MANOWAR - Kings of Metal

Trimite acest articol unui prieten

”Sîntem în repetiţii şi cîntăm al dracului de Dur şi de Tare. Vom arăta lumii întregi lumi ce se întîmplă atunci cînd fanii MANOWAR din toate colţurile lumii ni se alătură pentru a da un şut în Cur sfîrşitului de mileniu. Heavy Metalul Nu Va Muri Niciodată. Aceasta e ziua pe care o aşteptăm. Acum lansăm chemarea la luptă pentru voi toţi, Armata de Oţel. Fiţi alături de noi în aceste clipe de glorie. Sîntem porniţi pe Pîrjol, Moarte şi Distrugere. Fuck The World! Hail And Kill!”.

Semnat MANOWAR, 29 aprilie 1999. Mai exact, „Mesajul grupului MANOWAR către Lumea Războinicilor”. Parcă ar fi un text decupat din kitschul debordant al galelor de wrestling. Cel puţin pentru cei neavizaţi, căci cei care au cît de cît idee cam cum stă treaba cu MANOWAR ştiu, fără îndoială, şi unde bat asemenea fanfaronade agresive.

De la bun început, MANOWAR s-a vrut o antiteză primară, brută şi pe deasupra 100% macho a tot ceea ce s-a înscris vreodată sub eticheta rockului clasic. Înţolit în piei şi blănuri neprelucrate, practicînd o muzică bazată pe riffuri agresive şi texte în care principalele repere erau războielile, violenţa şi moartea, grupul a fost rapid catalogat de presă drept glumă de prost gust. Că lucrurile nu stau chiar aşa o ştiu toţi amatorii de metale sănătoase - MANOWAR este încă pe baricade după aproape două decenii de activitate, deşi, în elanul lor de a deveni mai extremi de la un album la altul, membrii grupului s-au văzut în repetate rînduri obligaţi să-şi caute o nouă casă de discuri.

ÎNCEPUTURILE
Deşi amici încă de pe cînd mergeau la aceeaşi şcoală din Auburn, New York, Joey DeMaio şi Eric Adams nu cîntaseră niciodată împreună înainte de a hotărî să pună bazele grupului MANOWAR, la sfîrşitul anului 1980. Joey făcuse însă parte din formaţia liceului, fiind cunoscut în acea perioadă ca un mare fan BLACK SABBATH. Pînă într-atît, încît în timpul turneului Heaven and Hell reuşea să intre în anturajul grupului, împrumutîndu-i chiar o parte din propriile scule idolului său, Geezer Butler. Drept răsplată, Joey se alege cu un post de tehnician de efecte pirotehnice în echipa care îi insoţea pe Sabaţi în turneu, iar cu ocazia show-ului susţinut la Newcastle, Ronnie James Dio îl prezintă chitaristului Ross „The Boss” Friedman, care pe atunci activa în grupul francez SHAKIN’ STREET, cel care deschidea concertele BLACK SABBATH în Europa.

Născut în Autralia, Ross mai cîntase în State cu celebrii Dictators şi tocmai se gîndea că a venit vremea să încerce şi ceva mai heavy. Gînd la gînd cu bucurie, căci exact acelaşi lucru îl urmărea şi Joey cu Manowar, cei doi se întorc acasă şi se pun serios pe treabă, alături de Eric şi de bateristul Karl Kennedy. Un an mai tîrziu, în locul lui Karl apare Donny Hamzik (polonez de origine) şi trupa purcede la înregistrarea materialului care va figura pe albumul de debut. Apărut în 1982 sub egida micii case de discuri Liberty, Battle Hymns nu se detaşa prea mult din noianul de producţii heavy metal care începuse să inunde piaţa americană, de remarcat fiind totuşi aranjamentul pentru bass al uverturii Wilhelm Tell, precum şi prezenţa unei bucăţi narate de faimosul actor şi regizor de film Orson Welles în cadrul piesei Dark Avenger. În rest, totul era clar, de la riffurile heavy şi textele standard pînă la titulatura grupului - WAR (război), pentru că în opinia lui Joey, „viaţa e un război continuu”, şi MAN de la MANnish (bărbătesc), pentru că acelaşi Joey consideră că „scena aşa-zis metalică este complet bleagă”.


