PSYCHO SYMPHONY – O altă dimensiune (progresivă) a muzicii

Trimite acest articol unui prieten

PSYCHO SYMPHONY locuiesc într-o altă dimensiune, în care timpul se scurge după o altă măsură. Primul şi, pînă acum, ultimul album al trupei, a apărut în 1997, dar piesele de pe Silent Fall sună şi azi la fel de surprinzător ca în urmă cu treisprezece ani. Zilele acestea se pare însă că ceva se pregăteşte în regatul violet. O altă variantă a poveştii ar fi că PSYCHO SYMPHONY e o trupă ieşit din comun de talentată din Carei care, ca mai toţi colegii lor din România, se luptă cu problema timpului şi a banilor. Chiar şi aşa, ne-a povestit Emil Gherasim, vocalistul şi unul dintre chitariştii trupei, sînt şanse pentru un al doilea album.
 

Ce s-a mai întîmplat cu trupa de la apariţia EP-lui Schizoid încoace?
„Am finalizat nişte piese compuse mai demult, care aveau fiecare mici probleme, motiv  pentru care le-am ignorat mult timp. Unii dintre noi au avut sau mai au un job foarte încărcat, din care îşi cîştigă existenţa, lucru care ne-a făcut să muncim la muzica noastră atunci cînd avem timp cu toţii. În 2006 am început înregistrările unui promo, care la un moment dat s-a blocat din diferite motive misterioase... De la începutul anului trecut lucrurile s-au înbunătăţit, deoarece tobarul nostru, Gabi, a decis să se mute acasă definitiv din Cluj şi astfel proiectele lui cu VOICES OF SILENCE şi KNOCK OUT  au luat sfîrşit. Reuşim să ne vedem mai des la repetiţii, însă şi aşa treaba merge foarte încet. Totuşi dinamica interioară a trupei n-a dispărut, mai mult, cred că în general am evoluat foarte mult în interpretarea muzicii noastre.”
 
Aţi folosit în legătură cu muzica voastră  fraza „un mare univers pe care l-am parcurs şi ne străduim să-l parcurgem şi în continuare”. În ce stadiu se află cartografierea acestui univers?
„Este un univers imens, foarte greu de exprimat în parametri reali. Este un drum, poate, fără sfîrşit, pe care-l parcurgem. Încercăm să înţelegem multe lucruri pe care iniţial nu le-am putut înţelege şi, deoarece timpul nu prea există în acest univers, nu ne grăbim cu cartografierea lui [rîde].”
 
În legătură cu PSYCHO SYMPHONY se tot repetă concepte ca „abstract”, „suprarealist”, „bizar”. Din partea voastră este vorba şi de influenţa unor modele literare sau este pur şi simplu modul vostru de a vedea lumea?
„Sînt multe scrieri superbe, unele dintre ele probabil ne-au influenţat oarecum, altele mai puţin, însă în cazul nostru toate astea au o importanţă minoră. Pe vremuri, se vorbea de noi de multe ori ca de nişte extratereştri muzicali, deşi nu era cazul, pentru că n-am făcut nimic altceva decît că ne-am exprimat prin muzică în felul nostru cel mai bun. În limitele posibilităţilor, desigur. Ulterior, am realizat că muzica noastră poate fi într-adevăr caracterizată ca fiind «abstractă, suprarealistă, bizară» etc. şi, încet, ne-am obişnuit cu acest aspect.”
 
Avînd în vedere caracterul, să zicem „dificil”, al muzicii voastre, crezi că orice concesie făcută accesibilităţii e un compromis ce trebuie evitat?
„Muzica noastră este, într-adevăr, considerată deseori extrem de dificilă, greu de înţeles, unii considerînd poate că în această situaţie nu mai are rost să încerci să înţelegi, să depui nişte eforturi pentru a te apropia de ea. Cu toate acestea, uneori ceva care pare foarte dificil este de fapt un lucru simplu de tot. Şi invers [rîde].”
 
