RIOT - Nimic planificat

Trimite acest articol unui prieten

După aproape 25 de ani de activitate, grupul american RIOT a rămas nealterat. Heavy power-ul melodios al trupei lui Marc Reale este valabil şi în zilele noastre, iar Sons Of Society este cel mai bun exemplu în acest sens. Pentru interviul cu HMM, doi dintre muzicienii de la Riot au fost pregătiţi să răspundă: Marc Reale şi Mike Dimeo.

Marc, eşti pregătit pentru interviu?
„Da. Spune-mi ce mai e prin Transilvania.”

Eu zic că bine.
„O.K. Trebuie să vin odată în vizită la voi.”

Te aştept, dar pînă atunci, nu-ţi rămîne decît să-mi spui cît mai multe despre acest ultim disc Riot. Dacă nu-mi spui, nu te las să intri în ţară (ha! ha! ha!).
„Cu ce vrei să încep?”

Cu ce vrei.
„După ce am terminat turneul cu Virgin Steele, în 1998, în august, am început înregistrările noilor piese. Nu am avut timp să înregistrăm tot albumul aşa că am tras doar o parte, restul fiind finalizat în decembrie ’98 - ianuarie ’99.”

Pînă cînd vom aprofunda mai mult acest ultim disc, vorbeşte-mi puţin, te rog, despre activitatea voastră live din ultimul an şi care au fost reacţiile la Inishmore?
„Publicul l-a primit cu multă căldură, iar presa a fost mai bună decît ne aşteptam. Cred că am făcut o bună impresie şi am fost solicitaţi să cîntăm în multe festivaluri importante. Un exemplu este Wacken Open Air ’98. Ne doream de mult să cîntăm acolo şi iată, Inishmore ne-a dat dreptul să fim prezenţi pe scena acestui celebru festival. Aşa cum ţi-am spus, am mai efectuat multe turnee apreciate, un bun exemplu fiind cel alături de Virgin Steele.”

Sons Of Society a fost tras în două etape. Descrie-mi cum aţi lucrat la acest disc şi cine şi-a adus cea mai importantă contribuţie la realizarea lui?
„Majoritatea pieselor sînt concepute de mine şi de Mike Dimeo. De asemenea Mike a scris majoritatea versurilor, iar conceptul muzical îmi aparţine. Totuşi nu pot neglija aportul celorlalţi, care au venit cu idei şi fiecare dintre ei a finisat frumos ideile de bază. Noile piese continuă tradiţia de pe Inishmore, din punct de vedere muzical. Sînt melodii cu un tempo atît aşezat, cît şi alert. Formulele melodioase seamănă cu cele de pe precedentul disc. Versurile au legătură cu ce se întîmplă acum, în sensul că descrie viziunea noastră asupra guvernului american, care ar trebui să privească lucrurile altfel o face în prezent. Coperta discului descrie perfect viziunea noastră. Nimeni nu are nimic împotriva faptului că guvernul american este puternic şi influent, dar asta nu înseamnă că trebuie să se manifeste distructiv şi să apeleze la forţă cînd trebuie să rezolve o anumită situaţie.”