ÎN CĂUTAREA GLORIEI
Cum-necum, în ciuda miştoului făcut de presa americană pe seama costumaţiei şi a atitudinii voit provocatoare - care i-a şi costat pierderea contractului cu Liberty la doar o lună de la lansarea albumului – sau poate tocmai datorită lor, trupa capătă un dram de faimă în scena new-yorkeză, atrăgînd astfel interesul casei de discuri Music For Nations. Ţinînd cu orice preţ să arate că tot ceea ce se învîrte în jurul imaginii grupului e departe de a fi o glumă, Ross semnează noul contract cu propriul sînge.

Prima producţie Manowar scoasă de Music For Nations este albumul Into Glory Ride (1983), tras cu un nou baterist în persoana lui Scott Columbus, individ recomandat de prietena lui Joey (o fi ştiut ea ceva!?). Fost instalator, Scott avea un stil total brutal de abordare a instrumentului, seturile de tobe prăbuşindu-se literalmente sub năpraznicul său atac, de unde şi necesitatea de a i se confecţiona în cele din urmă un set de construcţie specială, armat cu oţel inoxidabil – faimoasele Drums of Doom.

Presaţi de şefii casei de discuri, dornici să capitalizeze succesul de care se bucurau apariţiile live ale grupului, Joey şi colegii săi înregistrează şi mixează în numai o săptămînă cel de-al treilea album, Hail To England. Un album pe care cred că îl putem considera, fără a greşi, unul dintre clasicele genului heavy metal, cu ale sale piese una şi una, de la Blood Of My Enemies pînă la Bridge Of Death, trecînd prin Each Dawn I Die, Kill With Power sau piesa titulară. Dealtfel, cu un titlu ce releva situaţia cam grea cu care se confrunta metalul de cealaltă parte a Atlanticului, albumul se dorea, pe undeva, un salut adresat scenei europene, recte britanice, unde genul era acceptat şi susţinut atît de public, cît şi de show-biz (case de discuri, organizatori de concerte, presa).


OTHER BANDS PLAY, MANOWAR KILLS!
Din păcate, cei de la Music For Nations n-aveau de gînd să-i lase să-şi facă prea mult de cap cu metalul lor adevărat, astfel că MANOWAR trece cu arme şi bagaje la Ten Records, un label aparţinînd grupului Geffen. În acelaşi an 1984 este editat Sign Of The Hammer, o nouă colecţie de bucăţi clasice pentru perioada de aur a genului metalic: All Men Play On 10, Animals, Mountains, The Oath sau legendara Guyana (Cult Of The Damned).

În plus, cei de la Geffen investesc în mod apreciabil în grup, oferindu-le posibilitatea de a efectua un prim turneu european, sub un nume cum nu se poate mai bine ales - Spectacle Of Might - pe parcursul căruia trupa demonstrează cu vîrf şi îndesat ce vrea să însemne formula care va deveni sloganul MANOWAR, Death To False Metal. Ce este acest metal fals? Simplu: orice grup care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor fanilor săi. Pentru că asta, după Joey, înseamnă să-i înşeli.

În ciuda semnalelor venite din Europa, unde MANOWAR se situa printre cele mai bine cotate titulaturi metalice, presa de acasă continuă să-i ignore - o bilă neagră pe care cei de la Geffen n-o prea digeră, astfel că, încă o dată, grupul se vede nevoit să-şi caute casa de discuri.

