ROMA AMOR - „Cînd te gîndeşti la muzica italiană, te gîndeşti la musica lirica”

Trimite acest articol unui prieten

Concertul ROMA AMOR va fi o experienţă interesantă pentru rockerii prezenţi la a treia ediţie a festivalului Dark Bombastic Evening, căci muzica formaţiei italiene este cît se poate de îndepărtată de metal. Sau de rock. ROMA AMOR vine de altundeva. Minimalismul muzical practicat de trupă este celebrarea regăsirii unor rădăcini mai pure. Cei prezenţi la Dark Bombastic Evening vor avea o experienţă interesantă, pentru că ROMA AMOR este o formaţie interesantă.

Aţi declarat într-un interviu că unii dintre voi vin dinspre scena „punk 77–new wave”. Ai putea să-mi spui cîte ceva despre asta.
„Avem într-adevăr amîndoi ceva experienţă pe scena new wave. Am crescut ascultînd formaţiile scenei new wave de la sfîrşitul anilor ‘70 şi de la începutul anilor ‘80. Euski, de exemplu, a avut un proiect în cadrul căruia a înregistrat nişte chestii electronice, dar mai mult pentru propria ei plăcere. Candela a fost, pe post de vocalist, membru activ în cîteva formaţii punk 77 şi new wave. A fost cu mult timp în urmă, a fost o experienţă formatoare, dar s-a încheiat odată cu anii adolescenţei. Acum nimeni nu-şi mai aminteşte de acele formaţii. Încercăm însă să păstrăm în ROMA AMOR tot ce-a fost important în trecutul nostru muzical, pe care-l considerăm un trecut împlinit, dar o fază încheiată.”
 
Dacă tot sîntem la subiect, poţi vorbi puţin despre undergroundul muzical italian?
„Undergroundul italian reprezintă o parte semnificativă din scena muzicală italiană. Cum se întîmplă mai peste tot, nici noi nu prea avem case de discuri interesate să investească bani şi energie pentru susţinerea noilor artişti, aşa că aceştia sînt nevoiţi să găsească modalităţi alternative de a se exprima şi de a se face cunoscuţi. Este foarte greu să vorbesc despre asta, subiectul este unul foarte vast şi complex.”
 
Cînd aţi ales numele formaţiei, nu v-a deranjat că mai există o trupă numită ROME, care cîntă în plus o muzică nu radical diferită de a voastră?
„ROME şi ROMA AMOR nu sînt acelaşi nume şi, oricum, e greu să găseşti un nume care să nu semene cu nici unul dintre cele folosite deja. Nu ne-am gîndit deloc la ROME cînd ne-am ales numele. Roma Amor mai este titlul unei piese fabuloase de Married Monk, dar nici asta n-a contat. Ne-a plăcut ideea că în istoria veche a oraşului Roma pronunţia numelui era interzisă. Au circulat nume secrete ale oraşului. Unul era Flora, altul Valentina, dar cei mai mulţi istorici consideră că adevăratul nume secret al oraşului a fost Amor, care este desigur Roma citit invers. Interesant că şi în sîrbă cele două cuvinte se află în aceeaşi relaţie: Rim (Roma) şi Mir (pace). Mai mult decît atît, dragostea este un element esenţial al muzicii noastre – dragostea în toate în aspectele ei, dar mai ales în cele întunecate.”
 
Îmi dau seama că e o întrebare cam tîmpită, dar de ce sînt atît de scurte albumele voastre?
„Euski e scundă şi îi place ca şi albumele ei să fie scurte [rîde]. Dincolo de glumă, lungimea unui cîntec sau a unui album nu ne-a preocupat niciodată cînd am compus sau am înregistrat muzică. Important e să te exprimi într-un mod care te satisface, nu să o faci într-un anumit număr de minute.”
 
Aţi spus într-un interviu că preluările de pe albumul de debut sînt un „manifest” al sentimentelor şi al intenţiilor voastre muzicale. Un manifest pentru ce, mai exact? Şi cum se face că pe al doilea album n-a mai ajuns decît un cover David Sylvain?
„Cu primul nostru album am încercat într-o oarecare măsură să ne prezentăm publicului. Am vrut să oferim o imagine nu numai a noastră, ci şi a trecutului nostru. Selecţia a fost foarte grea, deoarece sînt multe cîntece pe care le iubim. Nu se poate însă ca fiecare album să fie un manifest. Al doilea album este un studiu al elementului feminin în istoria Romagnei. Am explorat adică un segment al tradiţiilor noastre. Nightporter e un cîntec foarte important pentru noi. Este vorba acolo de o femeie, aşa că am crezut că ar merge bine cu albumul.”
 