În mare am înţeles şi sînt de acord cu voi. Totuşi, dacă ai prezenta în cîteva cuvinte toate piesele de pe Sons Of Society, am putea înţelege mai bine întregul concept.
„Am înţeles. Snake Charmer prezintă o idee care mi-a venit cînd albumul era aproape gata. Un prieten de-al meu înregistra un demo într-un studio şi lucra cu un instrument indian numit tambour. Mi s-a părut interesant să introduc şi eu pe disc aşa ceva. L-am chemat în studio şi a venit cu tot felul de instrumente indiene. Totul a fost mai mult o improvizaţie, dar a ieşit O.K. pentru introducere. On The Wings Of Life: o piesă Riot caracteristică ultimilor zece ani. Se bazează pe colaborarea celor două chitare, care aduc în prim plan un tempo ridicat. Similară acesteia, Sons Of Society are o structură diferită a armoniei vocale. Este o piesă ritmată şi conţine cîteva elemente nemaintîlnite la noi pînă acum. Twist Of Fate a fost scrisă în trei (eu, Dimeo şi Flyntz). Destul de diversă faţă de restul melodiilor de pe disc, dar adaptată sound-ului nostru. Bad Machine are un feeling rock şi diferă puţin de stilul nostru. Respiră un aer modern şi iese destul de mult în evidenţă. Cover Me: o bucată lentă, cu tentă blues. Atmosfera este emoţională şi are un iz Led Zeppelin. Dragonfire aduce mult cu stilul nostru de pe discul Thundersteel, apărut în 1988. O piesă heavy. The Law: o melodie rock scrisă tot în formula de trio de care am spus puţin mai devreme. Time To Bleed este piesa mea favorită. Are o orientare hard rock, care se aseamănă cu primele două-trei melodii de pe disc. Textul a ieşit foarte bine şi, în general, piesa sună brici. Somewhere: compusă de Pete Perez şi Dimeo. Heavy metal ca la carte. Chiar dacă Pete cîntă la bass, el a scris partea de chitară solo. Promises: compoziţie scrisă de tandemul Dimeo/Flyntz. O piesă tradiţională de heavy metal melodios. Se înscrie în clişeele obişnuite, dar are un touch misterios.”

În primii ani, heavy metal-ul propus de voi era în forţă. De ce nu aţi revenit la acea manieră şi continuaţi să fiţi melodioşi?
„Totul a venit normal. Nimic planificat. Practic, eu şi Dimeo stăm şi concepem în primul rînd melodia. Înainte ca piesa să fie făcută. Noi punem bazele şi apoi intră în calcul şi ceilalţi. Şi înainte eram melodioşi, dar aranjamentul suna ceva mai heavy. Ceea ce facem acum este stilul grupului Riot de zece ani încoace.”

Îmi spuneai mai devreme că Sons Of… este o continuare a lui Inishmore. Să înţeleg că Sons Of… conţine piese realizate în perioada lui Inishmore sau că o parte dintre piesele de pe noul album nu au avut loc acolo?
„Ei bine, tot ce există pe Sons Of… este nou. Din punct de vedere muzical, materialele merg pe linia lui Inishmore, dar asta nu înseamnă că datează din acea perioadă. Tot ce am preluat de la Inishmore a fost armonia şi melodicitatea. Pe de altă parte, cu excepţia piesei Cover Me, care aminteşte de prima etapă din cariera noastră, restul e nou. Noi folosim acum o formulă clasică de compoziţie, care ne avantajează.”

În biografia voastră realizată de Metal Blade scrie că o dată cu Sons Of… aţi început un nou capitol în istoria voastră.
„Ei bine, e adevărat. Istoria trupei e una complicată. Am avut o grămadă de probleme, schimbări de componenţă etc. De-a lungul anilor am făcut multe greşeli şi nu am ştiut să beneficiem de anumite situaţii care ne-ar fi adus multe avantaje. Pe de altă parte nu prea au existat oameni care să ne susţină şi de aceea am dispărut şi am reapărut de cîteva ori. Totuşi chiar şi în aceste condiţii am reuşit să păstrăm aproape de noi o grămadă de fani.”
Mike Dimeo: „Lenţi, cum e pe la voi cu metalul?”

Aşa şi aşa.
„Te-am întrebat, pentru că nu am auzit niciodată un grup romînesc, iar dorinţa noastră e să venim şi pe la voi.”

Public avem, trupe mai puţin, dar venirea voastră nu ar strica deloc. Crezi că Sons Of Society e albumul Riot care merită o atenţie deosebită şi că el poate fi comparat cu produsele mai vechi, gen Fire Down Under, de exemplu?
„Întotdeauna am dorit să ridicăm nivelul calitativ al pieselor. Normal, între Fire Down Under şi acesta din urmă există mari diferenţe.”
Mike Dimeo: „Diferenţa dintre Fire Down Under şi ultimul disc are următoarele cauze: Fire Down Under a fost tras într-o altă componenţă şi în alte vremuri. A fost primul album Riot şi a adus un concept bine definit şi o direcţie muzicală clară. Dar, bineînţeles, asta s-a întîmplat în 1981, iar acum sîntem în 2000. Fire Down Under e un album hard rock, cu aranjamente simple, care a lovit direct, iar Sons Of Society, un disc rock/ power metal, cu aranjamente un pic mai complexe şi mai gîndite. Pe de altă parte, acum Riot are o altă componenţă şi alte viziuni.”

