacă sînt fan PINK FLOYD nu înseamnă că muzica noastră este soft sau progresivă. Este necesar pentru mine să ascult mai multe genuri, dacă vreau să-mi lărgesc orizontul muzical şi să devin un compozitor mai bun.”

 
De ani de zile am în cap o întrebare pe care, nu ştiu cum, n-am reuşit s-o pun pînă acum nici unei trupe care susţine des turnee. Aţi cîntat în numeroase oraşe din multe ţări. Pe cele mai multe dintre ele nici n-aţi apucat să le vedeţi, ci doar le-aţi bifat în program. Nu vă dă asta un fel de frustrare sau măcar de regret?
„Nu neapărat. Ştiu ce vrei să spui, dar am fost de atîtea ori în aceleaşi oraşe, încît ori de cîte ori am avut ocazia am ieşit să văd cîte ceva. Cîteodată nu prea-mi iese, dar atunci nu prea am de unde să ştiu ce pierd, nu-i aşa? Oricum, nu sînt genul de persoană căreia să-i placă să stea prea mult în acelaşi loc, aşa că uneori numai văzînd în depărtare conturul unui oraş mă simt fericit.”
 
Turneele v-au purtat şi în afara Europei, respectiv în America şi în Japonia. Din ceea ce se vede de pe scenă, există diferenţe semnificative între metaliştii europeni, cei americani şi cei japonezi?
„Da, dar această diferenţă nu există numai între continente, ci şi între ţări de pe acelaşi continent. De exemplu, audienţa olandeză este mai mult sau mai puţin prezentă, fiindcă mai mult priveşte, în timp ce americanii o iau complet razna! Fanii japonezi doar dau din cap, şi, uite-aşa, poţi să spui cîte ceva despre fanii din fiecare ţară din lume.”
 
De la al doilea album, The Grand Grimoire, adică de doisprezece ani, lucraţi cu aceeaşi casă de discuri, respectiv Metal Blade Records. Destul de rară o asemenea fericită „căsnicie”. Merg lucrurile chiar atît de bine, nu există nici un fel de nemulţumiri de nici o parte, sau concesiile cerute de fiecare celuilalt se păstrează în limitele acceptabile?
„Metal Blade şi GOD DETHRONED a fost întotdeauna o combinaţie bună. Ne aflăm la finalul celui de-al doilea contract şi vom vedea ce se întîmplă de-acum încolo. Pînă acum, ambele tabere au fost mulţumite de cooperare.”
 
În afară de muzică, am remarcat la GOD DETHRONED modul de prezentare: îngrijit, concludent, atractiv, fără stridenţe însă. Mă refer atît la coperţile produselor, cît şi la fotografiile promoţionale şi la merchandise. Cine decide în această privinţă şi ce criterii sînt luate în calcul?
„Nu ştiu cum ai putea remarca stridenţele cînd vine vorba de a promova o trupă. Noi încercăm să facem poze care să se potrivească albumelor şi cred că avem coperţi de albume mai mult decît doar decente...”
 
Şi, ca să nu fie 13 întrebări, mai pun una. În perioada 2000-2001 aţi colaborat cu Tony Laureano, care are un CV impresionant. Cum l-aţi abordat şi pînă la urmă de ce a încetat colaborarea?
„Îl ştiu pe Tony de cînd am fost în turneu cu ANGELCORPSE (pe cînd bătea în tobe pentru ei) şi cu CANNIBAL CORPSE (era roadie pentru bateristul lor pe atunci). Mai tîrziu, cînd a părăsit ANGELCORPSE, a devenit tobar de studio pentru mai multe formaţii. Cînd am avut nevoie de baterist pentru albumul Ravenous, a fost un fleac să-l aducem pe Tony. Dar cam în aceeaşi vreme s-a alăturat celor de la NILE şi avea obligaţii faţă de ei cînd venea vorba de turnee. Aşadar, ştiam că-l vom avea doar pentru înregistrarea albumului. Janne de la THE CROWN ne-a ajutat live, apoi Arien van Weesenbeek s-a alăturat trupei.”
 
Mulţumesc pentru amabilitate şi fiţi siguri că vă aşteptăm cu nerăbdare. 
„Mulţumesc pentru interviu şi ne vedem în turneu!”



Componenţa GOD DETHRONED: Henri Sattler (voce, chitară), Susan Gerl (chitară), Henk Zinger (bass), Roel Sanders (baterie).
 
Titlurile pieselor de pe Passiondale: The Cross of Sacrifice, Under a Darkening Sky, No Man's Land, Poison Fog, Drowning in Mud, Passiondale, No Survivors, Behind Enemy Lines, Fallen Empires, Artifacts of the Great War.