Prin urmare, fanii îşi cam rod unghiile pînă în 1987, cînd sub egida Atlantic Records apare Fighting The World, un album despre care nu de puţine ori am auzit spunîndu-se cum că ar cocheta, măcar aşa, puţin, cu izul comercial. Argumente? Carry On, Blow Your Speakers, chiar Fighting The World. Da, dar atunci vin şi zic, Violence And Bloodshed, Holy War, ori Black Wind, Fire And Steel, astea tot comerciale sînt? În fine… fapt e că în acelaşi an MANOWAR execută un nou marş triumfal pe bătrînul continent, puncte de mare atracţie în show-urile lor - şi aşa devastatoare - fiind momentele în care fanii destoinici sînt invitaţi să urce pe scenă pentru a cînta alături de grup (cu vocea şi chiar cu chitara!).

Anul 1988 aduce probabil cel mai bun album din întreaga carieră a trupei (şi, mai mult ca sigur, cel mai bine vîndut), purtînd exact titlul cu care fanii îşi răsplătiseră deja idolii - Kings Of Metal. Şi ca orice regi care se respectă, cei de la MANOWAR îşi permit cam tot ce le trece prin cap, deplasîndu-se pînă în Anglia pentru a putea înregistra The Crown And The Ring (Lament Of The Kings) cu concursul corului Canoldir al Catedralei St. Paul din Birmingham, ca să nu mai vorbim de orchestră. Bineînţeles, cei de la Atlantic fac o criză în momentul în care află cît au de plătit pentru acest aranjament, dar parcă poţi să te pui cu ditamai regii? Fie ei şi neîncoronaţi….


DERIVA?!
Două turnee au fost necesare pentru a mulţumi cohortele de fani devotaţi, însă ceea ce părea să fie clipa de glorie maximă a grupului se va transforma curînd într-un soi de început al sfîrşitului, o dată cu plecarea lui Ross The Boss, căruia brusc şi dintr-o dată îi venise cheful să cînte blues. În locul lui este recrutat David Shankle, ales dintre cei aproape 150 de chitarişti care se prezentaseră la probe, însă Manowar ratează cu brio trecerea în deceniul următor. De ce „cu brio”? Păi, într-un deceniu care a început cu invazia rockului alternativ şi a mult mediatizatului grunge, ce loc şi-ar fi putut găsi un grup pentru care a cînta heavy metal pur şi dur era lege? Singura!

„Nici nu pot să ascult aşa rahaturi” - zicea Joey DeMaio pe la începutul anilor ’90. „Grunge? Sponge?! (aproximativ „parazit” - n.r.). Ce vrea sa fie asta? O labă tristă, asta e! Un căcat! Lumea spune că ar fi noul metal, dar să mor dacă văd ce are de-a face cu metalul. Nu e nici măcar false metal! Pînă şi papagalii de la POISON sînt mai heavy decît rahatul asta futut de grunge! Cînd spuneam „Death To False Metal” vorbeam despre fazele comerciale, dar muzica asta nouă nu se ridică nici măcar la acel nivel. Nici nu-mi dau seama dacă există vreun cuvînt mai înjoitor decît căcat pentru a o descrie! Cert este că nu-i vor păcăli pe fanii muzicii adevărate. Le va merge o vreme, dar o dată ce lumea va începe să asculte cu atenţie aşa-zisa lor muzică va descoperi nişte căcănari care habar n-au cu instrumentele şi toboşari care sună de parcă s-ar băşi. Asta nu e muzică!”

Aşa se face că, într-o scenă sufocată de alternativ, MANOWAR a trebuit să stea la cutie pînă în 1992, an care a adus fanilor o nouă realizare de excepţie, o adevărată epopee metalică întinsă pe mai mult de 70 de minute, trasă cu Rhino la tobe (Scott Columbus fiind temporar preocupat de problemele de sănătate ale fiului său). Înregistrat chiar în studioul grupului, Haus Winfried (denumit astfel după casa compozitorului Richard Wagner), The Triumph Of Steel este, după mulţi ani, una dintre cele mai complete realizări muzicale din sfera genului heavy metal, piesa de rezistenţă fiind, fără îndoială, jumătatea de oră intitulată Achilles Agony And Ecstasy, o bucată epică inspirată din Iliada lui Homer.