Ce v-aţi dorit să iasă cel mai mai bine şi v-a ieşit?
„De fiecare dată cînd urcam pe scenă, încercam să vedem ce piese se bucură de cel mai mare succes. Atunci cînd am intrat în studio, am dorit să ţinem cont de acest aspect şi să realizăm melodii pe care publicul să le guste în concerte. Cred că Sons Of Society abundă în asemenea compoziţii şi asta contează cel mai mult. Acest aspect ne mulţumeşte pe deplin.”

Sînteţi o trupă veche în materie de metal. Mă refer acum la teritoriul american. Cum vă merge pe acolo?
„A început să fie mai bine. Se organizează mai multe turnee şi, foarte interesant, de către trupe de la începutul anilor ’80. Rockul a început să devină din ce în ce mai popular şi m-aş bucura dacă găştile tiner e s-ar axa mai mult pe acest gen. Pentru noi e bine, dar aşteptăm să fie şi mai bine.”

Ce trupe tinere te-au impresionat în ultima vreme?
„La Wacken ’98 am avut ocazia să văd la lucru multe trupe, dar cele care m-au impresionat au fost Primal Fear şi Hammerfall.”

Mai ai timp acasă să asculţi metal?
„Da. Ascult tot timpul şi ascult tot. Îmi place orice fel de metal, chiar şi cel mai greu. În special bunii instrumentişti şi trupele care cîntă din inimă şi pun suflet. Mă refer aici la grupuri gen Judas Priest, Rainbow, Thin Lizzy etc.”

De mulţi, mulţi ani, scena europeană este mult mai deschisă pentru metal în comparaţie cu cea americană. Care e cauza în opinia ta?
„Show business-ul american este foarte puternic. La fel şi mass-media. Acestea controlează totul, pentru că avînd banii în mînă dictează curentul muzical. Din păcate casele mari de discuri au neglijat în ultimii ani adevăratele valori rock şi au adus în prim-plan trupe mediocre, care nu au rezistat mai mult de doi ani. Orice impuls e binevenit, dar dacă grupul nu are o bază solidă, nu o poţi susţine la infinit. De aceea standardul muzical din ultimii ani e aşa de scăzut în comparaţie cu anii trecuţi. Tinerii din America se uită la MTV şi cred că trupele difuzate acolo sînt cele de bază. Ceea ce nu-i adevărat. În Europa lucrurile stau altfel şi mă bucur că măcar aici oamenii îşi mai pun mintea la contribuţie.”

Cum e pentru o gaşcă din vechea gardă competiţia cu o trupă tînără?
„Normal, nu e uşor. Fiecare generaţie are idolii ei. Casele de discuri americane ştiu că majoritatea celor care cumpără albume sînt tineri. De aceea trupele tinere sînt mai apropiate de gustul tinerei generaţii şi cunosc foarte bine ce cer aceştia. Oricum trupele vechi au o consistenţă şi o experienţă mai mare ceea ce dă un sentiment de siguranţă pe scenă. Bineînţeles, greutatea cea mai mare pentru un grup vechi e diferenţa de vîrstă dintre acesta şi public. Oricum e bine că trupele vechi sînt încă în activitate şi pot concerta în faţa tinerilor, pentru că grupurile noi care cîntă alături de acestea primesc un imbold şi o siguranţă mai mare pe scenă şi pot fura de la cei bătrîni calitatea spiritului.”


Componenţa Riot: Mike Dimeo (voce), Mark Reale (chitară), Mike Flyntz (chitară), Pete Perez (bass), Bobby Jarzombek (baterie).