SILENTIUM - Plăcerea de a fi depresiv

Trimite acest articol unui prieten

Mărturisesc că pînă în urmă cu o lună şi ceva, titulatura SILENTIUM îmi era necunoscută. În momentul cînd am primit Infinita Plango Vulnera mi-am dat seama că finlandezii nu glumesc şi că în mintea lor stă ascunsă o muzică fină şi elevată. Gothic metal-ul propus de Silentium este pe gustul tuturor şi astfel am decis să port o convorbire cu Sami, clăparul care oferă multă armonie acestui prim produs al trupei.

„Ideea ne-a aparţinut mie şi basistului Matti. Ne propusesem să formăm un grup de metal cu vioară. Am pornit la drum în decembrie ’95, după ce am dizolvat Funeral (death/gothic), dar bazele trupei Silentium au fost puse în ianuarie ’96. L-am găsit pe violonistul Jani chiar în oraşul nostru şi apoi ni s-au alăturat Toni, Juha şi Jari. Am început să interpretăm cover versions, dar pentru că vroiam să cîntăm serios, ne-am apucat să compunem propriile piese.”

Ce găşti v-au determinat, din punct de vedere muzical, să vă ocupaţi de acest gen?
„În primul rînd My Dying Bride. După aceea Paradise Lost, Anathema şi trupe de acest gen. Nu pot numi doar un singur grup care ne-a influenţat 100%.”

E un lucru stabilit încă de la început ca o trupă din nordul Europei să intre în prima fază pe coordonatele metalului extrem?
„Nu e obligatoriu, dar în cazul nostru, totul a pornit din inimă. Nu ne plac fazele rapide, ci cele aşezate, dar extrem de heavy, iar atmosfera să fie tristă, chiar depresivă. Ceea ce caracterizează perfect muzica noastră e tristeţea, care dă emoţii puternice şi duce ideile noastre înspre culmi înalte. Sîntem morţi după muzica tristă şi cred că nu am putea trăi fără ea.”

Aţi avut schimbări în componenţa trupei?
„Cu excepţia bateristului, sîntem ca la început. În prima formulă a fost Jari, acum a venit Jan.”

Dar se aude şi o voce feminină…
„Da. Acum un an şi jumătate am vrut să încercăm să dăm muzicii noastre un aer mai cald şi mai sentimental şi am adus-o pe Tiina. A ieşit bine şi am decis să o păstrăm.”

Puţin mai devreme mi-ai vorbit despre tot felul de trupe care v-au influenţat în anii trecuţi, dar nu ai adus aminte de un Sentenced sau Amorphis, găşti de calibru în domeniu şi chiar de-ale voastre.
„Adevărat, sînt găşti importante şi nu pot să nu recunosc că ele ne-au atras privirea şi urechea.”

Cum v-aţi descurcat în zona underground?
„Foarte bine. De exemplu, anul în care am scos caseta demo Illacrimó, 1996, s-a dovedit excelent pentru noi. Reacţiile au fost cu totul deosebite. Toate casetele s-au vîndut şi chiar şi acum mai primim scrisori din toată lumea care ne felicită pentru acel produs. Cred că primul demo a fost cel mai important pas al nostru de pînă acum. Pot să-ţi spun că în Finlanda scena underground este foarte puternică şi astfel nu ne-a fost greu să răzbatem.”

Ce-aţi mai făcut după Illacrimó?
„Nu prea multe, pentru că pînă prin primăvara lui ’98 o bună parte dintre muzicieni, patru, au servit patria. În aprilie ’98 am început să repetem intens şi după cîteva luni am înregistrat un EP numit Caméne Misera, pe care am inclus şase piese.”

Bine. Am ajuns şi la albumul de debut, Infinita Plango Vulnera. Spune-mi dacă pe acest disc aţi introdus ceva material de pe mai vechile realizări?
„Tot ce auzi pe acest album de debut e numai material nou. Am procedat aşa deoarece nu voiam să vindem încă o dată piesele vechi celor care au cumpărat primele noastre produse.”

Dar din punct de vedere muzical? Aţi rămas la fel sau aţi mai schimbat cîte ceva?
„Nu am schimbat nimic. Aşa cum am început în 1986, aşa am rămas şi acum.”

Ce ai de spus despre Infinita…?
„Muzica e tristă, lentă, nu foarte lentă, dar nici alertă. Vioara colorează complet atmosfera pe care o degajăm. Versurile nu te pun mult la gîndit, dar nici nu pot să-ţi dau mai multe detalii, deoarece ele sînt scrise de Matti. Sînt dark, dar nu satanice. Descriu momentele negre din viaţa omului.”

Chiar, de ce sînteţi aşa de trişti?
„Ei bine, nu ştiu. Aşa vine. Poate e vorba de ceva mai adînc. Cînd aşterni pe hîrtie astfel de subiecte te desparţi de această stare, dar doar pentru moment, pentru că dacă aşa simţi, cu astfel de stări trăieşti tot timpul.”

Crezi că poporul finlandez este un popor trist?
„Nu, deloc. Cred că iernile lungi şi geroase îi fac pe oameni să gîndească trist şi depresiv, dar ei ca oameni nu sînt aşa. Cred că iernile dau această imagine dark.”

Cu ce vă puteţi lăuda voi legat de Infinita… în comparaţie cu alte CD-uri de gen?
„Cred că toată lumea ascultă cu plăcere acest album. Fiind al nostru, îmi e greu să-ţi descriu în cuvinte ce simt. Faptul că eu cred că sună bine, e îndeajuns pentru mine.”


Componenţa Silentium: Sami Boman (clape), Matti Aikio (voce, bass), Toni Lahtinen (chitară), Tiina Lehvonen (voce), Juha Lehtioksa (chitară), Jani Laaksonen (vioară), Janne Ojala (percuţie)

Titlurile pieselor de pe Infinita Plango Vulnera: Solicitude; Forever Sleep; Redemption; Autumn Heart; Whatever The Pain; Maiden Of The Forest; Requiem; With Blood Adorned; At The Dawn I Wept; Solicitude.