Adaugat vineri, 29 februarie 2008
Sursa: Official Killing Joke Newsletter
Adăugat de: Dănuț Ivănescu
Trimite acest articol unui prieten
După numeroase schimbări de componenţă efectuate de-a lungul anilor, toţi membrii originali ai celebrei trupe britanice de post-punk KILLING JOKE (în fotografie, realizată în 1980) s-au reunit pentru a realiza un nou album şi a susţine un turneu mondial.
Bateristul Paul Ferguson s-a alăturat astfel grupului după 21 de ani, iar basistul Martin Youth Glover va cînta alături de foştii colegi pentru prima dată după turneul Pandemonium, din 1994.
Turneul va avea un format cu totul special, unic am putea spune, pentru că britanicii vor cînta în fiecare oraş de cîte două ori, în două seri consecutive. În prima vor interpreta primele două albume în întregime (cel autointitulat, din 1980, şi Whats This
For! din anul următor), iar în cea de-a doua vor oferi piesele de pe Pandemonium (1994) şi cele de pe single-urile apărute în 1979 şi 1980 la Island Records.
Celebră pentru imagistica sa care încinge spiritele, KILLING JOKE prezintă, în viziuni de coşmar post-apocaliptic, cu sarcasm şi grandilocvenţă, o imagine întunecată a realităţii. Amestecul de post-punk şi metal inventat de britanici a inspirat de-a lungul timpului numeroase trupe devenite ulterior la rîndul lor celebre, cum ar fi NIRVANA, MINISTRY, NINE INCH NAILS, FOO FIGHTERS, SOUNDGARDEN sau GODFLESH.
Articole cu şi despre KILLING JOKE
Ştiri
2008.02.29 - Nou album KILLING JOKE în formula originală
2007.10.23 - Pe Paul Raven (KILLING JOKE) l-a doborît inima
Concert SMALLMAN, KAYNO YESNO SLONCE și 4? în Fabrica
Concert aniversar WHITE WALLS
Kruna Marta la Brașov
ARCTURUS la Kruna Pratar
MEDIOCRACY lansează un nou EP la Club Fabrica
Eastern Moonlight Tour 2012 se oprește și în România
Concert DINUMBRĂ în Iron City
ARHIVĂ ŞTIRI
2007:
ian.
feb.
mar.
apr.
mai.
iun.
iul.
aug.
sep.
oct.
noi.
dec.
2008:
ian.
feb.
mar.
apr.
mai.
iun.
iul.
aug.
sep.
oct.
noi.
dec.
2009:
ian.
feb.
mar.
apr.
mai.
iun.
iul.
aug.
sep.
oct.
noi.
dec.
2010:
ian.
feb.
mar.
apr.
mai.
iun.
iul.
aug.
sep.
oct.
noi.
dec.
2011:
ian.
feb.
mar.
apr.
mai.
iun.
iul.
aug.
sep.
oct.
noi.
dec.
2012:
ian.
feb.
mar.
apr.
mai.