MARKUS STAIGER - Nuclear Blast Über Alles!

Trimite acest articol unui prieten

Una dintre cele mai importante case de discuri din lume, NUCLEAR BLAST din Germania, a sărbătorit de curînd două decenii de activitate. Cu această casă de discuri colaborez încă din 1993, dintr-o perioadă cînd se afla în underground, dar dădea semne că vor veni vremuri mai bune. Ei bine, în acest moment a ajuns number one în materie de sonorităţi metalice. Responsabil de toată istoria acestei firme este Markus Staiger, şeful atotputernic, pe care l-am invitat pentru o discuţie.

 Markus, cu ce te ocupai înainte de 1987, înainte de a te duce în America, acolo unde ţi-a venit ideea să pui pe picioare această casă de discuri?
„Adevărul e pe undeva pe la mijloc. Înainte de 1987, înainte de excursia mea în America, aveam deja trei ani de activitate în domeniu. Adică pusesem pe picioare un fel de activitate de distribuţie. Eram la o şcoală de lăcătuşi mecanici şi vream să scot un ban în plus. Am început să ascult metal şi punk de la 13 ani şi eram un bun cunoscător al multor formaţii. La început a fost doar un hobby, dar, aşa cum ţi-am spus, mai făceam şi eu un ban ca să-mi cumpăr ceva discuri în plus. Părinţii mei credeau că-mi pierd timpul de pomană şi că prin muzică n-o să fac nimic. După şapte ani a început să meargă binişor, iar azi chiar bine. Nu m-am gîndit niciodată că voi ajunge aici, dar pot să-ţi spun că a fost mult de muncă. În primii 15 ani am muncit şapte zile pe săptămînă. Între timp am ajuns să am 80 de angajaţi în Germania, iar în America 40 (distribuţia din America o facem împreună cu Century Media).”

De ce te-ai orientat la început mai mult către trupele americane?
„Am început în 1987 cu trupele americane de hardcore, pentru că-mi plăceau. Aveam multe contacte în America şi acest lucru m-a ajutat enorm. Mai mult, în acele vremuri multe albume se făceau doar în America şi ajungeau în Europa numai ca import.”

Cît de greu a fost şi este să vinzi trupe europene în America?
„Foarte greu. Mult mai greu decît în Europa, pentru că americanii sînt foarte naţionalişti şi ascultă mai mult trupele lor. Totuşi avem mare succes în America cu Dimmu Borgir, Blind Guardian, Meshuggah, In Flames şi Edguy. Dar pînă să ajungem aici a durat ceva, pentru că pînă cînd trupele nu concertează des acolo nu rezolvi nimic.”

Ce te-a determinat în prima perioadă să lucrezi numai cu metal extrem?
„Cînd aveam 18 ani ascultam doar punk, hardcore, grindcore… Ceva mai tîrziu death metal. Mi-au plăcut mereu fazele dure şi mă gîndesc şi acum ce simpatice erau discurile cu Benediction, Dismember, Pungent Stench, Monstrosity, Hypocrisy sau Kataklysm. Mai mult, le găsesc şi azi geniale. Erau aşa de multe trupe bune, încît cîţiva ani m-am ocupat numai de astfel de formaţii.”

Cum ai ajuns apoi să te ocupi şi de trupe mai „omeneşti”?
„La început înclinam spre latura extremă. Am ascultat însă Nevermore şi Iced Earth şi au început să-mi placă şi astfel de sonorităţi. Am considerat heavy metal-ul tradiţional ca pe ceva de luat în calcul şi aşa am încercat cu Hammerfall, care a funcţionat perfect. Dacă mă uit acum la DVD-ul 20 Years Nuclear Blast de exemplu, sînt foarte fericit că reprezint aceste formaţii şi pot să spun că-mi plac toate. A contat mult că sînt fan al metalului şi de cîte ori am semnat un contract cu cineva m-am gîndit dacă aş cumpăra discul sau nu. Le-am ales pe cele pentru care aş fi pus banii imediat pe tejghea.”

Ce crezi că va fi popular în viitorul apropiat? Ca gen muzical?
„Greu de spus. Metalul va dăinui mereu, indiferent dacă e vorba de black, death, speed, power, gothic, progresiv etc. În acest moment nu domină nici un gen. Dacă am şti ce gen va fi popular, viaţa noastră ar fi mai uşoară şi afacerile mai sigure. Noi oricum lucrăm doar cu trupele care ne plac şi sper ca publicul să vadă asta. Per total, n-aş putea să mă plîng. Majoritatea trupelor merg bine.”

