PORCUPINE TREE - Călătorii muzicale

Trimite acest articol unui prieten

Spectrul progresiv e relativ larg. Între ce se făcea în anii ’70 şi ceea ce se face acum, diferenţa e uriaşă. Puţine trupe au reuşit să aibă ceva de spus în acest gen în zilele noastre. Cele mai multe au un sound ceva mai heavy, împăcînd astfel două categorii de public: cel progresiv şi cel metalic. Trupa de care am să mă ocup în continuare are un alt statut pe actuala scenă muzicală. Se numeşte PORCUPINE TREE, iar mentorul său este Steven Wilson.

„În primul rînd, trebuie să ştii că în istoria PORCUPINE TREE au existat două faze distincte: prima solo, iar cea de-a doua de grup. Altfel spus, PORCUPINE TREE a început ca un proiect al meu solo. Aşa au apărut primele trei albume.”

Ce-ai urmărit de fapt cu PORCUPINE TREE?
„Să pun pe note influenţele primite de la anii ’60 şi ’70 în materie de psihedelic şi rock progresiv. Am adaptat totul modului meu de acum de a vedea lucrurile şi astfel materialele au legătură cu stilul contemporan. Am vrut să creez ceva nou şi proaspăt. Pe primele trei discuri am încercat să ating acest scop şi cred că fiecare în parte a făcut un pas mic, dar important.”

Cînd ai „pornit” PORCUPINE TREE?
„La începutul anilor ’90. Aşa cum ţi-am spus, primele trei albume au fost doar albume solo. Toate instrumentele şi vocea sînt făcute de către mine, dar cu ocazia concertelor susţinute, PORCUPINE TREE a avut succes. În ’94-’95 PORCUPINE TREE a devenit o trupă adevărată. De fapt, debutul ca grup a avut loc în decembrie ’93, atunci cînd am avut prilejul să concertăm mai des şi i-am adus lîngă mine pe Colin Edwin (bass), Chris Maitland (percuţie) şi Richard Barbieri (clape). Totul a început să se dezvolte şi uşor-uşor am atins un alt nivel.”

Cînd ai început, erai foarte tînăr. Cum de ai rămas ancorat în muzica anilor ’60-’70 şi nu ai fost atras de noile sonorităţi?
„OK! Am crescut cu muzica anilor ’80. Eu consider proastă muzica acelor ani. A fost un deceniu chiar oribil din punct de vedere muzical. Poate Duran Duran să-mi fi spus ceva. Cum nu am găsit nimic interesant în acea perioadă, mi-am întors privirea spre trupele mai vechi. Spre adevăraţii eroi. Am descoperit THE DOORS şi am rămas surprins ce creativi erau muzicienii acelei perioade. Apoi am descoperit grupul german Can, pe Joni Mitchell şi pe Neil Young etc. Pentru că în anii ’80 nu s-a cîntat mai nimic, m-am văzut obligat să mă întorc în trecut. Muzica rock e foarte tînără. Are doar 50 de ani. Am fost tentat să apelez la influenţele acelei perioade, dar să le pun în practică într-un context modern.”

Poţi să-mi vorbeşti despre anii în care PORCUPINE TREE exista sub formă de proiect solo?
„Primul album l-am tras la sfîrşitul anilor ’80, în perioada în care făceam experimente şi nu aveam nici un contract. Nu-mi doream să fac cunoscută lumii muzica mea. Compuneam doar pentru mine. De plăcere. Piesele de pe albumul de debut, On The Sunday Of Life, se remarcă prin sinceritate. Nu prea au greutate, ci mai degrabă un aer de joacă. A apărut în 1991, iar în ’92 am scos un produs de o jumătate de oră, Voyage 34, pe care m-am jucat cu clapele. A ieşit un disc ambiental, un space rock album cu o tentă apropiată de efectul LSD-ului. Avînd contractul cu o casă de discuri (Delirium), mi-am zis că joaca s-a terminat şi că trebuie să iau totul mult mai serios. Al doilea disc, Up The Downstair, a fost influenţat de muzica modernă. Tot ce apăruse la acea dată în muzica pop era pe placul meu. Îmi plăcea grupul Orbital, trupele britanice de techno etc. Am preluat toate aceste influenţe, dar le-am adaptat într-o manieră în care, totuşi, sound-ul chitarei nu lipseşte. Am folosit elemente puternice din trance music. Al treilea disc, The Sky Moves Sideways, e favoritul meu. De-a lungul anilor am avut probleme în ceea ce priveşte catalogarea noastră, dar odată cu apariţia acestui album ni s-a spus că sîntem un grup de rock progresiv. Adevărat, conţine multe elemente din acest gen, dar eu zic că are şi multe alte elemente care nu intră în acest domeniu. Eu nu-l consideram rock progresiv, ci doar un rock ambiţios.”

OK ! Dacă tot te-ai apucat să-mi vorbeşti despre primele trei albume, termină descrierea şirului de produse PORCUPINE TREE.
„Primul album tras într-o formulă stabilă, ca un adevărat grup, este Signify. Are un sound tipic live, care combină rockul cu elemente avangardiste. Am lansat apoi un album live intitulat Coma Divine, produs înregistrat pe parcursul a trei concerte la Roma, în faţa a peste 5000 de spectatori. La finele lui ’97, primele trei albume au fost reeditate pentru piaţa americană. Aproape tot anul 1998 l-am rezervat pregătirii celui de-al cincilea disc de studio, Stupid Dream, care a apărut în martie ’99. A fost primul realizat pentru noua noastră casă de discuri, Snapper Music. Iar în acest an a apărut Lightbulb Sun.”

