Adaugat vineri, 09 mai 2008
Sursa: Heavy Metal Magazine
Adăugat de: Dănuț Ivănescu
Trimite acest articol unui prieten
Tocmai lucrăm la două albume în studio, a declarat Daniel Cavanagh într-un interviu acordat de curînd lui Lenţi Chiriac. Primul dintre ele, la care muncim deja de două luni şi ceva, este acustic şi se va numi Hind Sight. Conţine cele mai bune piese ale noastre din trecut. Va apărea la începutul verii, nu ştiu exact cînd. Imediat ce-l vom termina, ne vom apuca să finisăm viitorul nostru disc de studio, care se va numi Horizons. [
]
La noul material au participat şi ceilalţi muzicieni, nu e compus numai de mine. Cu toate acestea albumul conţine suma gîndurilor mele din ultimii doi-trei ani. A fost o perioadă în care am găsit multă linişte sufletească, mult ajutor pe planuri multiple. A fost o perioadă relaxantă, după o bună perioadă plină de necazuri. Am avut dificultăţi emoţionale etc. Aşa am ajuns să ştiu cum să alin totul şi cred că am reuşit să înţeleg cum merge de fapt treaba. Cam de aici a pornit muzica noului disc. [
]
Întrebat despre show-ul acustic care va avea loc la Bucureşti, la Sala Grigore Preoteasa, pe 24 mai, Danny a dezvăluit: Vom fi în formulă de trei. Eu, fratele meu [Vincent Cavanagh] şi un violoncelist, Dave Wesling.
Interviul va fi publicat în întregime în numărul 78(138) mai 2008 al revistei Heavy Metal Magazine.
Articole cu şi despre ANATHEMA (UK)
Cronici de concert
ANATHEMA - We’re Here Because We’re Here Tour 2010 – The Silver Church Club, București, 19 noiembrie 2010
SONIPHERE FESTIVAL 2010 (TUBORG GREEN FEST) – Romexpo, București, 27 iunie 2010 – a treia zi
Ştiri
2011.07.18 - Festivaluri europene 2011 (luna august) - Brutal Assault (actualizare)
2011.05.30 - ANATHEMA – nou single, nou videoclip, noi concerte, nou concurs
2010.11.10 - We’re Here Because We’re Here Tour 2010 by ANATHEMA la București (actualizare)
2010.06.14 - Festivalul Sonisphere 2010 (și) în România! (actualizare)
2010.03.21 - Așteptarea fanilor ANATHEMA a luat sfîrșit
2009.10.19 - Festivaluri europene 2009 (luna noiembrie) – Hellfire Festival II
2009.10.03 - Festivaluri europene 2009 (luna octombrie) – Damnation Festival 2009
2009.09.02 - Album live Anneke van Giersbergen și Danny Cavanagh
2009.04.17 - ANATHEMA și CELELALTE CUVINTE la Sala Palatului
2008.05.09 - ANATHEMA lucrează de zor
2008.04.23 - Detalii despre Hellfest 2008
2007.05.08 - ANATHEMA caută contract
Galerie Foto
19.11.2010, ANATHEMA (UK), We’re Here Because We’re Here Tour 2010, Foto: Cătălin Dumitru
24.05.2008, ANATHEMA (UK), UNPLUGGED, Foto: Marian Irimia
15.06.2007, ANATHEMA (UK), ARTMANIA FESTIVAL 2007, Foto: Marian Irimia
Video
2011.05.25 - ANATHEMA - Dreaming Light (official video)
2010.04.27 - ANATHEMA - Fragile Dreams (live)
2010.04.12 - ANATHEMA - Mine Is Yours to Drown In (Ours Is the New Tribe) (official video)
2010.04.12 - ANATHEMA - Sweet Tears (official video)
Concert SMALLMAN, KAYNO YESNO SLONCE și 4? în Fabrica
Concert aniversar WHITE WALLS
Kruna Marta la Brașov
ARCTURUS la Kruna Pratar
MEDIOCRACY lansează un nou EP la Club Fabrica
Eastern Moonlight Tour 2012 se oprește și în România
Concert DINUMBRĂ în Iron City
ARHIVĂ ŞTIRI
2007:
ian.
feb.
mar.
apr.
mai.
iun.
iul.
aug.
sep.
oct.
noi.
dec.
2008:
ian.
feb.
mar.
apr.
mai.
iun.
iul.
aug.
sep.
oct.
noi.
dec.
2009:
ian.
feb.
mar.
apr.
mai.
iun.
iul.
aug.
sep.
oct.
noi.
dec.
2010:
ian.
feb.
mar.
apr.
mai.
iun.
iul.
aug.
sep.
oct.
noi.
dec.
2011:
ian.
feb.
mar.
apr.
mai.
iun.
iul.
aug.
sep.
oct.
noi.
dec.
2012:
ian.
feb.
mar.
apr.
mai.