Dovadă a susţinerii fenomenale de care se bucura trupa în Europa, albumul intră în topurile germane direct pe locul 35, urcînd rapid pînă pe 8 - notaţi, fără a beneficia de suportul unui single sau videoclip! Mai mult, în ziua lansării albumului, cel mai mare magazin de discuri din Atena este efectiv asediat de cohortele de fani, făcînd necesară expedierea urgentă a unui nou transport de CD-uri pentru a potoli foamea de metal adevărat a fanilor. Nici nu e de mirare că, doi ani mai tarziu, MANOWAR va concerta pe Stadionul Păcii şi Prieteniei din Atena în faţa unei mulţimi de peste 15 mii de fani, mediu propice pentru ca grupul sa stabilească recordul de apocalipsa sonoră - 129,5 dB. Un Boeing 747 atinge 140 dB la decolare!

Recordul va fi oficializat în acelaşi an în Germania, la Hanovra, unde doi specialişti în domeniul sonor înregistrează cu aparatură de ultim moment acelaşi nivel de 129,5 dB, în timp ce Black Wind, Fire And Steel se dezlănţuie prin 10 tone de amplificatoare şi difuzoare, măsurînd 12 metri în lungime şi 6,4 metri înălţime. Mai mult, bassul lui Joey urcă pînă la un neverosimil 130,7 dB!

 
BACK IN BUSINESS
După alţi doi ani de lucru, MANOWAR revine în 1996 cu un nou album de studio, Louder Than Hell, şi o nouă formulă - Scott Columbus este din nou în spatele tobelor, în timp ce în postura de chitarist apare noua achiziţie, Karl Logan, pe care Eric îl intîlnise prin ’91 la o competiţie de motociclete în Pennsylvania. „Arăţi de parcă ai fi muzician” - i se adresase Eric, şi nu greşea deloc - Karl cînta în diverse trupe încă de pe la mijlocul anilor ’80. O simplă discuţie de circumstanţă avea să fie singurul rezultat al acestei întîlniri pur întîmplătoare.

În 1994 însă, după ce trupa avea să se desfiinţeze şi fusese nevoit să lucreze timp de un an de zile într-un depozit Procter & Gamble, Karl se decide să mai facă o încercare pe plan muzical şi astfel producătorul Tony Bongiovi ajunge în posesia unui material demo, pe care îl retrimite unui „grup cu vechi ştate de serviciu, care momentan caută un chitarist” (după cum avea să-i comunice lui Karl). În momentul în care era chemat să dea o probă într-un studio din New Jersey, chitaristul habar n-avea ce trupă se interesa de serviciile sale. I se spusese doar să se pregateasca pentru „cea mai grea audiţie pe care a dat-o vreodată”.

Anul 1997 aduce în sfîrşit ceea ce fanii aşteptau de atîta amar de timp - prima imortalizare pe CD a năpraznicei prestaţii live care a constituit dintotdeauna punctul forte al grupului MANOWAR. Hell On Wheels, urmat de Hell On Stage în 1999, repară pe deplin lipsa materialului live din discografia de pînă atunci a trupei, iar în plus, fanii de data mai recentă, au dreptul şi la un Best of… numit Anthology. Lucru aparte, în patru ţări europene Hell On Stage este prezentat în versiuni speciale, fiecare conţinînd, pe lîngă dublul CD propriu-zis, un bonus CD pe care figurează cîteva piese trase live chiar în ţara respectivă… şi care nu figurează în cuprinsul albumului! Pentru Germania, de exemplu, CD-ul bonus conţine Kings Of Metal, Herz aus Stahl şi Metal Warriors. Celelalte ţări care beneficiază de acest tratament special sînt Spania, Franţa şi Portugalia - ia să vedem, ghiciţi de ce?
 
