IN FLAMES - Heavy metal tradiţional cu voci supărate

Trimite acest articol unui prieten

Nivelul la care a ajuns acum IN FLAMES e incredibil. Recunoscuţi, alături de DARK TRANQUILLITY şi AT THE GATES, drept fondatorii sound-ului Göteborg, suedezii au intrat, începînd cu Colony, într-o etapă superioară. Clayman constituie, se pare, apogeul în materie de produse discografice şi despre el am purtat o discuţie cu chitaristul Björn Gelotte.

„După editarea lui Colony, am întreprins cîteva turnee pentru a-l prezenta publicului. Am participat şi la Wacken ’99, iar cel mai important turneu a fost cel cu CHILDREN OF BODOM, ARTILLERY şi DARK TRANQUILLITY. Am făcut şi o escală în America, unde am concertat timp de două săptămîni alături de MOONSPELL. Acest periplu american ne-a inspirat mult pentru noul disc.”

Ştii cam cîte exemplare aţi vîndut din Colony?
„Exact nu, dar ştiu că de la album la album vînzările au crescut. E mai bine aşa decît să vinzi dintr-un album mai mult şi la următorul să nu mai ştie nimeni cine eşti.”

Să trecem acum la Clayman.
„Aşa cum ţi-am spus, imediat după turneul american am avut cîteva zile libere. Am intrat imediat în studio, mai mult pe timp de noapte, şi am pus în practică ideile „prinse” în timpul călătoriei noastre în America. Una peste alta, realizarea acestui disc a ţinut o lună.”

De fiecare dată folosiţi acelaşi studio. Consideri că dacă aţi fi înregistrat în altul, aţi fi pierdut ceva din sunetul propriu?
„Nu. IN FLAMES ar fi avut aceeaşi identitate, indiferent de studio. Fredrik e şeful studioului unde am tras mereu şi-l cunoaştem foarte bine. Şi el ne ştie pe noi. Pe de altă parte, studioul şi-a mărit permanent spaţiul, iar aparatura s-a înnoit cu timpul. Important e însă că el ştie ce să facă din muzica noastră. Ştie cum vrem să fie sound-ul şi cum să iasă produsul finit. Pe deasupra sîntem buni prieteni şi ăsta e un lucru care trebuie luat în calcul.”

Colony a fost un album de zile mari, dar ultimul, Clayman, e chiar super! Nu m-am aşteptat să reuşiţi să vă autodepăşiţi.
„Punctul comun al tuturor pieselor îl constituie dinamica. Fiecare bucată e de sine stătătoare, dar are locul său distinct pe disc din punct de vedere al sound-ului. De asemenea, aceste noi compoziţii sînt mai agresive decît cele de pînă acum. Din cînd în cînd intră pe un teritoriu extrem, dar în rest conţin pasaje melodioase. Eu spun că e un album matur şi faptul că anul trecut am concertat des şi că formula trupei a rămas neschimbată a dus la coeziunea indispensabilă conceperii unui produs valoros. Fiecare dintre noi s-a mai maturizat puţin, şi-a consolidat o poziţie clară în grup, s-a perfecţionat ca instrumentist şi toate acestea la un loc au dus la creşterea calităţii.”

De obicei, cînd un muzician afirmă că s-a maturizat, muzica trece prin diverse transformări şi deseori se ajunge la cu totul altceva…
„Nu cred că la noi se va întîmpla aşa, pentru că iubim ceea ce facem şi inimile ne bat doar pentru această orientare. IN FLAMES nu va opera schimbări radicale. De la album la album facem paşi mărunţi, iar feeling-ul îţi spune că e IN FLAMES. Ţinem mult la sound-ul nostru şi nu cred că vom trece la un alt fel de metal.”

Pe Clayman muzica e la superlativ. Cum o vezi tu?
„Eu cred că e heavy metal tradiţional cu voci supărate. Un pic thrashy, dar mi-e greu să-ţi spun exact ce simt şi cum o văd. Am combinat perfect stilurile pe care le ascultăm de obicei. În unele locuri e diversă, iar în altele urmează tradiţia.”

Chiar, ce ascultaţi regulat?
„Îţi spun ce ascult eu. De la vechile albume RAINBOW la CANNIBAL CORPSE, muzică clasică, Backstreet Boys etc. Ascult de toate. Chestii vechi pentru a ne cunoaşte mai bine rădăcinile şi lucruri noi pentru a ştii ce se întîmplă în lume.”

Cum aţi ajuns la acest nume de disc, Clayman?
„Ideea i-a aparţinut lui Anders. El vrea să arate că oamenii trebuie să facă ceea ce simt şi ceea ce cred ei că e mai bine, fără a ţine cont de părerile unuia sau altuia. Trebuie să-ţi urmezi propriul drum şi să ai propria identitate.”

Björn, ce piese v-au ieşit cel mai bine pe Clayman?
„Cele mai importante sînt, după părerea mea, Sattelittes And Astronauts şi Pinball Map.”

Unde vă găsiţi locul în aria metalică?
„Greu de spus, fiindcă teritoriul metalic e mare şi divers. Cred însă că printre fanii death-ului melodic avem cei mai mulţi suporteri.”

Vă cîştigaţi existenţa din muzică?
„Dacă întreprinzi multe turnee cîştigi bani frumoşi. Noi nu prea trăim din muzica noastră. Avem însă slujbe. Eu muncesc într-un magazin de muzică, Daniel lucrează deseori ca profesor, Jesper scrie muzică pentru alte trupe, Anders şi Fredrik au studioul unde ne tragem noi discurile, iar Peter are familie şi lucrează şi el pe ici pe colo. Ai nevoie de bani ca să trăieşti şi să-ţi plăteşti facturile.”

Îţi poţi cumpăra o haină după fiecare turneu?
„Glumeşti??? Ha! Ha! Ha!”

Cum vă vedeţi voi ca trupă? Mai bună în studio sau live?
„În acest moment sîntem mai buni live decît ne aşteptam. Bineînţeles, ne place foarte mult în studio, dar pe scenă e parcă altceva. Transmiţi o altă energie şi publicul îţi dă un impuls enorm.”


Titlurile pieselor de pe Clayman: Bullet Ride; Pinball Map; Only For The Weak; ...As The Future Repeats Today; Square Nothing; Clay Man; Sattelittes And Astronauts; Brush The Dust Away; Swim; Suburban Me; Another Day In Quicksand.