Faptul că din 2002 n-a mai apărut nici un material înregistrat are doar cauze materiale sau şi de altă natură?
„Aşa cum am amintit, în 2006 trebuia să iasă un material promo pe cont propriu, însă înregistrările s-au blocat din diferite motive ciudate, iar timpul a trecut şi ne-am trezit cu nişte fişiere pe calculator care nu folosesc la nimic. De data asta nu cred că problema a fost doar de natura materială, însă ar fi greu de găsit răspunsul corect. Uneori ni se întîmplă chestii ciudate, pe care nici noi nu le înţelegem [rîde]. Important este doar că avem piese noi şi lucrăm în continuare. Cei care ne-au văzut în concerte în ultimii ani ştiu foarte bine că piesele noi din playlist-ul concertelor, cum ar fi Abyss, Instru-Mental, Negative Space sau Fever nu figurează pe nici unul dintre cele două apariţii discografice ale noastre. Dacă toate merg bine, poate reuşim să le înregistrăm, mai mult, să le şi introducem pe un disc oficial.”
  În ceea ce priveşte numărul nu foarte mare de concerte, care e explicaţia?
„Numărul concertelor pe care le dăm cred că este foarte OK în situaţia în care n-avem nici măcar un manager. Norocul nostru este de fapt că totuşi mai există interes faţă de muzica noastră, atît din partea organizatorilor, cît şi din partea publicului.”
 
În anii ‘90, cînd aţi început voi, nu prea exista Internet. Acum, că există, aveţi oarece idee despre circulaţia numelui PSYCHO SYMPHONY în străinătate?
„Internetul a schimbat multe. Din 2005 avem site-ul oficial psychosymphony.ro unde avem un întreg arsenal de critici şi relatări despre noi, extrase de pe alte site-uri de specialitate din lume, ceea ce arată oarecum şi circulaţia numelui trupei pe Internet. Pe MySpace, la fel, ne-au contactat mulţi şi şi-au exprimat părerile. Deşi în cazul nostru nu cred că şi-a făcut efectul dorit, trebuie să recunoaştem că fără Internet ar fi fost mai greu. Să nici nu mai vorbesc de site-urile rock / metal de specialitate din ţară care, iarăşi, sînt un ajutor imens pentru o trupă, dar la fel şi pentru public. Însă, ca o paranteză legată de acest subiect, adevărata schimbare adusă de Internet este schimbul foarte rapid de informaţie, care uneori mi se pare de-a dreptul şocant.”
 
Folosindu-vă de aceste posibilităţi de comunicare, n-aţi încercat să obţineţi un contract cu o casă de discuri de afară?
„Au fost vremuri cînd ne doream foarte tare un contract de disc. În ultimii ani însă, lucrurile stau altfel. Contractul de disc este un subiect foarte delicat. Gîndindu-mă cu mintea unui producător, n-are rost să scoţi pe piaţă un disc cu o muzică ce se va vinde într-un număr atît de mic, încît nici măcar cheltuielile de înregistrare / multiplicare nu ţi le recuperezi. Mai mult, producătorul sau casa de discuri vor să cîştige bani din asta. Ei nu sînt instituţii caritabile, sînt oameni de afaceri care au şi ei interesele lor. Să faci bani din muzica noastră este aproape imposibil. Dacă am fi vrut foarte tare, am fi avut deja semnat un contract, dar, crede-mă, situaţia noastră nu s-ar fi schimbat cu nimic. Să nici nu mai vorbesc de piraterie, care scade şi mai mult şansa rentabilităţii editării unui disc. Deşi sîntem foarte deschişi în această privinţă, nu văd nici cea mai mică şansă de a semna pe viitor un contract de disc.”
 
Că veni vorba de piraterie, nu consideraţi că ar fi util să faceţi, după atîţia ani, albumul Silent Fall accesibil gratis pe Internet?
„Ideea este superbă, însă nu prea are sens, pentru că oricum, cine vrea să caute varianta gratuită o va găsi cu siguranţă, iar cei care-şi doresc acest CD ne vor contacta, aşa cum s-a întîmplat şi pînă acum.”
 
Din punct de vedere muzical, cum vedeţi albumul Silent Fall după atîţia ani?
„La vremea respectivă, Silent Fall ne-a depăşit total din punct de vedere al posibilităţilor de atunci. Nu este întîmplător că unele piese de pe Silent Fall sună mult mai bine în condiţiile tehnice de astăzi. La fel şi în interpretare, abia în ultimii ani am înţeles anumite aspecte importante. A fost ceva ce ne-am dorit foarte tare undeva în trecut şi chiar şi în condiţii modeste am reuşit să-l ducem la bun sfîrşit.”
 