Anul 2002 este o binecuvîntare pentru metalişti, fiindcă MANOWAR are încă un cuvînt de spus. De fapt, totul se transmite prin noua creaţie discografică, mult aşteptatul disc Warriors Of The World, apărut pe 25 mai. Despre acest disc, chitaristul Karl Logan vă spune absolut totul în acest Heavy Metal Magazine, cu ocazia unui interviu în exclusivitate pentru România.
 
Dacă aveţi o trupă şi vă simţiţi tari pe poziţii, puteţi încerca să vă afirmaţi la Magic Circle Records, casa de discuri înfiinţată de membrii grupului MANOWAR întru propăşirea metalului adevărat. Adresa este: P.O. Box 7214, Auburn, NY 13022, U.S.A.. Baftă!


FUNDAL LITERAR
În opinia celor care au studiat cu atenţie fanteziile eroice care abundă în textele MANOWAR, cea mai uşor identificabilă sursă de inspiraţie ar fi saga lui Conan, Conan Cymmerianul, aparţinînd lui Robert Erwin Howard. Bănuiesc că aţi făcut deja legatura cu cele două filme de mare succes - Conan Barbarul şi Conan Distrugătorul - cu Arnold Schwarzenegger în rolul titular. Ambele filme ar fi, chipurile, bazate pe cele douăsprezece cărţi scrise de Howard, însă se pare că în realitate comercialismul ieftin al acestor producţii face vraişte nu numai firul naraţiunii propriu-zise, dar mai ales spiritul ei.

Au fost destui cei care, în dorinţa de a profita de pe urma succesului filmelor, s-au apucat să preia tema în fel şi chip - în general stupid - însă cunoscătorii indică drept cea mai fidelă ilustrare în artă a imaginaţiei lui Howard piesele compuse de MANOWAR. Dintre piesele cel mai strîns legate de acest subiect se remarcă Ride The Dragon, Demon’s Whip, Secrets Of Steel, Burning şi Dark Avenger.

De fapt, saga lui Conan are indirect la bază mitologia şi istoria vikingilor, precum şi invazia acestora în Europa, în secolele VIII-X, temă pe care o regăsim în multe compoziţii MANOWAR (Kill With Power, Battle Hymn, Gates Of Valhalla, March For Revenge, Blood Of My Enemies, Black Wind, Fire And Steel, The Crown And The Ring, Hail And Kill).

În altă ordine de idei, subiectele cel mai adesea abordate în textele grupului pot fi împărţite în patru categorii:
1. Săbii-şi-vrăjitorii:
Battle Hymn; Dark Avenger; Secrets Of Steel; Gates Of Valhalla; March For Revenge; Revelation; Blood Of My Enemies; Each Dawn I Die; Kill With Power; Hail To England; Bridge Of Death; Thor; The Oath; Sign Of The Hammer; Guyana (Cult Of The Damned); Black Wind, Fire And Steel; Defender; Herz aus Stahl; The Crown And The Ring (Lament Of The Kings); Hail And Kill; Pleasure Slave; Warrior’s Prayer; Achilles; Ride The Dragon; Spirit Horse; Burning; Power Of Thy Sword; Demon’s Whip….

2. MANOWAR în slujba metalului adevărat:
Metal Warriors; Kings Of Metal; Manowar; All Men Play On 10; Fighting The World; Blow Your Speakers; Holy War; Black Arrows; Warrior’s Prayer; Warlord Wheels Of Fire; Animals….

3. Despre adevăraţii metalişti:
Metal Daze; Gloves Of Metal; Army Of Immortals; Carry On; Kings Of Metal; Metal Warriors….

4. Viaţa e cam naşpa, dar în final totul va fi OK:
Kingdom Come; Master Of The Wind; Herz aus Stahl….

 
Componenţa Manowar: Joey DiMaio (bass), Eric Adams (voce), Scott Columbus (baterie), Karl Logan (chitară).