Ai putea să-mi explici, te rog, relaţia voastră cu limba engleză? Vreau să spun că aţi înregistrat pentru primul album o piesă de Jacques Brel în engleză, nu în franceză. Apoi, în afară de cîntecul amintit al lui David Sylvain, engleza a dispărut complet de pe al doilea album.
„Motivul pentru care am înregistrat Next în engleză este că Euski a auzit prima dată acel cîntec pe albumul Jaques al lui Marc Almod. Ar mai fi apoi versiunile lui Gavin Friday şi Scott Walker. A fost cu mulţi ani în urmă, dar a rămas o amintire frumoasă pentru ea, aşa că am vrut să păstrăm acel sound. Ne place să ne jucăm cu limbile şi să folosim cît mai multe putem. Ultimul nostru proiect abordează poveştile unor femei reale sau legendare, o parte a tradiţiei noastre, ceea ce ne-a condus înapoi la dialectul acestei tradiţii. Pe următorul nostru album vor fi cîteva cîntece în franceză, deoarece atmosfera lui va trimite la epoca chasonniers-ilor francezi.”
 
Aţi vorbit despre influenţele tale muzicale, însă niciodată n-am auzit menţionat numele lui Fellini. Sînt curios, aşadar, reprezintă el o influenţă pentru voi?
„Poate că motivul pentru care n-am vorbit de el e că-l considerăm pe Federico Fellini o influenţă “naturală”. Este atît de apropiat de noi, încît nici nu ne mai gîndim la el. Fellini provine din regiunea noastră, din Romagna. În cel mai faimos film al său, Amarcord, titlu care în dialectul nostru înseamnă Îmi amintesc, există o imagine a Romagnei din acele timpuri şi cred că acordeonul lui Candela este capabil să redea amintirea acelei imagini - mai ales într-un cîntec, ce va apărea pe următorul nostru album. Asociaţia cu Fellini a mai fost făcută într-un program de radio din Buenos Aires, Radio Cultura, ce a avut ca temă Italia”.
 
Din cîte ştiu – şi corectează-mă dacă greşesc – cel de la Dark Bombastic Evening 3 va fi primul vostru concert în România. Ce ştiţi sau ce vă interesează în legătură cu România?
„Tot ce ştim despre România este rezultatul relaţiei noastre cu oameni care provin de acolo – prieteni, elevi – căci amîndoi lucrăm la şcoală, părinţii elevilor. Ştim că este o ţară magică şi cunoaştem cîteva legende româneşti. Dar va fi prima dată cînd vom cînta în România şi ne bucurăm foarte mult de participarea la festival.”
 
Nu păreţi să aveţi mult de-a face cu metalul, dar deoarece Cartea de Nisip este un site de metal, am să te întreb: ce zici de faptul că la festivalul Dark Bombastic Evening 3 veţi împărţi scena cu formaţii metal? Este prima oară cînd se întîmplă?
„Nu este prima dată, s-a mai întîmplat de exemplu la Menuo Juodaragis în Lituania. A fost întotdeauna pentru noi o ocazie de a asculta muzică nouă, de a întîlni şi cunoaşte oameni noi, de a experimenta lucruri noi.”
 
De ce crezi că Italia n-a avut niciodată o formaţie rock cu adevărat mare sau importantă sau măcar cu mare succes pe plan internaţional? Să uităm pentru moment de Eros Ramazzotti.
„Tradiţia muzicală italiană n-a avut niciodată prea mult de-a face cu rockul. Cu toate astea, Italia a avut momentul ei în muzica rock, un moment foarte interesant, de altfel. Poate n-o să mă crezi, dar în anii ‘60 existau formaţii engleze care cîntau cover-uri ale unor piese italiene. În anii ‘70 rockul progresiv a fost de asemenea explorat cu seriozitate. Dar Italia are în general alte rădăcini muzicale. Cînd te gîndeşti la muzica italiană, te gîndeşti la musica lirica interpretată în teatre, la operetă, cabaret, la muzica populară tradiţională, eventual la compozitori ca Ennio Morricone, care a compus sountrack-uri pentru filme celebre, sau ca Luciano Berio, care a compus muzică avangardistă şi electronică. Au mai exista apoi jazzul italian şi marii compozitori ai anilor ‘60, chansonnieri italieni precum Frabrizio De Andre sau Franco Battiato şi aşa mai departe. Istoria muzicii italiene este prea lungă pentru a o rezuma aici. Apoi, pentru anumite ţări e destul de greu să-şi răspîndească muzica în străinătate, nu-i aşa?”