Vorbeşte şi despre acesta din urmă.
„Bine. Oamenii mă tot întreabă care sînt piesele mele preferate de pe acest disc. Întrebarea asta nu prea are sens, deoarece fiecare album PORCUPINE TREE se constituie într-un întreg. Poţi foarte bine să consideri fiecare disc o piesă unitară. Nu pot vorbi despre piesa X sau Y ca despre o compoziţie care sună aşa sau altfel. Albumul e alcătuit ca un fel de puzzle. Fiecare parte a piesei e o bucăţică a întregului. Mi-e greu să discut despre piese.”

Dar atunci cînd cei de la casa de discuri te întreabă ce piesă de pe disc vrei să figureze ca single, ce le răspunzi?
„Că nu pot să mă gîndesc la aşa ceva. Care dintre cele trei-patru minute din muzica mea să iasă afară. Să le separ de restul, de familie ca să zic aşa. De obicei, un grup compune un set de piese de trei-patru minute, după care extrage un single. La mine lucrurile stau altfel. Muzica mea e un fel de călătorie, în timpul căreia ajungi pe diferite teritorii şi îţi creează diferite stări.”

Bine, hai să revenim la Lightbulb Sun şi cu această ocazie spune-mi dacă discul are o componentă conceptuală.
„Pentru mine nu e un album, nu e nici măcar o piesă unitară, ci o bucată de muzică. Nu este deci vorba de un album conceptual, fiindcă eu consider că un material de acest tip descrie o poveste. Din punct de vedere muzical, Lightbulb Sun are o poveste, dar versurile nu. Pe de altă parte, cînd vorbeşti despre un album conceptual, versurile devin mai importante decît muzica. Atunci cînd realizezi un astfel de album, scrii o serie de piese pe care le pui în ordine pentru a descrie o poveste. Eu nu procedez aşa. Eu compun piese într-o ordine în care muzica să aibă sens.”
„Nu ştiu. OK ! Cred că dacă eşti un artist integru, trebuie să faci muzică pentru tine. În exclusivitate pentru tine. Nu o poţi face pentru altcineva. Nu poţi face muzică întrebîndu-te ce vor oamenii să audă, ce vor oamenii să fac etc. Sînt obligat să fac muzică pentru mine. Dacă, din păcate, nu interesează pe nimeni, asta e. Îmi place să fiu sincer cu mine, cu sentimentele mele, cu piesele mele. Am fost norocos pînă acum, o recunosc, deoarece toate albumele PORCUPINE TREE au beneficiat de o bună primire şi e mare lucru să poţi face ceea ce-ţi place, ceea ce simţi, fără nici o constrîngere, iar publicul să te aprecieze. Mă întrebai dacă publicul e conectat la muzica mea şi înţelege ce fac eu? Cred că da. Au venit la mine şi mi-au spus că le place foarte mult cum gîndesc. Ce fac eu e interpretabil şi cred că e bine aşa. Nu mă deranjează dacă oamenii simt creaţia într-un mod diferit de al meu.”

Există o modalitate ca oamenii să te facă să schimbi ceva în muzica ta?
„Nu, în nici un caz. Nu pot face muzică pentru altcineva. Compun într-un mod egoist, dar feeling-ul şi emoţiile cuprinse în piese nu sînt unice. Fiecare a trăit aceste stări şi de aceea mă gîndesc că mulţi vor găsi cîte ceva acolo.”

Consideri că PORCUPINE TREE se potriveşte actualei scene muzicale şi publicului contemporan sau vă lipeaţi mai bine în anii ’60-’70?
„Muzica PORCUPINE TREE nu putea exista în anii ’60-’70, deoarece conţine multe influenţe din anii ’80 şi ’90. Dacă Porcupine Tree ar fi existat, de exemplu, în anii ’70, mai mult ca sigur că nu ar fi sunat ca acum. Apoi, ai dreptate în ceea ce priveşte prezenţa noastră pe actuala scenă muzicală. Climatul actual e foarte prost pentru o trupă rock ambiţioasă. Nu ştiu cum stau lucrurile în România, dar în Anglia e catastrofal pentru orice gen muzical care nu provine din pupitrul DJ-ului sau a zonei dance. În Anglia muzica rock se află în underground şi pentru un grup ca al nostru şansa e aproape zero.”

Totuşi, aveţi un public.
„Da, cred că avem un public care ne place şi care rămîne alături de noi. Marea problemă o constituie faptul că mulţi nu pot asculta ceea ce facem noi. Nu cred că publicul e problema, pentru că ascultători s-ar găsi cu siguranţă, ci mass-media. Ea are un mod propriu de a rezolva problema publicului şi pînă cînd acest mod de lucru nu se va schimba, nu se va întîmpla nimic cu muzica rock. Noi nu sîntem difuzaţi la radio, nici la MTV şi nu se scrie despre noi în presa centrală.”

Crezi că vor veni şi vremuri bune pentru voi?
„Cred că o dată la zece ani muzica rock cunoaşte un reviriment. Revine atunci cînd nu te aştepţi şi trebuie să avem puţină răbdare.”


Componenţa Porcupine Tree: Steven Wilson (voce, chitară, pian), Richard Barbieri (clape, sintetizator), Colin Edwin (bass), Chris Maitland (baterie).

Titlurile pieselor de pe Lightbulb Sun: Lightbulb Sun; How Is Your Life Today?; Four Chords That Make A Million; Shesmovedon; Last Chance To Exit Planet Earth; The Rest Will Flow; Hatesong; Where We Would Be; Russia On Ice; Feel So Low.