Printre influenţele voastre numiţi în general trupe din anii ‘80 şi ‘90. Ce formaţii v-au atras atenţia în ultimul deceniu, ca reprezentînd „viitorul muzicii progresive” sau pur şi simplu ca lucruri plăcute de ascultat?
„Eu în ultimii ani sînt foarte impresionat de trupe precum PRESENT, UNIVERS ZERO, SLEEPYTIME GORILLA MUSEUM, ART ZOYD, THINKING PLAGUE, BIRDSONGS OF THE MESOZOIC etc., adică aşa-numitul avant-prog rock. Asta nu reprezintă neapărat viitorul muzicii progresive, deşi avangarda de obicei arată drumul generaţiei tinere şi e posibil să o inspire în mod pozitiv. Nu în ultimul rînd, mai şi sună superb!”
 
Doamne, ai reuşit să faci o listă de trupe de care n-am auzit niciodată…
„Apoi, în afară de anii '80-'90, mai e şi un 70, care, cel puţin mie, mi-a marcat gîndirea muzicală. În ultimul deceniu eu văd o evoluţie descendentă în muzicile progresive, mai ales în rock / metal. Nu văd idei muzicale geniale, lucrate cu fantezie. Văd şi aud însă o groază de banalităţi, neo-metale fără sens, fără nici cea mai mică străduinţă către originalitate. Desigur, asta nu se referă la toate trupele, din cînd în cînd mai apar şi excepţii [rîde].”
 
Cam aşa. Pe voi însă ce vă inspiră zilele acestea să scrieţi muzică şi texte?
„Uneori mă inspiră tot ceea ce mă înconjoară, dar nu sînt sigur că vreau să aud şi să văd rezultatul astfel creat. Alteori simt că sînt înconjurat de o lume din plastic, care în mod sănătos n-are cum să mă inspire în nici un fel, eventual în mod negativ. Trebuie să fiu foarte precaut, să mă ţin la o distanţă cît se poate de mare de idioţeniile societăţii în care trăiesc.”
 
Spuneai adineauri că aveţi piese noi. Cum ar trebui să ne imaginăm albumul viitor?
„Avem desigur multe în minte, dar rămîne de văzut ce se va realiza din toate astea. Albumul nostru viitor, dacă va fi, va trebui să vi-l imaginaţi în felul vostru, nu avem cum să dăm reţeta potrivită în acest sens. Probabil că va conţine piesele amintite şi încă vreo cîteva mai noi, dar stilistic va fi în general în aceeaşi manieră pe care o cunoaşteţi foarte bine”.
 
În „civil” la ce concerte îţi place să umbli? Care a fost, să zicem, ultimul concert la care ai fost?
„Umblu foarte rar la concerte, cred că nu este nevoie să explic de ce. În primul rînd, o dată la zece ani am şansa să văd o trupă preferată undeva prin zonă, iar pe de altă parte nu sînt deloc mulţumit de sunetul de la concerte. Am ajuns să umblu la concerte cu căşti de protecţie ca să nu-mi distrug complet auzul. Aşa că mai bine caut să văd altfel de evenimente, mai puţin metal şi rock, mai degrabă muzică exprimentală şi de avangardă. Din păcate, pe la noi mai rar poţi vedea aşa ceva. Totuşi, anul trecut am avut parte şi de nişte metale preţioase. Am putut vedea VOIVOD, CYNIC şi două trupe legendare din Ungaria, reunite pentru prima dată după aproximativ 15 ani de pauză. E vorba de SLOGAN şi THE BEDLAM. SLOGAN este una dintre trupele maghiare care ne-au influenţat atît de mult, încît la recitalul nostru de la Sziget din 2003 de la Budapesta am şi cîntat un cover SLOGAN, piesa Art of Ego.”
 
Dacă ar fi să înregistraţi un album de cover-uri, ce piese ar conţine?
„Cîte o piesă de la fiecare trupă preferată de noi.”
 
Albumul anului 2009?
„PRESENT - Barbaro (ma non troppo).”
 
Mulţumesc pentru interviu şi toate cele bune pe mai departe!
„Mulţumim şi noi pentru posibilitate şi pentru suport!”