Cît durează pînă aduci o trupă în top?
„Adică pînă cînd pui pe picioare o trupă cu adevărat? Hmm, depinde. În cele mai bune cazuri, precum In Flames, Dimmu Borgir sau Hammerfall am avut noroc. La toate a mers bine din prima. Au realizat mereu bune bune, au concertat mult şi fiecare disc a însemnat un pas în faţă. Sînt însă şi trupe care, cu tot promo-ul făcut, nu merg. Nici casa nici trupa nu cîştigă şi nu e bine, dar aşa se întîmplă cîteodată în music business.”

Ce contează mai mult, să scoţi un disc bun sau să suni bine live?
„În primul rînd să ai un disc blindat de piese bune, bine produse. Normal, e important şi să susţii o activitate live bună. De exemplu Nile, Meshuggah, Dimmu Borgir sau In Flames au cîntat la Ozzfest în faţa a 250.000 de oameni (cam 15-25.000 de oameni pe concert), iar In Flames la Wacken, anul trecut, în faţa a 80.000, şi lucrurile merg bine… de la concert la concert te perfecţionezi, prinzi curaj şi vinzi mai bine.”

Aveţi multe trupe de calibru. Altele însă nu mai sînt la voi. Îmi poţi spune cum stă situaţia în acest sens?
„Cel mai important lucru pentru noi e ca trupa să fie mulţumită de munca noastră şi să-şi dorească să rămînă la noi şi după ce expiră contractul. Pentru asta facem orice, iar trupa are 100 % libertate creativă. De despărţit ne-am despărţit de Manowar şi de Danzig, deoarece contractele n-au fost puse cap la cap de ambele părţi. Lucrăm totuşi cu multe trupe de 10-15 ani, precum Benediction, Amorphis, Kataklysm, In Flames sau Hammerfall. Amorphis şi Kataklysm au scos cîte un disc la alte firme, după care au revenit la noi, pentru că şi-au dat seama că tot aici e mai bine.”

Care este după tine cea mai bună piaţă pentru metal?
„Cele mai mari sînt Germania, America, Anglia, Franţa şi Suedia, dar şi în Europa de Est se mişcă ceva.”

Aveţi probleme cu pirateria? Dacă da, ce faceţi legat de asta?
„Cele mai mari probleme sînt în Rusia şi în America de Sud. Pirateria e în floare. Se fac CD-uri pirate, se downloadează de pe Internet, dar noi în afară de a informa GEMA (ORDA de la noi n.r) nu avem ce face. Din păcate publicul nu-şi dă seama că aşa doar trupele au de pierdut, pentru că vînzînd mai puţine discuri nu pot merge mai departe.”

E important să vinzi muzică pe Internet?
„Pentru mine, ca fan, e mai important să-mi cumpăr un CD original, sau un disc, pentru că-mi place să pun mîna pe copertă, să am textele şi să ascult la calitate înaltă. Mulţi gîndesc ca mine şi mă bucur că nu sînt singur. Totuşi tehnica evoluează şi nu putem sta pe loc, aşa că la adresa www.nuclearblast.de avem un portal de downloadat, unde se pot descărca peste 100.000 de piese la un preţ redus. Bănuiesc că în viitor tot mai mulţi vor accesa Internetul şi vor downloada piese. E o modalitate mai uşoară de a pune mîna pe muzică, dar eu, adevăratul fan, trebuie să ţin în mînă CD-ul sau discul original.”

De ce nu organizaţi festivaluri Nuclear Blast în mai multe ţări?
„E dificil să organizezi astfel de festivaluri în locuri diferite. Ca să ai succes trebuie să aduci trupe mari, ele costă bani mulţi şi de aici încep problemele. Şi noi ne-am gîndit la asta, dar…”

Aţi semnat de curînd cu grupul polonez Decapitated. De ce aşa de tîrziu cu o trupă din estul Europei?
„Sînt sigur că în Europa de Est sînt multe trupe bune. Din Polonia am ales trei grupuri, printre care şi Decapitated, o trupă simpatică de death metal, care ţine pasul cu trupele de calibru, de nivel internaţional. Am ascultat ultimul lor disc şi ne-a plăcut enorm, dar din păcate bateristul trupei a decedat într-un accident de maşină şi nu ştiu ce va fi în continuare.”

Ce trebuie să facă o trupă românească pentru a ajunge să semneze cu Nuclear Blast?
„Dacă ajung pe la noi trupe româneşti care să sune bine, să fii sigur că vom semna cu ele.”

Merci şi numai bine.
„Şi eu merci pentru sprijin.”